Țări bogate, țări sărace și lecția corupției!

Cum se întâmplă că Danemarca are PIB/locuitor 56.000 de dolari, iar Turcia, o țară nu tocmai înapoiată, cu o populație destul de educată, cu o infrastructură destul de bună (mult mai bună decât a României) și cu destul de multă industrie, are un PIB/locuitor de 9.500 de dolari?

Am luat două exemple aproape la întâmplare. Sunt convins că românii sunt destul de familiarizați cu ambele țări. Turcia are multe branduri cunoscute în România: haine, bănci, produse alimentare etc. așa că nimeni nu ar putea să spună că este o țară lipsită de industrie. Danemarca are mai puține branduri cunoscute în România, dar are. Leggo, Carlsberg și Maersk sunt trei dintre acestea. Dacă te uiți numai la brandurile din export n-ai putea să explici discrepanța uriașă dintre veniturile celor două țări. Branduri turcești precum Turkish Airlines, Garanti BBVA, LC Waikiki, Ülker, ETI, Koton, Mavi etc sunt populare aproape peste tot în lume, însă între cele două țări discrepanța este uriașă.

Cum este posibil?

Întotdeauna există o explicație simplă, disponibilă celor săraci cu duhul sau, spus mai pe șleau, cretini sadea: aceasta este conspirația ocultei mondiale. Dar cum de a ajuns Danemarca să fie printre preferatele ocultei, iar Turcia nu? Pentru cei care preferă astfel de scenarii răspunsul ar fi un detaliu absolut neînsemnat. De fapt, explicația corectă pentru discrepanța dintre cele două țări are mai multe componente. Fără îndoială că în Danemarca educația sau infrastructura sunt mai bune dar acestea, totuși, nu sunt de peste 6 ori decât ce găsim în Turcia.

Care să fie, așadar, adevărata cauză pentru acest decalaj?

Eu cred că motivul primordial este GUVERNANȚA. Aceasta constituie adevăratul factor decident al bogăției țărilor. Cel mai important element al unei guvernanțe performante este transparența. Cu alte cuvinte, corectitudinea față de cetățeni care presupune existența unei corupții scăzute. Guvernanța este o variabilă explicativă complexă care include mai multe elemente de evaluare, dar primul întotdeauna este lipsa corupției. Un alt element important de guvernanță este stabilitatea. Apoi, este respectarea dreptului de proprietate.

Conform Transparency International (imaginea mai jos), țările lipsite de corupție sunt fără excepție și foarte bogate. Iar cele mai corupte sunt cele mai sărace. Asta se întâmplă deoarece banii, nesimțindu-se în siguranță, fug de corupție. Investitorii mari preferă, într-un mod rațional, să câștige puțin și sigur decât să intre în loteria „scapă cine poate”. Paradoxul este că până și corupții încearcă să-și adăpostească averile, făcute din corupție și furăciuni, în jurisdicții curate (ne-corupte). Până și mulți șefi de stat, din țări corupte, n-au încredere în viitorul propriei guvernări și își ascund averile în țări renumite pentru lipsa de corupție.

Această corelație între sărăcie și guvernanță proastă, mai ales corupție, este una veche de când lumea și va continua să rămână așa. De aceea vedem țări relativ sărace, precum Turcia, Liban, Argentina, Sri Lanka etc care intră în tot felul de crize financiare, devenind tot mai sărace, în loc să crească în bogăție (că teoretic ar avea potențial). Iar țări precum Danemarca, Australia, Canada etc care, indiferent ce se întâmplă în restul lumii, rămân bogate.

Care să fie soarta României în contextul acestei ecuații? Uitați-vă la clasamentul Transparency International din imaginea de mai jos (oricum simțiți pe pielea voastră) să vedeți lângă ce țări ne aflăm. Totuși, dacă PIB-ul/locuitor în România este mult peste acele țări, în principiu se poate spune că are de unde să dea înapoi. O să-mi spuneți că România n-are cum să ajungă sub nivelul de PIB/locuitor din Rwanda, Namibia, Armenia, Iordania sau Cuba, (deși este mai coruptă decât acestea) pentru că face parte din UE. Da, în esență cam așa este! România are PIB/locuitor de vreo 4 ori mai mare decât în aceste țări. Așa că are loc să dea înapoi, și în continuare să aibă PIB/locuitor mult peste ele.