Partidul Popular din Austria (ÖVP) se află din nou în centrul unui scandal, de această dată privind politizarea numirilor în funcții publice, la doar patru luni după demisia premierului Sebastian Kurz din cauza unor acuzații de corupție. Mai multe mesaje din telefoanele membrilor ÖVP, publicate de site-ul de investigații ZackZack, relevă un sistem extins prin care conservatorii își promovează oameni fideli în funcții importante în stat.

Un astfel de caz este cel al judecătoarei de la Curtea Supremă, Eva Marek, care în anul 2014 a acceptat rugămintea ministrului justiției conservator de la acea vreme, Wolfgang Brandstetter, de a participa la concursul pentru un post inferior celui pe care îl ocupa, dar extrem de important din punct de vedere politic: postul de procuror șef al Vienei, care are ca sarcină investigarea infracțiunilor de corupție.

Marek, o loialistă a ÖVP, a acceptat rugămintea în schimbul promisiunii că serviciul îi va fi răsplătit ulterior. Candidatura sa a fost câștigătoare, chiar dacă cel puțin o altă contracandidată, care nu putea fi controlată de conservatori, a fost semnalată de o comisie de specialitate ca fiind mai bine pregătită pentru ocuparea respectivei funcții.

Doi ani mai târziu, atunci când Marek a solicitat să fie sprijinită pentru postul cu mult mai important de procuror general al Austriei, conservatorii nu și-au respectat angajamentul. În consecință, magistratul austriac i-a trimis mesaje furioase lui Brandstetter în care îl acuza că a făcut-o să sufere „o umilință incredibilă”.

Alte mesaje arată cum Michael Kloibmüller, un important funcționar din Ministerul de Interne sprijinit constant de ÖVP, îl asigura pe un coleg de faptul că se va ocupa rând pe rând de liderii de sindicat care contestau dreptul său de a deține concomitent o funcție publică de mare responsabilitate și calitatea de membru al Partidului Popular.

Mesajele publicate de ZackZack se alătură înțelegerilor secrete dintre liderii ÖVP și partenerii lor de coaliții guvernamentale, în 2017 și 2020, privind împărțirea în detaliu a posturilor publice, începând de la televiziunea națională și sfârșind cu banca centrală, la rândul lor apărute recent în spațiul public.

Confruntat de Politico cu acuzațiile privind politizarea instituțiilor statului, Wolfgang Subotka, lider conservator și președinte al Parlamentului austriac, a negat că funcțiile publice sunt împărțite exclusiv potrivit unor criterii politice și a susținut că și celelalte mari partide din Austria, social-democrații și verzii, adoptă același comportament preferențial față de candidații cu afinități politice.

 

Tags: , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu