Fonduri în valoare de 430 de milioane euro pentru sprijinirea sectorului agricol al UE
Mobilizarea unei finanțări suplimentare din partea UE pentru fermierii europeni afectați de fenomene climatice nefavorabile, de costurile ridicate ale factorilor de producție și de diverse aspecte legate de piață și de comerț a fost propusă marți de Comisia Europeană. Noul pachet de sprijin va consta în 330 de milioane de euro pentru 22 de state membre. În plus, statele membre au aprobat tot luni pachetul de sprijin în valoare de 100 de milioane euro pentru fermierii din Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia, prezentat la 3 mai. O serie de alte măsuri, inclusiv posibilitatea unor plăți în avans mai mari, ar trebui să sprijine fermierii afectați de fenomene climatice nefavorabile.
Fermierii din Belgia, Cehia, Danemarca, Germania, Estonia, Irlanda, Grecia, Spania, Franța, Croația, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Țările de Jos, Austria, Portugalia, Slovenia, Finlanda și Suedia vor beneficia de acest sprijin excepțional în valoare de 330 milioane de euro din bugetul PAC. Țările pot completa acest sprijin din partea UE cu până la 200 % din fonduri naționale. Statele membre au transmis Comisiei evaluări aprofundate ale dificultăților cu care se confruntă sectoarele lor agricole respective. Măsura va fi votată de statele membre în cadrul următoarei reuniuni a comitetului pentru organizarea comună a piețelor agricole.
Autoritățile naționale vor distribui ajutoarele direct fermierilor pentru a-i compensa pentru pierderile economice cauzate de perturbările pieței, de consecințele prețurilor ridicate ale factorilor de producție și ale scăderii rapide a prețurilor produselor agricole și, după caz, pentru daunele cauzate de recentele fenomene climatice, deosebit de acute în Peninsula Iberică și în Italia. Ajutorul poate finanța, de asemenea, distilarea vinului pentru a evita deteriorarea în continuare a pieței în acest sector.
Pachetul de sprijin în valoare de 100 de milioane de euro aprobat luni de statele membre pentru fermierii din Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia, prezentat în luna mai, va aloca 9,77 milioane euro Bulgariei, 15,93 de milioane euro Ungariei, 39,33 de milioane euro Poloniei, 29,73 de milioane euro României și 5,24 milioane euro Slovaciei. Fermierii din aceste cinci state membre se confruntă cu probleme legate de blocajele logistice ca urmare a importurilor mari de anumite produse agroalimentare din Ucraina. Măsurile preventive excepționale și temporare privind importurile unui număr limitat de produse din Ucraina au intrat în vigoare la 2 mai 2023 și vor fi eliminate treptat până la 15 septembrie 2023. O platformă comună de coordonare lucrează, de asemenea, la îmbunătățirea fluxului comercial al schimburilor comerciale dintre Uniunea Europeană și Ucraina prin intermediul culoarelor de solidaritate.
Plățile pentru ambele pachete de sprijin ar trebui efectuate până la 31 decembrie 2023. Statele membre vizate vor trebui să notifice Comisiei detaliile punerii în aplicare a măsurii, în special criteriile utilizate pentru calcularea ajutorului, impactul preconizat al măsurii, evaluarea acesteia și acțiunile întreprinse pentru a evita denaturarea concurenței și supracompensarea.
Pe lângă acest sprijin financiar direct, Comisia propune să se permită plăți în avans mai mari din fondurile PAC. Până la 70 % din plățile lor directe și 85 % din plățile pentru dezvoltare rurală legate de suprafață și de animale ar putea fi puse la dispoziția fermierilor începând cu jumătatea lunii octombrie pentru a-și îmbunătăți situația fluxurilor de numerar. Statele membre vor avea, de asemenea, posibilitatea de a-și modifica planurile strategice PAC pentru a redirecționa fondurile PAC către investiții care restabilesc potențialul de producție în urma distrugerii culturilor, a pierderii animalelor de fermă și a deteriorării clădirilor, a utilajelor și a infrastructurii din cauza fenomenelor climatice nefavorabile. Modificările introduse de guvernele naționale în acest cadru nu ar fi incluse în numărul maxim de modificări permise. În mod similar, se acordă, de asemenea, flexibilitate în punerea în aplicare a programelor sectoriale pentru vin și fructe și legumeRO. Acest lucru le permite beneficiarilor să își adapteze mai bine măsurile la situația actuală a pieței.
fără comentarii
Fii primul care comentează