Modificarea statutului prosumatorului și a implicațiilor asupra rețelelor de distribuție a energiei electrice

Context

În luna mai a.c. un număr de 32 de deputați și senatori înaintau un proiect de Lege pentru extinderea compensării cantitative la prosumatori prin modificarea art.73¹ din Legea nr.123 din 10 iulie 2012 așa cum a fost introdus prin OUG nr. 143 din 28 decembrie 2021, proiect care a primit la vremea respectivă (25 mai) aviz negativ din partea Guvernului pe (doar) două motive foarte întemeiate, care țin în primul rând de o echitate economică rudimentară în relația furnizor – prosumator. Punctul de vedere al Guvernului se poate vizualiza aici https://www.cdep.ro/proiecte/2023/300/60/9/pvg411.pdf .

Inițiativa parlamentară a fost reluată în această toamnă cu eliminarea uneia dintre cele două neconformități semnalate de Guvern, iar după dezbateri în comisiile de specialitate ale celor două camere desfășurate începând cu luna octombrie, s-a ajuns ca marți, 14 noiembrie, propunerea legislativă să fie adoptată de Camera Deputaților, cameră decizională.

Trei sunt subiectele principale ale propunerii de OUG asupra cărora ne propunem să ne îndreptăm atenția:

1. definiţia prosumatorului. Deputații au stabilit că prosumatorul este “clientul final care îşi desfăşoară activităţile în spaţiul propriu deţinut cu orice titlu, aferent unui punct de delimitare cu reţeaua electrică, precizat prin certificatul de racordare, care produce energie electrică din surse regenerabile pentru propriul consum şi care: a) poate stoca şi vinde energie electrică produsă sau stocată furnizorului de energie electrică cu care acesta are încheiat contract de furnizare a energiei electrice şi/sau consumatorilor racordaţi la barele centralei electrice; b) poate compensa financiar excedentul de energie electrică produs şi livrat la un loc de producere şi consum cu energia electrică consumată din reţea pentru alte locuri de consum şi/sau locuri de producere şi consum ale acestora: (i) dacă serviciul de furnizare pentru locurile de consum şi/sau locurile de producere şi consum respective este prestat de acelaşi furnizor de energie electrică; (ii) dacă locurile de consum şi/sau locurile de producere şi consum sunt racordate la reţeaua electrică a aceluiaşi operator de distribuţie a energiei electrice, cu condiţia ca producerea de energie electrică să nu constituie activitatea lor comercială sau profesională primară”. În timp ce definiția nu include atribute cantitative ale prosumatorului în ce privește energia autoprodusă, alte prevederi din textul propunerii de lege utilizează termenul de prosumator în legătură cu capacități instalate de până la 900 kW pe un loc de consum, cu alte cuvinte putem vorbi de o încadrare implicită, deși formularea “prosumatori cu o putere instalată de producere a energiei electrice mai mică de 900 kW” lasă loc de interpretări ulterioare în privința capacității instalate pentru care se poate califica un

În fapt, redefinirea noțiunii de “prosumator” nu aduce cu sine o clarificare în privința dimensiunii absolute a unui sistem de producție care poate fi calificat în această categorie și nici măcar în privința raportului consum propriu – producție, ceea ce deschide larg, așa cum vom vedea în continuare, calea către practici ne-economice și ne-concurențiale, în timp ce formularea “să nu constituie activitatea lor comercială sau profesională primară” nu este nici pe departe suficientă.

2. Responsabilitatea în materie de echilibrare nu se aplică prosumatorilor cu o putere instalată de producere a energiei electrice mai mică de 900 kW”, faţă de 400 kW cât este în prezent.
3. Compensarea cantitativă se menține ca principiu de operare în relația comercială dintre prosumator și furnizor, în timp ce se modifică condițiile de implementare. La cererea prosumatorilor, regularizarea financiară pe baza compensării cantitative se poate face lunar. Dacă În varianta inițială a legii furnizorii aveau obligația de a prelua cantitatea netă de energie produsă de către prosumatorii cu până la 200 kW putere instalată, modificarea vizează creșterea plafonului de obligativitate la 400 kW. Mai mult prosumatorii nu mai plătesc tarifele de rețea și serviciile de sistem, taxa pentru cogenerare și cota de certificate verzi, TVA și acciză., în timp ce furnizorii vor avea obligația de a presta servicii de facturare în numele și pe contul prosumatorilor la vânzarea energiei nete. Important, decontarea se va face la prețuri diferite: prosumatorii cu până la 900 kW putere instalată vor putea vinde la prețul PZU mediu al lunii anterioare lunii de facturare, în timp ce funizorii vând energia la prețurile proprii de achiziție reglementate la care se adaugă celelalte componente legale, ceea ce conduce prin compensare cantitativă la avantaje financiare rezultate din prețurile energei.

 Cadrul european de reglementare

Definiția și dimensiunea comercială a „prosumatorului”.

Atunci când se face vorbire despre „prosumator” ca fiind persoana fizică sau juridică care produce energie electrică din surse regenerabile pentru consumul propriu și care poate să vândă sau să stocheze surpusul de energie astfel produsă în rețeaua de distribuție fără ca aceasta să constituie obiectul principal de activitate, orice act normativ intern trebuie să se substituie cadrului general de reglementare european, fie prin corespondență directă (aplicare) în cazul regulamentelor, fie prin transpunere în cazul directivelor. În acest sens, legislația europeană aplicabilă în vigoare este dată de recent adoptata Directivă (UE) 2023/2413 A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 18 octombrie 2023 de modificare a Directivei (UE) 2018/2001, a Regulamentului (UE) 2018/1999 și a Directivei 98/70/CE în ceea ce privește promovarea energiei din surse regenerabile și de abrogare a Directivei (UE) 2015/652 a Consiliului. Este de la sine înțeles că prevederile Directivei (UE) 20018/2001 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile care nu au făcut obiectul modificărilor rămân în vigoare.

Conceptul de prosumator este frecvent întâlnit în literatura de specialitate a ultimelor decenii și este de asemenea introdus în toate sistemele de drept ale statelor membre, însă pentru o abordare unitară ne ducem la definiția originală din Directiva 2018/2001 care consacră termenul autoconsumator de energie din surse regenerabile de energie:

Articolul 2, pct. 14” „autoconsumator de energie din surse regenerabile” înseamnă un client final care își desfășoară activitățile în spațiul propriu situat într-o zonă determinată sau, dacă statul membru permite acest lucru, în alte spații, care produce energie electrică din surse regenerabile pentru propriu l consum și care poate stoca sau vinde energie electrică din surse regenerabile autoprodusă, cu condiția ca, în cazul unui autoconsumator necasnic de energie din surse regenerabile, aceste activități să nu constituie activitatea sa comercială sau profesională primară”.

Vedem așadar că noțiunea comună de prosumator gravitează mai degrabă în jurul calității de consumator care își satisface prin capacități specifice de producție nevoile proprii decât al celei de producător care injectează putere în sistemul energetic.

Preocuparea autorităților și organizațiilor europene cu rol consultativ în legătură cu impactul capacităților de producție pentru autoconsum asupra stabilității sistemelor energetice au existat încă dinaintea adoptării formei finale a Directivei 2018/2001 în sensul în care se propuneau anumite limitări a calității de prosumator în funcție fie de capacitatea instalată, fie de puterea totală injectată în rețea. Un exemplu de propunere în acest sens din 2017 pentru viitorul articol 21 din Directivă dedicat autoconsumatorilor arată astfel:

“Member States shall ensure that renewable self-consumers, individually or through aggregators: (…) (c) are not considered as energy suppliers according to Union or national legislation in relation to the renewable electricity they feed into the grid not exceeding 10 MWh for households and 500 MWh for legal persons on an annual basis”,

ceea ce s-ar traduce în termeni de capacitate instalată – dacă estimăm o rată (minimală) a consumului propriu de 70% din energia produsă și un factor mediu de capacitate – valori în jurul pragurilor de 10 kW pentru gospodării și 400 kW pentru intreprinderi, praguri care de altfel se regăsesc în multe legislații naționale (în majoritatea actelor normative naționale și a actelor cu caracter de recomandare a autorităților centrale este acceptat pragul de 30 kW pentru sistemele de autoconsum la nivelul gospodăriilor). Opinăm că varianta de a măsura dimensiunea unui prosumator în funcție de cantitatea de energie descărcată în rețea pe unitate de timp – să luăm ca referință un an – comparativ cu cea a capacității instalate (care ar trebui corectată cu un procent minim de consum propriu) pare a fi o soluție legislativă mai productivă economic în multe privințe.

Din nefericire am spune noi, în forma finală a Directivei 2018/2001 nu se regăsesc altfel de limitări, cel mai probabil rezultate în urma negocierilor la nivelul Parlamentului și Consiliului dinainte de adoptare (nu am avut la dispoziție draftul inițial al propunerii Comisiei înantată celor două foruri de decizie). De altfel, un document elaborat cu scop de clarificare și în același timp de tratare unitară a unor prevederi din directiva adoptată în 2019 intitulat „POLICY GUIDELINES by the Energy Community Secretariat on Integration of Renewables Self-Consumers PG 03/2020 / 28 September 2020” stipulează cu titlu de recomandare (Recommendation set #4) în legătură cu capacitatea instalată că: „As a general rule, the installed capacity eligible for self-consumption support schemes should not exceed the requested connected and/or contracted capacity of the customer”, ceea ce ar înseamna că un client devine prosumator în urma unei investiții într-un sistem de producere E-SRE care să satisfacă cea mai mare parte din nevoile curente de autoconsum și nu orientată către a obține venituri suplimentare din producția evacuată în rețea.

Pentru a putea institui un control adecvat al dezvoltării segmentului de prosumatori care ar putea pe de o parte amenința stabilitatea rețelelor și deturna linia de dezvoltare a SEN, pe de alta de a compromite obiectivele, eficacitatea și eficiența schemelor de sprijin financiar și non-financiar, Directiva prevede la alin. (3):

“Statele membre pot aplica taxe și tarife nediscriminatorii și proporționale autoconsumatorilor de energie din surse regenerabile, în legătură cu energia electrică din surse regenerabile autoprodusă de aceștia care rămâne în spațiile lor într-unul sau mai multe din următoarele cazuri:

(a) dacă energia electrică din surse regenerabile autoprodusă este sprijinită efectiv prin intermediul unor scheme de sprijin, numai în măsura în care nu sunt subminate viabilitatea economică a proiectului și efectul de stimulare a unui astfel de sprijin

(b) începând cu 1 decembrie 2026, dacă proporția globală de instalații de autoconsum depășește 8% din puterea totală instalată de energie electrică a unui stat membru și dacă se demonstrează, prin intermediul unei analize costuri-beneficii efectuate de autoritatea națională de reglementare a respectivului stat membru printr-un proces deschis, transparent și participativ, că dispoziția prevăzută la alineatul (2) litera (a) punctul (ii) fie a avut drept rezultat o sarcină disproporționată semnificativă pentru sustenabilitatea financiară pe termen lung a sistemului electric, fie creează un stimulent care depășește ceea ce este necesar în mod obiectiv pentru a obține o utilizare rentabilă a energiei din surse regenerabile, precum și că o astfel de sarcină sau un astfel de stimulent nu ar putea fi minimizat prin întreprinderea altor acțiuni rezonabile; sau

(c) dacă energia electrică din surse regenerabilă autoprodusă este produsă în instalații cu o putere totală instalată de energie electrică de peste 30 kW”.

Așadar, chiar dacă termenul de aplicare a măsurilor de salvgardare poate fi abia 1 decembrie 2026 (numai pentru criteriul de la pct. (b)!), cu cei peste 1200 MW putere instalată în capacități de autoconsum pe un fond de creștere accelerată în continuare a capacității susținută de forme generoase de sprijin financiar și a lipsei unor pârghii statale de control, inclusiv fiscal și operațional, România se află de pe acum într-o situație de nesustenabilitate tehnică și economică care are toate premizele să se cronicizeze. În orice caz, criteriul de la pct. (c) face o intervenție statală aplicabilă chiar la momentul actual.

Concluzia acestor sublinieri este aceea că statul membru trebuie să adopte inclusiv în formă expresă, o politică unitară, coerentă și echilibrată în privința dezvoltării segmentului de autoconsum, care să țină cont pe de o parte de limitările de ordin tehnic ale rețelelor, pe de alta de nevoia de asigurare a unui climat nediscriminatoriu și neloial la adresa furnizorilor de electricitate. De altfel, conform aceluiași Articol 21:

„Statele membre includ un rezumat al politicilor și măsurilor adoptate în temeiul cadrului favorabil și, respectiv, o evaluare a punerii lor în aplicare în planurile lor naționale integrate privind energia și clima și în rapoartele intermediare în temeiul Regulamentului (UE) 2018/1999”.

Tarifele de rețea și alte obligații financiare

Referitor la plata tarifelor de rețea pentru energia autoprodusă evacuată în sistem, reținem din același Articol 21 al Directivei 2018/2001 următoarele:

Aliniatul (2)

“Statele membre se asigură că (…) autoconsumatorii au dreptul: (a) să producă energie din surse regenerabile, inclusiv pentru consumul propriu, să stocheze și să vândă producția lor excedentară de energie electrică din surse regenerabile (…) fără a face obiectul (ii) unor proceduri și taxe discriminatorii sau disproporționate și unor tarife de rețea care nu reflectă costurile”

coroborat cu prevederile alin. (6) :

“Statele membre (…) f) asigură faptul că autoconsumatorii de energie din surse regenerabile contribuie într-un mod adecvat și echilibrat la partajarea costurilor totale ale sistemului atunci când energia electrică este introdusă în rețea”

conduc la ideea clară că prosumatorii nu pot fi exonerați de la plata tarifelor de rețea pentru energia vândută.

În interpretarea prevederilor Directivei, Agenția Uniunii Europene pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei – ACER vine chiar la începutul acestui an cu un raport (ianuarie 2023) privind aplicarea tarifelor de rețea în statele membre prin care recunoaște că deși există o largă varietate de abordări în legislațiile naționale naționale privind plata tarifelor de rețea de către prosumatori în funcție de nivelul tarifelor (deep or shallow în engl.), în niciunul dintre statele membre prosumatorii nu sunt exonerați de la plata acestor tarife.

“In none of the assessed countries the prosumers are exempted from all injection and withdrawal tariffs. The different treatment of prosumers, compared to storage facilities, which are exempted in several countries, is typically explained by NRAs due to their different nature (i.e. final energy users) and their role in the system (i.e. where they do not offer system services)”.

Mai mult, cu excepția Italiei și Lituaniei – unde există anumite reduceri de la plata tarifelor de rețea pentru prosumatori limitate doar la unele categorii dar în orice caz în concordanță cu evaluările operatorilor de rețele – în toate statele membre prosumatorii plătesc tarifele de rețea în aceeași măsură cu consumatorii sau producătorii.

Compensarea cantitativă (net metering engl.) este o schemă prin care un prosumator este ținut responsabil cu plata energiei consumate sau cu beneficiul financiar al energiei livrate pentru diferența între consum propriu și producție. Conform cadrului legal, energia vehiculată în ambele sensuri este purtătoare de tarife de rețea. Pentru a se evita distorsionarea principiilor de concurență neloială, ACER nu încurajează aplicarea schemelor de compensare cantitativă decât pentru prosumatorii de mici dimensiuni (30 kW) din categoriile considerate ca fiind vulnerabile și numai ca măsură de sprijin definită legal în cadrul unor scheme pe o perioadă determinată:

“Net metering schemes should be available only as an incentive to boost small-scale renewable self-consumption during the initial phase of its deployment and for a limited period of time. Net metering could be limited to small installations up to a certain connected capacity (e.g. up to 30 kW). A certain level of total installed capacity from selfconsumers after which net metering will not be granted should be defined. A deadline for self-consumers to switch from a net metering scheme to a scheme which accounts separately for the electricity fed into the grid should be defined by legislation. It is recommendable that, instead of net metering, support to small-scale renewable selfconsumption is provided directly through feed-in tariffs, including for vulnerable and low-income customers”.

Pentru că este important în economia prezentei Note, traducem textul original de mai sus în limba română:

„Schemele de măsurare neta ar trebui să fie disponibile doar ca stimulent pentru a sprijini autoconsumul la scară mică a energiei regenerabile în faza inițială a implementării sale și pentru o perioadă limitată de timp. Măsurarea neta ar putea fi limitată la instalații mici până la o anumită capacitate conectată (de exemplu, până la 30 kW). Ar trebui definit un anumit nivel de capacitate instalată totală pentru autoconsumatori, după care măsurarea neta nu va mai fi acordată. O termen-limită pentru ca autoconsumatorii să treacă de la un sistem de măsurare neta la un sistem care contabilizează separat electricitatea furnizată în rețea ar trebui să fie definită prin legislație. Se recomandă ca, în loc de măsurarea neta, sprijinul pentru autoconsumul la scară mică a energiei regenerabile să fie acordat direct prin tarife de alimentare, inclusiv pentru clienții vulnerabili și cu venituri reduse.”

Compensarea cantitativă poate fi considerată ca fiind o formă inechitabilă sub aspectul liberei concurențe deopotrivă pentru consumatorul net cât și pentru vânzătorul net de energie atunci când se iau în considerare tarifele de rețea, dat fiind în principal faptul că se compensează produse cu valori diferite. În această privință ACER recomandă:

“a) If a network user both withdraws from and injects into the grid, both network uses should be considered when setting the tariffs, by properly taking into account the potential cost-offsetting effect and the overall cost-impact to the network.

b) In this regard, where volumetric charges apply, net-metering (i.e. payment based on the net balance of injected and withdrawn energy) should be avoided as it is not cost-reflective and shifts costs to those users who only inject into or only withdraw from the grid.”

De asemenea considerăm necesară traducerea în limba română a paragrafului de mai sus:

„a) Dacă un utilizator de rețea retrage și injectează energie în rețea, ambele utilizări ale rețelei ar trebui luate în considerare la stabilirea tarifelor, prin luarea în considerare corespunzătoare a potențialului efect de compensare a costurilor și a impactului global al costurilor asupra rețelei.

b) În acest sens, în cazul în care se aplică tarife volumetrice, ar trebui evitată măsurarea neta (adică plata bazată pe soldul net al energiei injectate și retrase), deoarece nu reflectă costurile și transferă costurile către acei utilizatori care injectează sau retrag doar energie din rețea.”

Întregul raport al ACER poate fi vizualizat aici:

https://www.acer.europa.eu/Publications/ACER_electricity_network_tariff_report.pdf

 Cheltuielile cu echilibrarea

În legătură cu plata dezechilibrelor, normele europene sunt și mai clare. Articolul 5 – Responsabilitatea în materie de echilibrare din Regulamentul (UE) 2019/943 privind piața internă de energie electrică prevede că:

(1) Toți participanții la piață sunt responsabili pentru dezechilibrele pe care le cauzează în sistem (denumită în continuare „responsabilitatea în materie de echilibrare”).

(2) Statele membre pot prevedea derogări de la responsabilitatea în materie de echilibrare numai în ceea ce privește: (…) (b) instalațiile de producere a energiei electrice care utilizează surse regenerabile de energie, cu o putere instalată de producere a energiei electrice mai mică de 400 kW (…)

(3) Atunci când acordă o derogare în conformitate cu alineatul (2), un stat membru se asigură că responsabilitatea financiară pentru dezechilibre revine unui alt participant la piață”

Față de cele de mai sus orice prevederi contrare din dreptul intern devin neaplicabile. Articolul 5 mai sus-menționat nu face obiectul propunerilor de modificare ale Regulamentului 2019/943 în curs de adoptare. În plus, același document POLICY GUIDELINES by the Energy Community Secretariat on Integration of Renewables Self-Consumers PG 03/2020 / 28 September 2020 care aduce clarificări pe marginea Regulamentului conține Recomandarea #4 care stipulează (în orig.,)

“Self-consumers with installed capacity of less than 400 kW may be exempted from balance responsibility. Self-consumers with installed capacity of 400 kW and more should be balance responsible and have the right to delegate their responsibility to a balance responsible party of their choice”.

Considerații asupra propunerii de act normativ

1. Încă de la început trebuie să remarcăm faptul că în discuție se află o inițiativă parlamentară într-un domeniu de maximă specialitate la care punctul de vedere al ministerului de resort a fost prea puțin luat în considerare. Subiectul amplitudinii problemelor cauzate de dezvoltarea prea puțin controlabilă a segmentului de regenerabile asupra stabilității rețelelor de transport și distribuție energie electrică și în egală măsură asupra piețelor de energie este unul de maximă actualitate și acuitate pentru ca un act normativ fundamental pentru sectorul energetic, așa cum este Legea 123/2012 a energiei electrice și gazelor naturale cu modificările și completările ulterioare să fie abordat prin inițiativă parlamentară în locul uneia guvernamentale (dacă s-ar fi considerat oportună), unde expertiza este fundamentală.

Aproape fără să vrem, prezenta propunere de act normativ ne readuce în memorie conținutul și maniera în care a fost promovată și adoptată în cursul acestui an o altă celebră inițiativă parlamentară din domeniul energiei – Legea hidrogenului.

2. Punctul de vedere al Guvernului a fost prea puțin acoperitor în toate subiectele abordate și insuficient susținut până la momentul adoptării propunerii de act normativ. Am revăzut mai sus cadrul de reglementare comunitar în ce privește subiectele care fac obiectul modificărilor și completărilor legii.
3. Chiar dacă Consiliul Concurenței s-a exprimat de o manieră permisivă în procesul de avizare prin aceea că „autoritatea de concurență apreciază că acestea nu conțin elemente care să contravină prevederilor Legii concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și reglementărilor în domeniul ajutorului de stat”, considerăm că analiza a fost una superficială și considerabil auto-limitată având în vedere maniera în care modificările aduc atingere însuși unuia dintre obiectivele pentru care noțiunea de „prosumator”/”autoconsumator” a fost promovată, respectiv facilitarea unor scheme de sprijin financiar și non-financiar pentru anumite categorii de producători pentru o perioadă determinată care să susțină atingerea obiectivelor naționale în materie de regenerabile.

Călcând chiar în inima tărâmului concurenței observăm maniera în care sunt afectate interesele furnizorilor prin concurența neloială a prosumatorilor care fac subiectul exceptării plății tarifelor de rețea și a celorlalte taxe și tarife pe care le comportă energia electrică evacuată în rețele, precum și prin costuri operaționale suplimentare care derivă din obligațiile rezultate din relațiile furnizor – consumator.

Acordarea calității de prosumator în parametrii operaționali definiți de lege este o formă de sprijin în sine care conține măsuri financiare și non-financiare și de aceea trebuie tratată ca atare.

4. Fără a intra în detalii de tehnică legislativă, surprinde totuși faptul că Autorității Națională de Reglementare în Domeniul Energiei – ANRE nu i s-a solicitat avizul.
5. Unele prevederi sunt în contradicție sau, în cel mai bun caz, exced spiritului prevederilor comunitare în materie, așa cum am subliniat mai sus. Prevederile legate de exceptarea de la obligațiile financiare în legătură cu dezechilibrele induse în sistemul energetic de producătorii de energie din surse intermitente calificați ca prosumatori contravin literei regulamentului european atrăgând pe cale de consecință nulitatea lor absolută.
6. Implicațiile tehnice și economice ale prevederilor actului normativ adoptat sunt insuficient evaluate și aproape în mod iresponsabil trecute cu vederea de inițiatori. Este aproape neverosimil cum, în pofida semnalelor trase de operatorii de rețele, ministerul de resort, asociațiilor de întreprinderi din domeniul energetic privind gradul de precaritate al echilibrului în SEN datorat impunerilor prin lege privind preluarea cantităților de energie electrică produse de sectorul regenerabilelor și insuficienței măsurilor de flexibilitate, Parlamentul României printr-un grup de inițiativă adoptă un astfel de text de lege care ar putea să adâncească criza iminentă.

Sigur, în egală măsură o culpă putem găsi și Ministerului Energiei care nu a reușit să promoveze în timp util o strategie adecvată de dezvoltare a sectorului E-SRE care să țină cont de nevoile de investiții în noi capacități de generare, inclusiv prin scheme de sprijin financiar și non-financiar armonizate, de limitările tehnice ale rețelelor și de nevoile de flexibilitate.

7. Impresia generală este accea a unui efort de promovare de către un grup de inițiativă a unui act normativ pe baza unei fundamentări de oportunitate insuficientă și mai degrabă purtătoare a unor interese politice limitate.
8. Nu reușim să identificăm caracterul de urgență al actului normativ. Având în vedere că se află într-o fază avansată de pregătire în vederea adoptării în cel mai scurt timp un amplu pachet de acte normative care revizuiesc semnificativ cadrul actual de reglementare al pieței interne de energie a Uniunii care vor impune o revizuire în consecință a cadrului național de reglementare, vedem ca soluție respingerea in corpore a amendamentelor propuse la faza de promulgare.