Urmare a manifestului politic făcut public săptămâna trecută de Jeremy Corbyn, liderul partidului laburist din Marea Britanie, sondajele de opinie înregistrează o echilibrare a raportului de forţe pe scena politică din Albion.

Manifestul laburist care propune măsuri tradiţionale de stânga pentru limitarea inegalităţii, precum impozitarea mai mare a companiilor şi a salariaţilor cu venituri foarte ridicate şi redirecţionarea fondurilor către sistemul public de sănătate şi eliminarea taxelor universitare, pare să fi avut un impact puternic asupra electoratului britanic.

Astfel, laburiştii au depăşit pentru prima oară în ultimele luni pragul de 30%, situându-se în unele sondaje chiar la 35%, la doar 9 procente în spatele conservatorilor primului-ministru Theresa May.

Creşterea este una bruscă şi spectaculoasă, laburiştii recuperând nu mai puţin de 6 procente în doar o săptămână. Revirimentul se datorează nu doar manifestului social al liderului partidului, dar şi programului conservator de guvernare, a cărui austeritate pare să nu fie tocmai populară: mai ales proiectul de reformare a sistemului de pensii a fost criticat aspru ca aducând scăderi importante ale veniturilor pensionarilor.

Nu doar sondajele de opinie indică o echilibrare a forţelor politice din Marea Britanie în perspectiva alegerilor parlamentare anticipate de pe 8 iunie, ci şi înregistrările cetăţenilor britanici în registrele electorale. Un număr record de tineri – 90.000 – s-au înscris în registrele electorale într-o singură zi, duminică, ceea ce dă speranţe laburiştilor, dat fiind că tinerii sunt în general susţinători ai opţiunii de stânga în societatea britanică. De altfel, sondajele de opinie arată că dacă ar vota doar tinerii sub 40 de ani, alegerile din Marea Britanie ar fi câştigate de laburişti.

 

 

Tags: , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu