De ce să ajutăm niște „străini”?

De ce să ajutăm niște „străini?” De când a început conflictul în Ucraina, oameni, copii, căței, pisici, ursuleți de pluș, păpuși și bagaje care conțin trei haine și o viață întreagă cel puțin, au trecut granița în fugă. Din calea războiului. Tot de atunci mulți oameni cu suflet mare, pentru existența cărora sunt bucuroasă, atât de bucuroasă, Doamne, dar atât de bucuroasă, au ajutat! Au donat bani, au trimis pachete, au transportat sau/și au luat în gazdă oameni din Ucraina, au vorbit despre importanța implicării pe unde au putut. Au ajutat. Au inspirat. Au sprijinit. Au fost și sunt oameni.

Și mai e o categorie! Una care la început m-a înfuriat. Apoi m-a enervat. Apoi, când mi-am adus aminte că fac tot ce pot să înțeleg și să nu judec (meh, îmi iese cu hopuri), această categorie mi-a stârnit cumva interesul. Sau, mai bine zis, dorința de a comunica adevărul meu – și din fericire al multor altor oameni. E vorba, v-ați prins, de cei care se întreabă constant de ce românii se implică așa mult pentru „ai lor” când „ai noștri” au probleme așa mari.

Ca să fie clar cine intră în categoria asta, din punctul meu de vedere

Cei care spun pe față că suntem tâmpiței că donăm, ca avem nevoile noastre și noi românii;

Cei care spun mai voalat că suntem tâmpiței că donăm; o fac prin tot felul de maxime, aformisme, versuri, panseuri, întrebări filosofico-retorice, citate din nu știu cine scoase din context; hai, că v-ați întâlnit toți cu ele; genul acesta de texte sunt postate pe rețelele de socializare sau aruncate în discuții și/sau comentarii, iar unii oameni găsesc energie să facă asta, în timp ce alții aleargă să aducă oameni de la frontieră și să îi ajute;

sursa foto: UNSPLASH

CITEȘTE MAI DEPARTE PE PARFUMDEFEMEIE.RO