Interviu cu sociologul Mircea Kivu: „Niciunul dintre candidaţii independenţi la parlamentare nu a fost măcar pe aproape”

La alegerile parlamentare din 2016 s-au prezentat 44 de candidaţi independenţi pentru un loc în Senat sau Camera Deputaţilor, printre care şi nume deja consacrate în politica românească, precum Toader Paleologu, Remus Cernea sau Elena Udrea. Cu toate acestea, niciunul dintre ei nu a fost ales de cetăţeni pentru un mandat de parlamentar.

Cum se explică lipsa succesului independenţilor la alegerile parlamentare, în contextul sistemului politic românesc şi a culturii polirice din România? Puteţi afla posibilele răspunsuri, citind interviul acordat de sociologul Mircea Kivu lui Vladimir Adrian Costea, pentru Europunkt.

Vladimir Adrian Costea: Cum vă explicați faptul că în alegerile legislative din decembrie 2016, independenții nu au reușit să obțină un mandat de parlamentar?

Mircea Kivu: Ar fi fost mai complicat de explicat dacă un independent ar fi obţinut un mandat de parlamentar. În istoria post-comunistă a fost un singur caz în care un candidat independent a reuşit să intre în Parlament: Antonie Iorgovan, la ciudatele alegeri din 1990. Ar mai fi cazul Elenei Băsescu, la alegerile pentru Parlamentul European din 2009. În ambele cazuri există suspiciuni că mandatul ar fi fost obţinut cu sprijinul partidului dominant.

Anul acesta am avut 5 candidaţi independenţi la Senat şi 39 la Camera Deputaţilor. Ei au obţinut între 8690 de voturi (Dan Ciocea, la Senat în Gorj) şi 357 (Costel Marin, la Camera Deputaţilor în Galaţi). Asta, în condiţiile în care numărul mediu de voturi necesare obţinerii unui mandat a fost de 20.000 la Cameră şi 47.000 la Senat. Deci, niciunul dintre candidaţii independenţi la parlamentare nu a fost măcar pe aproape.

Sunt mai multe cauze pentru care şansele candidaţilor independenţi sunt reduse. Ei nu au acces la mass-media naţională, nu au dreptul la reprezentanţi în birourile secţiilor de votare. Dar cel mai mult, şansele le sunt reduse de ideea votului util. De ce ar vota cineva un candidat independent? Care ar fi valoarea adăugată prin prezenţa în Parlament a unuia sau mai multor independenţi? Nu vor face parte din comisiile parlamentare. Practic, ca să poată face ceva, vor trebui să se ataşeze grupului parlamentar al unui partid (aşa au făcut cei doi “independenţi” citaţi mai sus). Dacă e aşa, de ce să nu votezi direct partidul? Partidele din România pot să ne placă sau nu, dar democraţia funcţionează prin partide.

În ce măsură votul pe listă reduce șansele candidaților independenți de a obține un număr de voturi cel puțin egal cu valoarea coeficientului electoral la nivelul circumscripției unde aceștia candidează?

În vechea lege, pentru a obţine un mandat, candidatul independent trebuia să obţină jumătate din voturile dintr-un colegiu. Ca număr absolut, era ceva mai puţin decât îi trebuie acum pentru coeficientul electoral dintr-un judeţ (dar şi zona în care putea aduna voturi era mai mică). Pe de altă parte, în vechea formulă, independentul avea de făcut campanie electorală pe o arie mai mică, deci avea nevoie de mai puţine resurse. Una peste alta, votul în colegii uninominale pare a fi mai favorabil candidaţilor independenţi decât cel în circumscripţii judeţene. Dar cert este că nici în cele două rânduri de alegeri desfăşurate în sistem uninominal (2008 şi 2012) nu au fost cazuri de succes al vreunui candidat independent.

Cum evaluați notorietatea candidaților independenți la alegerile parlamentare din 2016, comparativ cu notorietatea candidaților independenți la alegerile parlamentare din 2012?

În 2012 am avut 11 candidaţi independenţi la Cameră şi unul la Senat. Cel mai cunoscut dintre ei a fost avocatul Gheorghe Piperea, care a candidat în Colegiul 16 din Bucureşti, obţinând 1084 de voturi. Observăm că participarea independenţilor a fost în 2016 mult mai importantă decât în 2012, atât din punct de vedere cantitativ, cât şi calitativ. Nume ca Toader Paleologu, Remus Cernea, Elena Udrea au o notorietate semnificativă. S-ar putea ca la creşterea numerică să fi contribuit eliminarea unor bariere pe care vechea lege le punea în calea înregistrării candidaturilor independente: un număr de semnături dublu faţă de cel actual, depozitul financiar.

Care au fost temele predominante în cadrul mesajelor folosite de candidații independenți?

Au fost 44 de candidaţi, fiecare cu mesajul său. În general, mesajul este însăşi persoana, căci ar fi ridicol să vii cu un program politic, pe care e evident că nu ai cum să-l aduci la îndeplinire în Parlament, de unul singur.

Care sunt cauzele care justifică eșecul acestora in vederea mobilizării electoratului prin decredibilizarea formațiunilor politice?

Cei mai mulţi dintre candidaţii independenţi fac parte dintre foştii membri ai unor partide, care din diferite motive nu au mai încăput pe liste. Din această perspectivă, Paleologu, Cernea, Udrea şi alţii nu prea aveau şanse de a transmite un mesaj antisitem consistent, de vreme ce până mai ieri făcuseră parte din el. Nu ştiu dacă asta şi-au propus, dar mi-e clar că fiecare vot obţinut de Toader Paleologu sau Remus Cernea a însemnat un vot mai puţin pentru USR – iar în cazul Elenei Udrea, pentru PMP. Cu 12 mii de voturi în plus, probabil că USR ar fi câştigat, în Bucureşti, încă un mandat de deputat.