Alegerile pentru adunările parlamentare regionale din Germania, care au consemnat înfrângeri pentru creştin-democraţii Angelei Merkel şi ascensiunea importantă a partidului populist de dreapta AfD, pot fi interpretate drept penalizarea firească pe care o primeşte cancelarul german pentru inconsistenţa politicii sale faţă de criza refugiaţilor din ultimul an.

Din nefericire, nu este aceasta nici ultima, nici cea mai importantă penalizare, iar seria de penalizări nu vor fi aplicate doar lui Merkel, ci nouă tuturor, ca cetăţeni europeni şi ideii unei Europe unite.  De asemenea, trebuie subliniat că penalizările nu sunt doar pentru inconsistenţa deciziilor din ultimul an, ci pentru o întreagă concepţie puţin responsabilă de a face politică la nivel european.

Că o parte semnificativă a publicului european se va radicaliza după ce Merkel i-a invitat pe refugiaţi să vină în Europa, nu din considerente umanitare, ci economice şi de imagine, asta era de aşteptat. Mai puţin previzibilă şi într-adevăr riscantă era şi este radicalizarea persoanelor din Orientul Mijlociu şi nordul Africii, care încep să se simtă trădate de cea care până mai ieri era considerată o adevărată „mater dolorosa”. Eu unul sunt mai îngrijorat de mulţimea disperată şi frustrată care ataca acum câteva zile cu berbeci improvizaţi gardul de sârmă ghimpată de la graniţa greco-macedoneană, decât de faptul că Merkel şi-a pus în cap o parte a electoratului german. Degeaba încearcă Germania să scoată castanele din foc cu mâinile statelor din Balcanii de Vest, coordonate aparent de Austria, opinia publică nu poate fi amăgită permanent.

Prin bâjbâielile sale politice, cancelarul german contribuie la alimentarea sentimentului eurosceptic şi la adâncirea riftului de neîncredere între cele două mari civilizaţii de pe malurile Mediteranei. Întreaga Europă ar putea fi penalizată în scurtă vreme din această cauză.

Ce ar fi trebuit făcut?

Cu mai mult timp în urmă, când migraţia transmediteraneană se cifra deja anual la câteva sute de mii de persoane, dar încă nu apăruse valul de milioane de migranţi, Merkel şi Bruxelles-ul ar fi trebuit să dea dovadă de solidaritate faţă de apelurile repetate ale Greciei şi Italiei, care solicitau o politică comună în domeniul azilului şi imigraţiei. De asemenea, ar fi trebuit să se creeze o poliţie comună de frontieră în Europa, capabilă să patruleze şi să acţioneze cu succes la graniţele externe, un adevărat nou piston al consolidării construcţiei europene. Ar mai fi trebuit ca politica de vecinătate să fie una mai pragmatică, în care în primul rând să figureze ca obiectiv stabilitatea şi prosperitatea ţărilor vecine UE şi mai puţin interesele particulare ale unora sau altora.

Din păcate, atunci când exista oportunitatea pentru dezbaterea şi luarea unor astfel de măsuri, Germania se străduia să impună austeritatea peste tot din Europa, chiar şi în acele ţări care, pe lângă o mai riguroasă disciplină bugetară pe care nu o contestă nimeni, aveau de fapt nevoie de investiţii susţinute pentru creşterea productivităţii.

Ar mai putea fi puse în aplicare în prezent unele dintre măsurile enunţate mai sus?

Teoretic da, practic însă este cu mult mai greu, deoarece faţă în faţă cu criza refugiaţilor, fiecare actor european este cu mult mai puţin dispus să îşi negocieze interesele. Este nevoie de o mult mai mare dibăcie decât înainte de 2015. Ori numai dibace nu poate fi considerată abordarea cancelarului german de a impune cote obligatorii ţărilor central- şi est-europene, cu alte cuvinte de a obţine solidaritate în Europa cu forţa.

Principala dificultate nu este însă contextul mult mai puţin favorabil, ci viziunea îngustă a aceloraşi lideri care au decis şi până acum: în loc să găsească soluţii pentru graniţa turco-grecească, graniţa Uniunii Europene până la urmă, ei creează de fapt din Grecia şi Turcia la un loc un labirint între Europa şi Orientul Mijlociu în care speră ca refugiaţii să se rătăcească.

Ce să mai vorbim de eficienţă, când chiar valorile care făceau din Uniunea Europeană un far al speranţei în urmă cu un deceniu, sunt ignorate acum fără nici cea mai mică remuşcare?

În faţa unui asemenea leadership neinspirat, este de aşteptat ca în scurtă vreme nu doar electoratul german să o penalizeze pe Angela Merkel, ci toţi cetăţenii UE şi vecinii noştri de peste Mediterana. Nu ar fi nimic rău în asta dacă ei nu ar penaliza laolaltă cu neinspiratul şi efemerul cancelar german şi însăşi ideea generoasă a construcţiei europene.

 

Tags: , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu