Înţelepciune profundă sau inconştienţă şi delăsare? România înaintea summit-ului de la Bratislava

Pe 16 septembrie, la Bratislava va avea loc un summit de o importanţă capitală pentru Europa: liderii statelor membre vor decide pe ce cale o va lua Uniunea după plecarea Marii Britanii, în contextul atât de dificil al imigraţiei, al crizei din Ucraina şi al creşterii masive a populismului şi euroscepticismului.

De aproape două săptămâni, vizitele oficiale, forumurile, discuţiile la nivel de experţi cunosc o frecvenţă nemaivăzută în Europa. Fiecare stat membru încearcă să se asigure că va avea destui de aliaţi încât să îşi apere interesele la summit şi, eventual, să îşi promoveze cu succes viziunea asupra noii Europe.

România rămâne imobilizată într-un con de umbră în acest tablou foarte dinamic al „urzelilor” europene. Există, este drept, unele semne că nici noi nu stăm degeaba (premierul Cioloş a fost într-o vizită în Germania, dar mai degrabă cu obiective legate de business, preşedintele Iohannis a avut o convorbire telefonică cu preşedintele Consiliului European Donald Tusk şi urmează să îl primească la Bucureşti pe preşedintele francez Hollande, al cărui scop principal este însă vizitarea investiţiei franceze de la Ghimbav). Nimic nu are însă anvergura întâlnirilor frecvente dintre liderii grupului de la Vişegrad sau a întâlnirilor liderilor socialişti din Europa şi ai celor din ţările mediteraneene.

Dincolo de acest aspect, nimic despre acest subiect al reconstrucţiei UE nu răzbate în dezbaterea publică. Dacă s-ar face un sondaj de opinie, mi-e teamă că pe puţin 9 din 10 români nu ştiu că urmează să se desfăşoare summit-ul crucial de la Bratislava. Ca să nu mai spun că probabil niciunul nu ştie cam ce ar dori România de la acest summit.

Uşi închise la Palatul Cotroceni.

Există 2 ipoteze cu care putem lucra, pentru explicarea situaţiei descrise în cele 2 paragrafe de mai sus:

1. Varianta pesimistă – într-adevăr, România este izolată pe scena politică internaţională, de aceea nivelul contactelor este relativ scăzut. Factorii de decizie sunt puţin preocupaţi sau incapabili să ia parte la jocul european. Din aceleaşi motive, ale inconştienţei şi delăsării, nu există nicio dezbatere veritabilă în spaţiul public. Ce teme de politică externă ar putea lansa pe piaţă cineva care nu ştie, nu poate sau nu vrea să acţioneze hotărât în exterior?
2. Varianta optimistă – România alege de fapt să joace inteligent, fără a-şi demasca obiectivele şi acţiunile pe care le derulează departe de opinia publică, dar şi de privirea altor actori care le-ar putea zădărnici. Înţelegând mizele extraordinare ale dezbaterii ce va avea loc la Bratislava, anticipând ce mari forţe se vor confrunta în timpul negocierilor de acolo, factorii români de decizie aleg un comportament discret şi prudent, ca în timpul primilor doi ani ai Primului Război Mondial. Liderii României anului 2016 aleg să meargă pe calea mai puţin democratică, dar adeseori mai eficientă a „diplomaţiei uşilor închise”.

Fără îndoială, cu toţii sperăm ca varianta optimistă nr. 2 să fie cea care să explice aparenta letargie a politicii externe româneşti şi ca tăcerea liderilor noştri să fie semnul unei înţelepciuni profunde, nicidecum expresia unei lipse de mesaj.

Îmi permit totuşi 2 observaţii:

a. Chiar şi în cazul acestei variante optimiste, o oarecare pregătire a opiniei publice trebuie făcută de către factorii de decizie. Să fie deciziile de la Bratislava cele mai favorabile României, fără o pregătire prealabilă a oamenilor pentru a le înţelege şi pentru a le susţine, ele nu se vor concretiza în avantajele de dezvoltare pe care le dorim. Acolo unde comunicarea oficială nu satisface dorinţa de informare a publicului, alte mesaje insidioase vor veni imediat să umple vidul, cu consecinţe foarte nocive. Orice practician al „diplomaţiei secrete” trebuie să fie conştient că sprijinul popular trebuie construit în permanenţă.

b. Rezultatele recente ale diplomaţiei româneşti – declinarea de către Bulgaria a ideii constituirii unei flote NATO la Marea Neagră, declaraţiile ambasadorului american Pettit de la Chişinău, imposibilitatea de a intra în zona Schengen după atâţia şi atâţia ani – nu se constituie în argumente pentru varianta explicativă optimistă, ci mai degrabă pentru cea pesimistă.

Cred că toată lumea conştientă şi implicată aşteaptă acum de la preşedintele Klaus Iohannis, premierul Dacian Cioloş şi ministrul de externe Lazăr Comănescu semnale că politica externă a României este pe mâini bune şi că facem tot ce ne stă cu putinţă pentru a ne apăra interesele naţionale, atât la summit-ul de la Bratislava, cât şi în general.