Djokovic – despre națiuni mici și indivizi mari

Furia nestăpânită a sârbilor, în frunte cu președintele populist Aleksandr Vucic, pentru afrontul imens pe care li l-ar fi adus Australia, retrăgându-i viza campionului de tenis Novak Djokovic pentru minciuna cu privire la situația sa sanitară și, în consecință, încălcarea regulilor de intrare în țara de la antipozi, subliniază pentru a nu știu câta oară complexele enorme de inferioritate ale micilor popoare din Balcani.

Această identificare masivă a națiunii cu un singur individ, și acela un sportiv (fenomenal, e drept, dar totuși, doar un sportiv!), într-o pricină care până la urmă nu este decât o mică găinărie, spune multe despre națiunea sârbă și despre neîmplinirile ei din ultimele decenii, despre nevoia maladivă a multora dintre membrii ei de rând de a se agăța de imaginea unui compatriot notoriu prin succesul său pentru a evada din universul lor mărunt, dezolant, depresiv și pentru a se autovalida.

Trăirea vicarială – a simți împlinirea unui succes obținut de sportivul sau de echipa favorită, a suferi odată cu ei la înfrângere – este des întâlnită peste tot pe glob. A ajunge însă la o identificare atât de largă și de puternică, încât penalizarea justă sau injustă a unui sportiv să fie receptată ca un afront național, ține însă de domeniul patologicului.

Din păcate, cam de aceeași patologie suferă în mare măsură și românii. Mai țineți minte ce reacție dură împotriva glumei – proaste, este adevărat, speculând un stereotip etnic de doi lei – făcute de Charlie Hebdo privind câștigarea trofeului de la Roland Garros de către Simona Halep, portretizată ca o țigancă în căutare de fier vechi? Sau veșnicele lamentări că ne fură arbitrii străini la fotbal, în cadrul unui insidios complot îndreptat împotriva României? Încă și mai interesant este cum mulți români chiar și în zilele acestea din urmă s-au simțit jigniți în identitatea lor de sud-est europeni de tratamentul la care a fost supus Novak Djokovic de către autoritățile australiene!

Sper ca într-o zi și românii, și sârbii, să se simtă atât de bine în propriile lor piei încât să se poziționeze cu mai puțină îndârjire față de situații precum cele cu care s-au confruntat Djokovic sau Halep. Să fie ei înșiși campioni în propriile lor domenii, încât să fie mai puțin afectați de pățanii precum cea a lui Djokovic. Să fie convinși că măreția, puterea și prestigiul unei comunități precum este națiunea stă în cu mult mai mult decât în soarta unui jucător de tenis, fie el chiar fenomenal. Să își identifice națiunea nu cu realizările unui individ fenomenal, ci cu realizările comune ale tuturor cetățenilor ei. Și să prețuiască mai presus decât orice, chiar și decât propria națiune, omenia, cinstea și măsura în toate.