Interviu/ Vasile Puşcaş, profesor UBB: “O Uniune întărită prin intensificarea integrării europene poate diminua diferențierile, fără a umbri diversitățile!”

 „Cartea Albă” prezentată în martie a.c. de preşedintele Juncker a readus în prim plan dezbaterile privind instituționalizarea unei Europe cu mai multe viteze. Acumularea momentelor de criză pentru Uniunea Europeană a divizat și mai mult statele membre, îngreunând continuarea construcției Uniunii Europene într-o singură direcție. În dicursul din 13 septembrie, preşedintele Juncker a subliniat că “Europa trebuie să respire cu ambii plămâni, atât cu cel de est, cât și cu cel de vest”, propunând un scenariu ambițios, menit să genereze unitate și coeziune în UE. În ce măsură statele membre se vor ralia acestui scenariu? Este Europa pregătită să respire cu ambii plămâni?

Europunkt vă propune conturarea unei imagini de ansamblu asupra problematicii viitorului Uniunii Europene, printr-un interviu realizat cu Vasile Puşcaş, expert în relaţii internaţionale, profesor la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj Napoca, fost negociator-şef al României cu Uniunea Europeană. Vasile Puşcaş este autorul a numeroase studii şi articole despre Uniunea Europeană, precum şi a aproximativ 10 cărţi pe această temă, dintre care cele mai recente sunt „EU Accession Negotiations” (Viena, 2013) şi „Spiritul european, azi” (Cluj-Napoca, 2012).

Vladimir Adrian Costea: Comparativ cu scenariile prezentate în martie în Cartea Albă, unde se situează scenariu propus de Președintele Juncker? Reprezintă un pas înainte?

Vasile Puşcaş: Probabil că multă lume s-a așteptat ca recenta intervenție a președintelui Comisiei Europene, dl. Juncker, despre Starea Uniunii Europene să fie o prezentare analitică a situației actuale a Uniunii. Doar că dl. Juncker este nu doar unul dintre cei mai experimentați politicieni europeni, dar și un convins susținător al Proiectului European.

În 2005, când liderii unor state membre au respins Tratatul Constituțional European pentru a întări interguvernamentalismul și a diminua comunitarismul, dl. Juncker a avertizat că Uniunea Europeană se îndrepta spre o gravă criză politică și constituțională. Acum, considerând că a fost depășită criza economică și financiară, dumnealui face eforturi foarte mari să conștientizeze liderii statelor membre că ar fi timpul să rezolve și acele aspecte ale crizei constituționale, instituționale și decizionale europene. A fost vizibilă această preocupare a d-lui Juncker încă din primăvara acestui an, atunci când a presat pentru dezbaterea publică, inclusiv în context electoral, a temei reformei și transformării Uniunii Europene.

Ceea ce a înfățișat președintele Comisiei Europene acum câteva zile nu este neapărat un al șaselea scenariu (adăugat celor anterioare). Cred că reprezintă mai degrabă o schiță de viziune privitoare la reforma Uniunii. Este o binevenită inițiativă de a refonda Uniunea Europeană, cum ar spune președintele francez Macron, cu care Comisia Europeană era chiar datoare față de cetățenii europeni și statele membre. Iar timpul când a fost expusă această inițiativă este aproape în al 12-lea ceas, deoarece Brexit-ul și intențiile transformiste ale Franței și Germaniei au fost semnale puternice ale necesității reformării Uniunii Europene care au obligat și instituțiile europene să-și prezinte opiniile.

Cunoscând abilitățile politice ale d-lui Juncker, ca și percepțiile sale despre realitățile procesului integrării europene, aș crede că recenta sa intervenție despre viitorul Uniunii este o nouă și accentuată provocare la adresa statelor membre și Parlamentului European pentru a se grăbi cu conturarea unei viziuni complete și aplicabile a refondării Uniunii Europene.

Care sunt șansele ca statele membre să se ralieze acestui scenariu?

Nu pot să-mi imaginez că liderii tuturor statelor membre vor agrea inițiativa președintelui Comisiei Europene. Unii dintre aceștia se vor contrapune și tendinței cetățenilor din propriile state care tind să fie tot mai susținători ai Proiectului European.

Aceasta deoarece calitatea culturii politice europene a scăzut în ultimul deceniu, inclusiv datorită Comisiei Europene și Parlamentului European, și destui lideri politici locali preferă să vadă contextul integraționist european doar ca un suport pentru obiectivele luptei lor politice pentru putere la nivel local și național. Pentru această categorie de lideri, transnaţionalismul politicii europene a devenit un “pericol” la adresa suveranității naționale, atâta vreme cât nu sunt ei “vedete” politice europene. Și mai există un grup de politicieni din câteva state membre, mai ales dintre cele care au aderat la Uniune după 2004, pentru care Uniunea Europeană a devenit un fel de bancomat din care extrag doar fonduri europene pe care pretind să le cheltuiască așa cum poftesc, chiar și fără tangență cu politicile europene.

Când dl. Juncker a propus solidarizare cu statele din Europa Centrală, inclusiv România, care anul viitor vor sărbători 100 de ani de la realizarea opțiunii pentru formula statului-națiune, a transmis și mesajul că viitoarea restructurare a Uniunii Europene nu va însemna degradarea sau dispariția statelor-naţiune membre ale Uniunii, ci o persistentă acomodantă a acestora la contextul integrării europene și globalizării.

Chiar și așa, unii lideri politici vor continua să-și vadă de interesul lor individual de menținere a puterii locale, deturnând sensurile interesului național și uitând că acesta s-ar putea dezvolta și mai bine în relație cu interesul european. Preluând îndemnul altui lider european de a se insista pe cultura și educația Pieței Unice (ca o concluzie a crizei economice europene și a negocierii Brexit-ului), aș adăuga că este o mare nevoie de a se reconfigura teoretic și practic identitatea europeană, a se întări cultura politică europeană și a se promova o nouă calitate a leadership-ului european. Rămân la convingerea că numai alți lideri locali, care vor îmbrățișa caracteristicile promoțiilor Erasmus, vor fi în măsură să reformeze statele membre deodată cu refondarea Uniunii Europene. Până atunci măcar să se desfășoare niște dezbateri consistente și serioase despre viitorul statelor-natiune într-o viitoare Uniune Europeană!

Care sunt oportunitățile și provocările pe care le identificați în cadrul acestui scenariu? Este UE capabilă să funcționeze cu “doi plămâni”?

Eu aș fi bucuros dacă liderii europeni, inclusiv din statele membre, ar conștientiza faptul că drumul prescris Uniunii, după 2005, nu a dus la realizarea unei Uniuni Europene mai bune și mai puternice; că Uniunea a fost diminuată la statutul unui Concert European în care mai este doar puțin până când să se statueze vechea politică a echilibrului de putere; că Uniunea își poate etala o unitate solidă prin managementul diversității și nu a unicității; că nu doar statele membre, individuale, sunt entități mai slabe în globalitate, ci chiar Uniunea își diminuează eficienţa și rosturile dacă nu intensifică procesul integrării europene. Acestea și alte semnale care pot fi desprinse din recentul mesaj al președintelui Comisiei Europene ar putea constitui temei pentru orientarea mai aplicată a tuturor liderilor europeni către îndeplinirea datoriei lor față de toți cetățenii europeni. Este aceasta o “fereastră de oportunitate” în primul rând pentru cetățenii europeni!

Din punctul meu de vedere, noile state membre care au aparținut cândva Estului, astăzi sunt parte a Vestului. La est de la frontiera răsăriteană a Uniunii Europene și NATO se află Estul. Celor care nu se pot deprinde să nu vadă Estul în aria noilor state membre, le recomand să înțeleagă că această regiune poate fi văzută doar ca estul Vestului și nu ca Estul geopolitic al epocii Războiului Rece! Iar unor păreri arogante din Occident, le-aș reaminti că, după Al Doilea Război Mondial, statele din vestul Europei și-au menținut statutul de civilizație occidentală și datorită Planului Marshall și revitalizării economice și sociale a statelor din Vest cu sprijinul S.U.A. Au gândit vreodată cei care astăzi se consideră Vestul un “Plan Marshall” pentru noile state membre? Ori s-au gândit doar la formule mercantile de redistribuție a pieței acelor state membre în favoarea fondatorilor Uniunii? Nu era mai corect să considere că accederea noilor state membre în Uniune necesită o restructurare din temelii a însăși Uniunii Europene și a tuturor statelor membre, că ridicarea nivelului de viață al cetățenilor din noile state membre era o aspirație rațională și care merită să fie încurajată și susținută? Desigur, pentru interesul și bunăstarea cetățenilor din întreaga Uniune Europeană. Sunt sigur că o Uniune întărită prin intensificarea integrării europene poate diminua diferențierile, fără a umbri diversitățile!

Este posibilă o Europă puternică, dar fără viteze diferite în contextul revizuirii Directivei 96/71/CE?

Este posibilă o Europă puternică și prin revizuirea respectivei directive a prestării serviciilor transnaționale (detașarea lucrătorilor) dacă se face în corelare cu celelalte componente ale Pieței Interne, în care toate statele membre sunt interesate. Să nu ne amăgim cu așteptări unitariste, căci și în viitoarea Uniune Europeană vor exista arii și regiuni care vor exprima o diversitate culturală, economică, socială etc. Ceea ce este o bogăție și forță a Uniunii, firește, dacă anumiți “tradiționaliști” nu vor pretinde tratamente excepţionaliste, separatiste ori nu vor dori să construiască “fortărețe înăuntrul cetății”. Căci apartenența la Uniunea Europeană presupune adoptarea și practicarea unui management al diversității care să întărească părțile componente într-o entitate unită în obiective și modalitățile de realizare a acestora.

În cadrul discursului, Juncker a propus crearea unei Agenții Europene pentru Securitate Cibernetică, precum și înființarea unui Fond Monetar European și a unui Minister European de Economie și Finanțe. Cum credeți că vor schimba aceste instituții peisajul european?

Propunerea președintelui Juncker de a se crea noi agenții europene, un minister al economiei și finanțelor europene, un Fond Monetar European sunt, în esență, un îndemn la aplicarea mai riguroasă a politicilor europene și la sporirea rolului Comisiei Europene în gestionarea politicilor europene.

Desigur, adepții interguvernamentalismului accentuat nu vor agrea unele dintre aceste inițiative, dorindu-și ca tot mai multe competenţe să revină Consiliului și statelor membre. Câțiva alarmiști vor fi în stare să susțină că dl. Juncker ar îndrepta Uniunea către federalism, neținând cont de faptul că președintele Comisiei Europene cunoaște destul de bine cum gândesc actualii lideri politici ai statelor membre și că este conștient că nu o luptă deschisă, ci doar o negociere cinstită cu aceștia ar putea duce la o veritabilă refondare a Uniunii Europene. În schimb, destui lideri ai statelor membre încă nu conștientizează deplin dinamica procesului globalizării și consecințele acesteia pentru aceleași state membre și pentru Uniunea Europeană. Mai degrabă am putea presupune că dl. Juncker înțelege necesitatea asocierii la acest proces trasformaţionist a cetățenilor europeni care vor genera, până la urmă, chemarea către proprii lideri locali să se implice în aceste presante schimbări europene.

Discursul Președintelui Juncker este unul extrem de favorabil României. Ce trebuie să facă România pentru a deveni un stat important în Europa?

Nu cred că mesajul Stării Uniunii Europene, prezentat de dl. Juncker este favorabil României, căci președintele Comisiei Europene nu favorizează niciun stat membru, ci interesul comunitar. Eventual am putea spune că discursul lui a fost favorizant pentru România, adică a arătat că dacă România se va raporta serios și responsabil la politicile europene va putea recupera din multele întârzieri în procesul integrării europene, de la Euro la Schengen și nu numai. O citire corectă a citărilor României în recentul mesaj al președintelui Comisiei Europene ne-ar spune că dl. Juncker are încredere în opțiunile europeniste ale președintelui Johannis, dar pentru a poziționa țara noastră într-un loc proeminent al procesului integrării europene este nevoie ca Guvernul, Parlamentul României și întreaga societate românească să performeze în asimilarea și aplicarea continuă a valorilor europene, adică să facem din aceste valori propria noastră casă și existență.

Este România pregătită pentru aderarea la spațiul Schengen și zona Euro?

Aș propune să nu ne încredem într-o postură de victimă care ar avea nevoie de asistenţa cuiva pentru a putea conviețui cu partenerii noștri europeni. Și nici să credem că dl. Juncker a susținut că suntem deja deplin pregătiți pentru Schengen și Euro. Nu, dl. Juncker a arătat virtuțile integraționiste ale spațiului Schengen și zonei Euro, îndemnând România și alte state să-și intensifice pregătirile pentru a îndeplini toate criteriile accederii în aceste structuri integrate europene, chiar dacă acele criterii sunt într-o evoluție pretențioasă. Iar reacțiile dinspre anumite state membre la discuția înaintată de dl. Juncker ne arată că încă există semne de întrebare asupra nivelului de pregătire și încredere a României. Mai bine ar fi dacă noi ne-am propune să înaintăm pe calea convergenţei și competitivității, să demonstrăm prin fapte, în fiecare zi, nu doar că vrem să întărim Uniunea Europeană, ci că suntem parteneri serioși, înscriși în procesul dezvoltării durabile și al practicării valorilor europene la noi acasă.

În contextul negocierilor cu Marea Britanie, Juncker a propus organizarea la Sibiu a Summitului Consiliului European dedicat viitorului UE. Cum vedeți dumneavoastră această propunere?

Semestrul exercitării de către România a președinției Consiliului Uniunii Europene include mai multe evenimente de maximă importanță pentru viitorul Uniunii Europene. Atunci se va proiecta acest viitor al Uniunii Europene nu prin accederea unui nou stat membru în Uniune, ci prin plecarea unui stat membru din Uniune. Aceasta va învedera importanţa calitativă (bazată pe valori) a constituentei Uniunii Europene, și nu doar cea cantitativă. Ceea ce va presupune o altă înțelegere a rostului Uniunii Europene atât la nivelul instituțiilor europene cât și la cel al statelor membre, al cetățenilor europeni. Și am putea adăuga alte lucruri care privesc viitorul Uniunii Europene, precum pregătirea alegerilor pentru Parlamentul European, al următorului cadru bugetar european, anumite inovări care sunt așteptate de comunitatea europeană etc.

În acest context, propunerea unei reuniuni la Sibiu, la finalului lunii martie 2019, a principalilor decidenți europeni este oportună și sunt sigur că va putea contribui la intensificarea procesului integrării europene. De ce la Sibiu și nu la București? În primul rând pentru că va accentua asupra integrării societăților, națiunilor, cetățenilor europeni și nu doar a capitalelor și elitelor statelor membre ale Uniunii. Și ar trebui să apreciem faptul că idiosincraziile d-lui Juncker susțin o așezare urbană din România care a avut calitatea de Capitală Culturală Europeană (2007) în chiar anul aderării țării noastre la Uniunea Europeană, aportul său la decizia desemnării Sibiului (în 2004) fiind de însemnătate maximă. Ceea ce dă o semnificație și încredere sporite viitorului României într-o viitoare Uniune Europeană. Desigur, toate acestea depinzând în primul rând de efortul și determinarea noastră ca români și cetățeni ai Uniunii Europene!