S-a văzut în urma unor încercări și dificultăți, că în război mintea are cea mai mare valoare. Dacă tăria sufletească a conducătorilor ar fi deopotrivă și în timp de pace și în timp de război, regulile umane ar fi mai drepte și mai statornice.

Puterea se păstrează cu ușurință prin aceleași trăsături prin care a fost câștigată dintru început.

Setea de putere i-a împins pe mulți conducători să devină duplicitari, una să aibă ascunsă în gând și alta gata pe buze, să aprecieze prieteniile și dușmăniile nu după fapta cuiva, ci după profitul  lor și să aibă bunătatea mai curând pe față decât în suflet.

Setea de putere, mai mult decât aviditatea  de bani, tulbură sufletele conducătorilor.

Noi n-am ridicat armele nici împotriva patriei nici spre a-i pune pe alții în primejdie, ci pentru ca ființa noastră să fie apărată de nedreptăți.

S-ar cuveni ca toți oamenii care se sfătuiesc asupra unor lucruri îndoielnice să nu fie dominați de ură, de prietenie, de mânie și de milă. Nu-i este ușor minții omenești să întrevadă adevărul atunci când acestea îi stau în cale… Când îți încordezi mintea, ea are putere; dacă patima îi ia locul, stăpânește ea, iar mintea nu mai valorează nimic.

Într-un stat mare există multe și felurite minți.

Dacă, prin decretul senatului, vreun conducător va scoate sabia, cine îl va ține în frâu sau cine îl va mai stăpâni?

A conduce patria prin constrângere este periculos, chiar dacă aceasta ți-ar fi cu putință și chiar dacă ai îndrepta unele erori, mai ales că adesea schimbările din stat prevestesc măcel, exil și alte fapte ostile. Iar a te sforța în zadar și a obține altceva decât ură, este curată nebunie.

În forul legiuitor au învins aceia care, mai presus de adevăr puneau banii și influența… Numai pentru câțiva simțul onoarei a fost mai de preț decât banii în împărțirea teritoriului.

Toate au fost tulburate din pricina conspirațiilor, și încă din partea acelora care s-ar fi cuvenit mai mult să le împiedice; și până la urmă le-au decis cei mai răi și mai smintiți, trebuind să le îndeplinească cei buni și înțelepți. Căci trebuie să înfruntăm războiul și să punem mâna pe arme, cu toate că sunt nesuferite, numai pentru că unui conducător îi sunt pe plac.

…………………………………………………………………………………

Nu este decât o meditație fidel plagiată  după un distins istoric roman (Sallustius Crispus) fie și pentru că –  ușor de constatat – realitatea belicoasă a rămas în ediție ne varietur. Dar, pentru complexitatea corectitudinii sursei clasice, adaug și opinia învinșilor despre învingători  al căror același unic și vechi pretext de război cu toate neamurile, cu toate popoarele a fost dorința lor hulpavă  de putere și bogății. Ei ridică armele împotriva tuturor, cele mai tăioase împotriva acelora care, după înfrângere le aduc cele mai bogate prăzi. Au devenit mari cutezând, înșelând și legând războaiele unele de altele.

De reținut cugetarea finală (tot fără ghilimele, pentru un plagiat complex…): vor nimici totul sau se vor prăbuși.

P.P. (adică post plagiat): când un cetățean își fracturează ceva în spațiul public, suntem avertizați că vom fi „afectați emoțional”; dacă ne este prezentat cinci zile la rând un bombardament, nu primim nici un avertisment, fie că e acum, fie a fost în vecini, în Iugoslavia adică (fostă), fie în Irak și vecinătăți…

Articol apărut pe LaPunkt.

 

Tags: , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu