Subscribe by RSS
Magia…
poate fi una surprinzătoare și nu neapărat înfricoșătoare, mai ales dacă îi cunoaștem înțelesurile și intențiile. Magia înseamnă vrăjitorie la romani. Mai interesant însă în contextul actual transatlantic prezidențial este substantivul de bază, adică MAGA însemnând vrăjitoare. Evident nu putem suspecta nicidecum cunoștințe minime de latină în cazul „creatorului” de termen din patru inițiale pentru că probabil altă inscripție s-ar afla pe șepcuța prezidențială. În fapt intenția este una magică, întâistătătorul (probabil) celui mai puternic Stat din lume, fiind un vrăjitor – să-i zicem magicus – obsedat de a reda măreția Patriei, care însă nu știm când a fost pierdută sau cât va mai dura. Dacă ar ști ceva latină măcar vreunul din preajma lui am putea avea măreața formă Magnam Americam Grandimus Abante și astfel toată lumea circumstanțială „vrăjitorului” ar fi mulțumită.
Dar nu e să fie așa. Vrăjitoria politică merge mână în mână cu dorința de putere, iar aceasta presupune de la un moment dat amenințarea, căci vrăjitoria poate fi în fapt mai mult decât surprinzătoare și înfricoșătoare. Vrăjitoarea respectă niște reguli ale magiei artes magicae, pe când politicianul niciuna. Amenințările, fie că sunt infantile („te pârăsc la doamna…”), fie diabolice („te ia dracu dacă…”), prin verb conduc la latinul amminaciare, tributar substantivului minaciae, amenințări. În situația actuală de maga, fie în engleză, fie în latină, raportarea o facem însă la verbul minari cu sensul de a se ridica amenințător, căci tocmai asta se întâmplă.
Desigur, depinde cine pe cine amenință. Există situații ridicole în care piticul având un gigant în dosul său, amenință un alt gigant. Până la un punct. Când doi giganți se amenință, în fapt nu e nicio intenție distructivă, ci doar ordonatoare că doar fudulia merge împreună cu puterea, fiecare cu maga lui, conform aceluiași minari care înseamnă și a anunța cu mândrie.
Până la urmă, scopul fiind realizat în zile, săptămâni sau luni de zile, indiferent de cât praf, pulbere și decedați au rezultat, se trece la ultimul sens al amenințărilor, minae, strigăte cu care se mână obișnuit vitele. Adică amenințații, cei vizați, câți au mai rămas, sunt trimiși înapoi în grajdul fost al lor. Umanismul magic stă tocmai în faptul că nu omori vaca, mai ales dacă e și de muls.
Articol apărut pe LaPunkt.
Dan Negrescu
n. 5 iulie 1953, Timişoara. Prozator, eseist, traducător. Studii: Liceul nr.6 Timişoara, Facultatea de Filologie, Secţia română-latină, Universitatea din Timişoara (1976). Profesii şi locuri de muncă: profesor, Liceul Agro-Industrial Timişoara (1976-1985); profesor, liceul Industrial nr.7 Timişoara şi la Liceul Maghiar din Timişoara (1985-1990); inspector şcolar pentru limbile română şi latină, la Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş (ianuarie-septembrie 1990); profesor universitar doctor, şeful Catedrei de limbi clasice la Facultatea de Litere a Universităţii de Vest din Timişoara (începând din 1996). Colaborează la: „Orizont, „Altarul Banatului, „Ariergarda", „Renaşterea Bănăţeană. Paralela 45", „Analele Universităţii din Timişoara", „Studii de literatură română şi comparată", „Signum" (Dresda), „Lumea liberă" (New York) etc. Volume publicate: Cultură şi civilizaţie latină în cuvinte,Bucureşti, Editura Paideia, 1996; Literatură latină. Autori creştini, Bucureşti, Editura Paideia, 1996; De la Troia la Tusculum,Bucureşti, Editura Paideia, 1998; Epistolar imperial, Bucureşti, Editura Paideia, 1998; O mitologie timişoreană - Mehala,Timişoara, Editura Marineasa, 1998; Tatăl, fiul şi spiritul uman, Bucureşti, Editura Paideia, 1999; Oameni, locuri, cai şi îngeri,Timişoara, Editura Marineasa, 1999; Însemnările Sfântului Renatus, Timişoara, Editura Marineasa, 2001; Trilogie imperială,Timişoara, Editura Marineasa, 2002; Apostolica et Patristica, Timişoara, Editura Universităţii de Vest, 2002; Patristica perennia, Timişoara, Editura Universităţii de Vest, 2004; Romanul lui Constantin, Timişoara, Editura Marineasa, 2005; Oameni,locuri, cai şi îngeri, ediţia II, Timişoara, Editura Marineasa, 2005; Tablou cu siguranţă, Timişoara, Editura Marineasa, 2007. Cărţi scrise în colaborare: Lexicon juridic latin-român, în colaborare cu Radu Motica, Bucureşti, Lumina lex, 2001. Cărţi traduse: Pico della Mirandola, Raţionamente sau 900 de teze. Despre demnitatea omului, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1991; Spinoza, Tratat despre îndreptarea intelectului, Timişoara, Editura de Vest, 1992; Sfântul Augustin, Soliloquia şi Sermones,Timişoara, Editura de Vest, 1992; Pierre Abélard, Etica, Bucureşti, Editura Paideia, 1994; Sfântul Ambrozie, Scrieri, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1994; René Descartes, Expunere despre metodă,Bucureţti, Editura Paideia, 1995; Héloïse şi Abélard, Autoportrete epistolare, Bucureşti, Editura Paideia, 1995; Toma d'Aquino, Despre Fiinţă şi Esenţă, Bucureşti, Editura Paideia, 1995; Sfântul Ieronim, Despre bărbaţii iluştri şi alte scrieri, Bucureşti, Editura Paideia, 1997; Sfântul Ieronim, Dialog împotriva luciferienilor, Bucureşti, Editura Paideia, 1999; Sfântul Ieronim, Pilduitoare vieţi de eremiţi, Bucureşti, Editura Paideia, 2006. Prezenţe în antologii: Timişoara între paradigmă şi parabolă,Timişoara, Editura Excelsior, 2001. Premii literare: Premiul pentru proză al Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România (2003).
fără comentarii
Fii primul care comentează