Deficitul bugetar ajustat sezonier înregistrat în statele membre ale UE în primul trimestru al anului 2016 este de 1,8% din PIB, scăzând de la 2,3% în ultimul trimestru al anului 2015, se arată într-un comunicat emis de Institutul Oficial de Statistică al UE, Eurostat.

În zona euro, deficitul bugetar înregistrat în primele trei luni ale anului se situează la 1,6%.

Principala cauză a diminuării deficitului bugetar este reducerea cheltuielilor statelor membre în condiţiile menţinerii veniturilor în jurul aceleiaşi cote de aproximativ 46% din PIB în zona euro şi 45% în toate cele 28 de state membre.

Într-un alt comunicat al Eurostat se arată că datoria publică cumulată a celor 28 state membre ale UE a scăzut în primul trimestru al 2016 la 84,8% din PIB, chiar dacă în zona euro ea a crescut de la 90,7% în ultimele luni ale lui 2015 la 91,7% în prezent.

Cele mai îndatorate guverne din UE rămân Grecia – 176,3% din PIB, Italia – 135,4% din PIB şi Portugalia – 128,9% din PIB, în vreme ce Estonia, Luxemburg şi Bulgaria sunt statele cu cele mai mici datorii publice din UE – 9,6%, 21,8%, respectiv 30,3% din PIB.

România a înregistrat în primul trimestru al 2016 a patra cea mai mică datorie publică din UE – 37,6% din PIB, în scădere cu 0.7 puncte procentuale faţă de ultimul trimestru al anului trecut.

 

 

Tags: , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu