Ideea europeană în evul modern

Cu ocazia Brexit-ului, am citit destul de multe reacții pe această temă, însă m-au intrigat cele ale unei persoane publice care, de obicei, îmi stârneşte repulsia. De data asta, însă, am constatat că împărtăşesc valoarea cosmopolitismului cu acest om. Pe scurt, domnul spunea că, în opinia sa, destinul Uniunii Europene este să se transforme într-un stat federal şi că ar fi foarte benefic pentru România să facă parte din acest nou super-stat, o părere cu care eu rezonez.

Din păcate, însă, sunt tot mai multe pozițiile anti-U.E., poziții aflate, în principal, sub semnul naționalismului. Curios este că asemenea poziții vin şi de pe stânga, şi de pe dreapta, ambele făcând apel la suveranitatea națională, o poziție de factură naționalistă, dacă mă raportez la situația politică actuală. De ce spun asta? Mai întâi, trebuie să explic puțin contextul istoric şi politic în care a apărut şi s-a manifestat naționalismul, cel puțin, în Europa.

Secolul XIX încă mai era unul al marilor imperii, care țineau subjugate multe alte popoare ai căror indivizi erau, în cel mai bun caz, cetățeni de rangul al doilea. Astfel, acesta a fost unul dintre motivele principale pentru care au existat convulsiile şi tulburările de la 1821 şi 1848. Revendicările acestor mişcări revoluţionare şi-au atins, în cele din urmă, scopul când, mai târziu, spre sfârşitul secolului, au apărut multe dintre statele naționale europene ale popoarelor subjugate de marile imperii, state naționale consfințite prin tratatele de pace de la sfârşitul Primul Război Mondial. Aceste state au apărut din necesitatea fiecărui popor de a-şi asigura aceleaşi drepturi şi libertăți precum cele ale cetățenilor de rangul I din imperiile care le ținuseră sub control. Însă, cum nu le puteau avea în acele entități imense, au considerat că trebuie să-şi facă state proprii. Astfel, autodeterminarea a fost un principiu naționalist. Însă naționalismul nu era de dreapta, ca acum. La origini, acest curent era de stânga pentru că aderenții săi luptau, în principal, pentru drepturi egale. De-a lungul timpului, naționalismul a trecut la dreapta eşicherului politic din cauza influenței exercitate asupra sa de către vechiul imperialism, care i-a împrumutat trăsături precum elitismul etnic sau cultural, dar şi conformismul sau conservatorismul.

În prezent, este intrigant faptul că naționalismul şi-a recăpătat anumite componente de stânga, însă îşi păstrează şi anumite componente de dreapta. Este această opțiune politică legitimă? Desigur, dar nu o pot considera rațională şi de necriticat. În prezent, nevoile cetățenilor necesită un mix de politici venite din ambele părți ale spectrului politic, iar noile valori sub care vor fi adoptate legi şi implementate politici publice vor fi liberalism sau conservatorism, izolaționism sau globalism, naționalism sau cosmopolitanism, intervenționism sau nonintervenționism. Însă nu este neapărat necesar că nu vor exista şi nuanțe între aceste dihotomii, deoarece, repet, realitatea, reprezentată de nevoile cetățenilor, este mult mai nuanțată decât idealul.

O altă critică notabilă vine din partea celor care consideră că U.E. este mult prea restrictivă în privința libertăților economice sau sociale, ajungând să compare această uniune cu Uniunea Sovietică, numind-o chiar U.E.R.S.S. Nu mi se pare o critică absurdă total, dar este absurd să asemeni un organism totalitar cu unul în care, totuşi, mijloacele de producție sunt proprietate privată. E drept, birocrația e cam stufoasă şi unele biruri cam mari, dar ele nu sunt obstacole insurmontabile. Aproximativ tot aceiaşi contestatari, dar nu numai ei, aduc în discuție “problema” multiculturalismului, asta în contextul exodului musulmanilor din spațiul civilizației musulmane, însă acesta nu este tocmai o problemă. O piață liberă comună, că vrem sau nu vrem, aduce la pachet şi multiculturalismul, ca urmare a libertății de mişcare a forței de muncă, însă nu trebuie, în nici un caz, să fie tolerate aspectele totalitare ale culturilor din care vin refugiații sau imigranții. Tocmai tolerarea acelor aspecte vor face imposibile valorile cheie care permit libertatea şi multiculturalismul.

Cât despre S.U.E. sau cum se va numi, dacă va exista, va avea nevoie de o reformă serioasă a actualelor organisme pentru a asigura o transparență cât mai mare a deciziilor şi o reprezentare reală a cetățeanului. Există deja o propunere în acest sens, însă rămâne de văzut dacă ea va fi pusă în aplicare. Această reformă va trebui să includă şi o lărgire şi o respectare a drepturilor individuale, atât sociale, cât şi economice. Valorile cheie ar trebui să fie libertate, solidaritate, responsabilitate, umanism, secularism. Şi, pentru ca aceste valori să fie bazele acestei federații, este necesar ca oamenii să le înțeleagă şi, eventual, să adere la ele. Sigur, se mai pot adăuga şi altele, lista nu este închisă.

Cred că este necesară apariția şi existența acestui nou superstat, atât din motivații pragmatice, cât şi motivații idealiste. Nu suntem o țară cu o tradiție democratică respectabilă, nu suntem o țară cu politicieni cât de cât responsabili şi eficienți, nu suntem o țară chiar atât de civilizată pe cât o credem uneori. Dar putem schimba toate astea dacă învățăm să avem încredere în noi înşine şi să lăsăm orgoliile şi sentimentalismele deoparte şi dacă suntem dispuşi să învățăm de la alții la capitolele la care noi suntem cel mult mediocri.

Cred că avem un potențial mult mai mare. Putem schimba situaţia dacă învățăm să ne urmăm interesul. Şi este în interesul nostru să fim parte din noua construcție pentru că suntem mai puternici împreună cu ei. Pentru că facem parte din marea familie europeană, oricât am fi de complexați de felul în care ne văd occidentalii. Pentru că avem multe de oferit acestei noi construcții. Pentru că este posibil că aşa vom putea avea o Europă paşnică, cu un viitor mai bun pentru cetățenii săi şi cu politicieni mai responsabili, care să poată influența jocurile la nivel planetar într-o direcție mai bună pentru toți cetățenii Terrei.