Comercializarea greierilor de casă (Acheta domesticus) ca aliment nou în UE a fost autorizată joi de Comisia Europeană. Este a treia insectă pentru care Bruxellesul dă aprobare pentru consum și care vine după autorizațiile precedente emise în iulie 2021 pentru larva desicată de Tenebrio molitor și în noiembrie pentru Locusta migratoria.

Greierele de casă va fi disponibil integral,  sub formă congelată, uscată sau de pudră. Prezenta autorizare a primit girul statelor membre la data de 8 decembrie 2021, ca urmare a unei evaluări stricte din partea Agenției Europene pentru Siguranța Alimentară, care a ajuns la concluzia că această insectă nu prezintă pericole pentru consum dacă este folosită conform descrierii înaintate de întreprinderea solicitantă.

Produsele care conțin acest nou aliment trebuie să fie etichetate corespunzător pentru a semnala eventuale reacții alergice.

În ultimii ani, Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură a ajuns la concluzia că insectele reprezintă o sursă de alimentație hrănitoare și sănătoasă, având un conținut ridicat de grăsime, proteine, vitamine, fibre și minerale.

În plus, insectele reprezintă o parte consistentă a alimentației  zilnice a sute de milioane de oameni la nivel mondial. În contextul Strategiei De la fermă la consumator, insectele au fost, de asemenea, identificate ca reprezentând o sursă alternativă de proteine care ar putea înlesni trecerea către un sistem alimentar mai durabil.

 

Tags: , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu