Scrutinul și urna
În plină isterie cu iz electoral nu putem trece cu vederea înțelesurile scrutinului, cu atât mai mult cu cât nu o dată rezultatele, mai ales după două tururi – dacă există – ridică semne de întrebare; și nu întotdeauna în privința victorioșilor și a perdanților, ci și a electorilor.
Verbul a scruta (la origine latinescul scrutare) definit în DEX prin a privi cercetător, a examina în amănunt, a pătrunde cu privirea sau cu mintea, e legat evident de substantivul scrutin (prin fr.) care definește totalitatea actelor pe care le implică dreptul la vot, modalitățile de alegere a deputaților și senatorilor, și nu numai; dar, pentru ca scrutinul să nu fie până la urmă surprinzător, dezamăgitor (inevitabil totuși pentru unii), ne întoarcem la latinescul scrutinium, termen electoral însemnând percheziție, mai exact verificarea minuțioasă a candidaților, percheziționarea lăuntrică a acestora. Procesul nu presupunea nicidecum turnătorie, adică lustrație preelectorală atât de la modă azi, ci era o modalitate civică de a obține o imagine clară a candidaților tocmai pentru ca mintea să fie scrutătoare mai mult decât ochii. Firesc, de vreme ce candidatus, aspirant la o funcție, trimitea pe vremea aceea la candidus, alb, pur, sincer; probabil și atunci cu excepții…
Și astfel, cu mintea scrutătoare, lămurită și luminată ne îndreptăm în marea zi către urne.
Urna este un vas inofensiv, în general, iar ca etimologie nu poate fi decât din latinul urna. Ca întotdeauna aici apar însă problemele în măsura în care urna, vas, oală de scos apa, poate genera circ cu iz politicianist pentru că ea, oala e și urnă de vot; implicațiile sunt însă și juridice în măsura în care judecătorii erau selectați apelând la urna de tras la sorți. Fără îndoială că urna cea mai utilizată rămânea, după cum ne-o spune și Ovidius, urna de pus cenușa mortului, indiferent cine a fost. La baza Columnei s-a aflat – desigur nu pentru mul timp – urna Traiani, dispărută pentru că era din aur.
Dacă în cazurile enumerate, mai puțin ultimul, pare-se că ai cu cine te gâlcevi, apare și situația în care scandalul, contestațiile sunt inutile, adică atunci când urna înseamnă urna sorții, după cum ne învață Horatius și mai târziu Eminescu. Privind în ansamblu oala romană, important e să scrutăm cu atenție pentru ca urna electorală să nu ne ducă in corpore la urna funerară.
Articol apărut pe LaPunkt.
fără comentarii
Fii primul care comentează