Spre o politică europeană comună în domeniul migraţiei?

În urmă cu câteva zile, comisarii europeni pentru afaceri interne şi Carta drepturilor fundamentale, grecul Dimitris Avramopoulos şi olandezul Frans Timmermans, au anunţat în cadrul unor declaraţii de presă că la Bruxelles se lucrează în vederea constituirii unei politici europene comune în domeniul migraţiei. Proiectul va fi făcut public în luna mai a acestui an.

Principalele elemente ale acestei politici vor fi reprezentate de crearea unor proceduri comune de acceptare şi integrare a migranţilor, creşterea numărului de centre de azil pentru imigranţi şi repartizarea lor echitabilă pe teritoriul Uniunii, combaterea migraţiei ilegale printr-o cooperare mai strânsă cu statele de origine ale migranţilor şi cu statele de tranzit, reformarea din temelii a serviciului comun de pază a frontierelor, Frontex.

Se întrevede o dezbatere aprinsă pe marginea proiectului de instituire a unei politici comune în domeniul migraţiei, date fiind atât actualul context economic precar şi ascensiunea din ultimii ani a partidelor naţionaliste şi eurosceptice, cât şi marile diferenţe dintre statele membre în privinţa dimensiunilor problemei migraţiei: ţări precum Italia, Malta sau Grecia au atras atenţia în mod repetat partenerilor din nord că sunt lăsate singure să primească valurile de migranţi. Deja reacţiile sunt împărţite şi chiar vehemente pe alocuri. În vreme ce Italia salută iniţiativa Comsiei Europene, Ungaria de pildă, prin vocea premierului naţionalist Viktor Orban s-a arătat mai mult decât îngrijorată: „[Maghiarul] nu doreşte să vadă mii de persoane venind în ţara sa, aparţinând unor culturi incapabile de adaptare, şi care reprezintă o ameninţare la adresa siguranţei publice, a locului său de muncă şi a existenţei sale.” Poziţii similare, exprimate însă mai puţin tranşant, vin din Marea Britanie sau din Danemarca.

Anual, în Uniunea Europeană sosesc aproximativ 250.000 de imigranţi, majoritatea traversând Mediterana dinspre Orientul Mijlociu şi Africa de Nord. De asemenea, un număr semnificativ de imigranţi provin din Turcia, Kosovo sau Serbia. În vreme ce o mare parte a politicienilor se arată îngrijorată de efectele nefaste ale migraţiei, experţii în domeniu subliniază şi latura pozitivă a fenomenului: pe un continent care stagnează din punct de vedere demografic şi se confruntă tot mai puternic cu îmbătrânirea populaţiei, migraţia reprezintă un influx important de persoane tinere, ce pot dinamiza piaţa muncii şi asigura o evoluţie demografică sănătoasă.

Dincolo de declaraţiile oficialilor europeni şi ai statelor membre, dincolo de aspectele de suprafaţă, este cert că Uniunea Europeană trebuie să dezvolte o politică comună în domeniul migraţiei. Dintotdeauna, în istorie se poate consemna deplasarea populaţiei dinspre regiunile subdezvoltate şi nesigure spre centrele de civilizaţie mai bogate, care sunt astfel supuse unor presiuni importante. Cazul Imperiului Roman asaltat de migratori (care adeseori nu cereau decât dreptul de a se aşeza paşnic pe teritoriul controlat de Roma, fiind gata să plătească impozite către tezaurul public sau să apere frontierele împotriva altor nomazi) este doar unul dintre cele mai cunoscute. Depinde de clarviziunea conducătorilor centrelor bogate de civilizaţie să accentueze şi să valorifice oportunitatea oferită de fluxurile de migraţie, limitând riscurile asociate acestora.

În momentul de faţă, vecinătatea Uniunii Europene trece printr-o criză profundă. Preocupaţi mai mult de jocurile politice intracontinentale, decidenţii politici de la Bruxelles şi din capitalele statelor membre nu observă în general imaginea mai largă în care problemele din Orientul Mijlociu, Maghreb sau estul Europei pot avea repercusiuni cu mult mai grave asupra Europei decât o economie stagnantă şi nesiguranţa în avansarea procesului de integrare politică şi de federalizare. Atentatele din ultimii ani din Europa sunt doar expresia cea mai vizibilă a unei tensiuni profunde între două lumi diferite, juxtapuse, dar care trebuie totuşi să găsească o cale de a convieţui pentru ca violenţele şi dezastrele umanitare să nu devină experienţe cotidiene.

Având în vedere că Europa este continentul ce dispune de mai multe resurse, dar şi de o expertiză mai bogată, este de datoria ei să identifice cele mai bune modalităţi de gestionare a situaţiei. O politică comună în domeniul migraţiei, care să respecte solidaritatea umană ca valoare fundamentală, dar care să protejeze în acelaşi timp şi interesele sociale şi economice ale cetăţenilor europeni, este doar primul pas. Pentru ca migraţia să fie o oportunitate şi nu o ameninţare, esenţial este ca Europa să lucreze eficient pentru stabilizarea societăţilor din vecinătatea sa: o sarcină extrem de dificilă, dar de care depinde viitorul continentului nostru.