Incendiile catastrofale și excepționalismul negativ românesc

Sunt unele națiuni care se cred excepționale, evident, fără să existe nicio acoperire reală pentru asemenea auto-reprezentări.

Sunt multe națiuni care se cred excepționale în sens pozitiv. De pildă, americanii, care cred că sunt „un far al democrației”, rușii care se consideră „un mare popor”, mai nou păstrători ai valorilor conservatoare în fața desfrâului occidental, evreii, auto-identificați drept Poporul Ales.

Sunt însă și națiuni care se cred excepționale în sens negativ. În special la unii est-europeni am auzit văicăreli continue care încep de obicei cu sintagma „Numai la noi se poate întâmpla așa ceva…” ori „Într-o țară normală nu s-ar întâmpla asta…”

Nu aș putea spune că românii sunt campioni la excepționalismul negativ (stați să îi auziți pe bulgari!), dar oricum suntem undeva pe acolo, către primele locuri. Corupție ca la nimeni, hoție ca la nimeni, puturoșenie ca nicăieri, despre lipsa de educație, ce să mai vorbim? Nu cred să trăiască cineva în România și să nu fie la curent cu aceste stereotipuri negative pe care ni le autoaplicăm frenetic.

Unul din multele elemente care în ultimii ani au potențat enorm excepționalismul negativ al românilor a fost reprezentat de incendiile catastrofale cu numeroase victime. În ordine cronologică, menționez:

16 august 2010 – Maternitatea Giulești – 6 nou-născuți morți și 5 cu arsuri grave

30 octombrie 2015 – Clubul Colectiv – 64 de persoane decedate și alte 184 rănite

14 noiembrie 2020 – Spitalul Județean Piatra Neamț – 10 persoane decedate și alte 4 rănite

29 ianuarie 2021 – Spitalul „Matei Balș” din București – 17 morți

1 octombrie 2021 – Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța – 7 morți

26 decembrie 2023 – Pensiunea „Ferma Dacilor”, Gura Vadului – 8 persoane decedate

Fără îndoială că toate aceste evenimente sunt drame și sunt cu atât mai teribile cu cât multe dintre ele s-au produs din neglijență și din cauza nerespectării legii. Neîndoielnic că trebuie lucrat permanent pentru a împiedica, pe cât posibil, noi astfel de accidente teribile.

Și totuși, niciunul dintre ele nu reprezintă un unicat românesc, dovadă irefutabilă a adevărului sintagmei „Ca la noi, la nimeni”. Ba dimpotrivă, incendiile de acest fel sunt destul de frecvente peste tot pe glob, inclusiv în țări occidentale pe care le considerăm ca mult mai civilizate decât România. Iată câteva exemple:

2 august 1973 – Centrul de recreație Summerland din Insula Man, Regatul Unit – 50 de persoane decedate și alte 80 rănite

14 februarie 1981 – Clubul Stardust din Dublin, Irlanda – 48 de persoane decedate și alte 214 rănite (notă: foarte asemănător cu incendiul de la Colectiv, inclusiv în privința materialelor inflamabile existente în club și a blocării unora dintre căile de acces; în acest caz însă, proprietarii clubului, în loc de a fi descarcerați, au fost chiar despăgubiți!)

20 februarie 2003 – Clubul Station din West Warwick, SUA – 100 de morți și 230 de răniți (notă: tot la un concert, ca și la Colectiv, și tot din cauza aprinderii rapide a spumei cu rol acustic)

Pentru o lungă listă cu incendii în cluburi, de pe tot globul, accesați acest link: https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_nightclub_fires

14 iunie 2017 – Blocul de locuințe Grenfell Tower din Londra, Regatul Unit – 72 de morți și 74 de răniți

5 februarie 2019 – Bloc rezidențial de pe strada Erlanger din Paris, Franța – 10 morți și 36 de răniți

21 august 2019 – Bloc din spitalul Henri-Mondor din Creteil, Franța – 1 mort și 11 răniți

14 mai 2023 – Spitalul San Carlos din Madrid, Spania – 1 mort și 24 de răniți

30 mai 2023 – Spitalul din Moedling, Austria – 3 morți și 1 rănit

9 decembrie 2023 – Spitalul San Giovanni Evangelista din Roma, Italia – 4 morți

4 ianuarie 2024 – Spitalul Heios din Uelzen, Germania – 4 persoane decedate și alte circa 20 rănite

Merită poate să consultați și o listă cu mult mai lungă a incendiilor de acest fel din întreaga lume, disponibilă la link-ul următor: https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_building_or_structure_fires

Ca la noi, la nimeni?

Doar dacă trăim ca struțul, cu capul în nisip, fără să privim împrejurul nostru.