Toate reflectoarele au fost îndreptate în ultima săptămână asupra turneului diplomatic al președintelui american Joe Biden: summit G7, summit NATO, summit SUA-UE, întâlnire cu Vladimir Putin la Geneva, numeroase alte scurte întrevederi cu lideri europeni în marja summit-urilor deja amintite. Totuși, cu excepția acordului de principiu privind stabilirea unei rate minime globale a impozitului pe profit al marilor companii, convenit la summit-ul G7, și a importanței acordate provocării reprezentate de China în summit-ul NATO, nu s-au înregistrat evoluții sau decizii cu adevărat semnificative.

De altfel, nici nu a fost acesta scopul primului mare turneu diplomatic al lui Biden. Dincolo de orice rezultate concrete, palpabile, esențială pentru noua administrație americană a fost mai degrabă restabilirea încrederii globale în maturitatea Americii, în capacitatea sa de a conduce lumea.

Această încredere a fost puternic zdruncinată în timpul administrației lui Donald Trump, nu atât ca urmare a strategiei și obiectivelor asumate, cât mai ales a tacticilor neconvenționale, explozive, adeseori grotești, folosite pentru atingerea respectivelor ținte. Modul de execuție al lui Trump, atât în politica externă, cât mai ales în cea internă, a creat o imagine – în mare parte falsă – a unei Americi contorsionate, aflate pe marginea prăpastiei. În cei patru ani ai mandatului lui Donald Trump, America a ajuns să fie percepută ca un actor global imprevizibil, conflictual și ineficient, măcinat acasă de grave probleme sociale, culturale și identitare, cu un sistem politic aflat sub asediul populismului și cu o economie incapabilă să concureze cu cea a Chinei. Cel puțin în Europa, această imagine a ajuns să fie dominantă dintr-un capăt în celălalt al continentului.

Adeseori, percepția cheamă după sine realitatea. Cu alte cuvinte, sunt șanse mari ca în cazul în care tot globul (inclusiv americanii) crede că America este o superputere pe ducă, atunci să acționeze ca atare în activitățile lor și chiar să conducă, în cele din urmă, la diminuarea drastică a influenței Washingtonului la nivel global.

Turneul diplomatic al lui Biden este un prim pas remarcabil prin care încearcă tocmai corijarea acestei percepții, eventual chiar deformarea sa în sensul contrar, acela al creării unei imagini mai bune decât realitatea, un pas cu atât mai sigur cu cât este recunoscută pasiunea noului președinte american pentru politica externă.

Abordarea măsurată, moderat optimistă, deschisă spre comunicare și multilateralism, pe alocuri chiar mărinimoasă (de exemplu curtarea bunăvoinței Germaniei prin abandonarea sancțiunilor privind gazoductul Nord Stream 2), prezentă în diplomația americană de la învestirea lui Biden ca președinte, a fost dominantă și în ultima săptămână.

Neîndoielnic, ea contribuie mult la repararea celui dintâi pilon al încrederii globale pierdute în America, cel al SUA ca actor politic global.

Este nevoie însă de multă muncă pentru recâștigarea pe deplin a încrederii în rolul Washingtonului ca lider al lumii.

În primul rând, acum că SUA a dat măsura disponibilității sale spre dialog și cooperare, este în același timp nevoie să exemplifice într-un dosar de politică externă și fermitatea cu care răspunde atunci când se încalcă liniile roșii pe care le solicită. Dacă vrei să fi respectat, nu este suficient să fii permanent băiat bun, ci și să dai o lecție clară celor care îți iau bunătatea drept prostie.

Pe de altă parte, rămâne și al doilea pilon esențial al încrederii globale pierdute în America, chiar mai important decât cel al prestanței din relațiile internaționale: situația internă. Dacă SUA dorește să rămână la cârma lumii și în viitor, este fundamental să inoveze de o manieră strălucită în privința adaptării democrației la condițiile secolului XXI, în care revoluția tehnologică trebuie „îmblânzită” prin măsuri politice, astfel încât imensul profit rezultat din ea să nu fie acaparat doar de câteva persoane, gata apoi să învrăjbească între ele grupurile sociale pentru a-și menține privilegiile și dominația asupra societății. Nu doar pacea socială derivă de aici, ci și descătușarea economiei și a inovației într-un ritm încă și mai rapid.

În mod surprinzător, recâștigarea încrederii la nivel global de către SUA depinde în primul rând nu atât de turnee diplomatice bine planificate și executate, cât mai ales de capacitatea americanilor de a cultiva valorile care i-au adus în secolul XX în fruntea omenirii.

Sursa foto: Facebook/Joe Biden

 

Tags: , , , , , , ,

 

1 comentariu

  1. Petrescu Sorin spune:

    „Această încredere a fost puternic zdruncinată în timpul administrației lui Donald Trump” Vad tot mai des asta , si ma intreb urmatoarele: Oare faptul ca americanii le asculta telefoanele liderilor EU, este tot vina lui Trump? Oare „primavara araba” actiune a US fara acordul UE si care a generat si genereaza inca pierderi de miliarde de euro pentru UE, tot vina lui Trump este ?,Oare amenintarile sau santajul (cum vreti s-o numiti) la adresa presedintilor UE din partea lui Joe Biden si John Kerry, cum ca daca-i acorda azil lui Snowden acestia RISCA CONSECINTE. Tot vina lui Trump este ? Dar recentul santaj /amenintare al administratiei Biden , cum ca vor impune sanctiuni Germaniei (cu asta a atins culmea imbecilitatii) daca v-or finaliza Nord stream 2 , Tot vina lui Trump este ? US a pierdut Europa, si nu din cauza lui Trump. Nu-i o bucurie , dar ei sunt singurii vinovati, aroganta puterii si prostia i-au adus aici.

Lasă un comentariu