Interviu cu Aurelia Peru Bălan, expert în PR politic: „În această campanie din Republica Moldova s-a minţit, s-a manipulat, s-a persuadat”

Situaţia din Republica Moldova s-a mai calmat după uriaşa tensiune acumulată în timpul campaniei electorale pentru funcţia de preşedinte, care i-a opus în turul doi de pe 13 noiembrie pe Igor Dodon, candidatul stângii pro-ruse, şi pe Maia Sandu, candidatul dreptei pro-occidentale.

Acum putem analiza la rece care au fost mesajele celor doi contracandidaţi şi principalele caracteristici ale unei campanii care va rămâne în istorie drept una lipsită de fair-play. Pentru aceasta, Europunkt vă propune un interviu acordat de Aurelia Peru Bălan, expert în PR politic, fost consilier al preşedintelui moldovean Nicolae Timofti, lui Vladimir Adrian Costea.

Vladimir Adrian Costea: Care sunt principalele mesaje pe care Maia Sandu și Igor Dodon le-au utilizat în timpul acestei campanii electorale?

Aurelia Peru Bălan: Pentru început, aș vrea să constat intensitatea acestor competiții prezidențiale, alimentate din două surse cu incontestabil impact sinergetic. Pe de o parte – revenirea la alegerea prin vot direct a Președintelui Republicii Moldova (ultimul exercițiu democratic de acest fel producându-se în noiembrie-decembrie 1996),  pe de altă parte, interesul unor actori politici din opoziția extraparlamentară de a demola „statul captiv”, mai exact, de a-i îndepărta de la mecanismele puterii pe cei care au introdus paradigma statului captiv în sistemul politic din Republica Moldova. Aceste alegeri s-au desfășurat pe fundalul nemulțumirii cvasigenerale a populației și în așteptarea unui scrutin parlamentar anticipat, provocarea alegerilor anticipate fiind chiar una din promisiunile candidatului favorit și, ulterior, învingătorul competiției.

Astfel, devin argumentabile și ofertele electorale ale candidatului PAS (de fapt, a celor trei partide care au preferat să se numească anti-oligarhice – PAS, PPDA, PLDM), Maia Sandu – înnoirea clasei politice, oligarhizate și combaterea fenomenului  „statului captiv”.

De remarcat și faptul că pe un anumit tronson de comunicare electorală, același mesaj l-a promovat și candidatul socialiștilor, Igor Dodon. „Furtul secolului” și aici mă refer la frauda din sistemul bancar, a unit extremele eșichierului politic moldovenesc. Asta se întâmpla încă în timpul protestelor masive din Piața Marii Adunări Naționale, când aceeași tribună din toamna „crizantemelor” din Republica Moldova era partajată de I. Dodon, A. Nastase și A. Usatâi.

Ulterior, candidatul PSRM, orientat strict spre electoratul consolidat al comuniștilor de cândva (750-800 de mii de alegători) și-a consolidat retorica electorală cu subiecte de statalitate, „identitate moldovenească” și valori tradiționale, creștin-ortodoxe.

Care este imaginea pe care fiecare dintre cei doi candidați a încercat să o proiecteze asupra fiecăruia, dar și asupra celuilalt, în timpul campaniei electorale?

Paradoxal, dar ambii favoriți ai campaniei – Dodon și Sandu – s-au învinuit reciproc de faptul că ar fi „omul lui Plahotniuc”. Prin aceasta putem invoca elemente naționale de PR electoral, inclusiv „tehnologiile murdare”. Retragerea din cursă a candidatului Partidului Democrat, Marian Lupu și declarația acestuia, precum că s-ar retrage în favoarea unui candidat pro-european „cu șanse mai mari” a fost folosită de I. Dodon ca argument al concluziei: „Sandu – candidatul coordonatorului Alianței de guvernare”. La rândul său, Maia Sandu declara, în timpul dezbaterilor televizate, că, de fapt, Dodon este adevărata miză a lui V. Plahotniuc, iar această „ofertă” nu este altceva decât „mărul otrăvit”. Aproape ridicol, dar, dacă în democrațiile mature electoratul se distinge și se partajează în funcție de opțiuni doctrinare sau tradiție, cutumă, în Republica Moldova – a apărut o cvasidoctrină – „omul lui Plahotniuc”.

Aceste învinuiri reciproce au derutat inițial potențialii votanți, dar și ne-au  arătat că democrația noastră este încă la o vârsta de creșă.

Trebuie, însă, să admit și altă ipoteză – exagerarea „mitului Plahotniuc” – cel mai banal element de marketing electoral – crearea imaginii răului absolut.

Cine a utilizat cel mai mult campanie negativă în această perioadă?

Indubitabil, acesta a fost staff-ul socialiștilor. Consider, că imixtiunea unor reprezentanți ai bisericii în competiția electorală  a făcut parte, de asemenea, din strategiile de „erodare” a imaginii contracandidatului.

În opinia mea,  afirmația „Maia Sandu – bob sterp” a fost cea mai dură și insalubră etichetare în această campanie. Trebuie să constat aici nu doar utilizarea sofismului ad hominem (atac la persoană), dar și tonalitatea sexistă. Cu alte cuvinte, după cum s-a declarat într-o conferință de presă, Sandu nu  ar trebui să fie votată pentru că nu are copii (?!) și pentru că este susținută de minoritățile sexuale în această competiție.

Care au fost principalele stereotipuri cultural-politice identificate în această campanie electorală?

Păi, în contextul celor invocate mai sus, putem invoca și stereotipul cultural-politic. Adică, el, bărbatul, familistul, liderul de succes vs. femeia care nu are familie, este străină nu doar sistemului, dar și valorilor general acceptate de acest sistem, dar și de societate. Chiar și apariția în ziua scrutinului a candidatului socialist alături de familia sa – un element de „americanizare” cumva binevenit în  comunicarea electorală – putea fi percepută ca o replică: dar tu, Maia?!

Focalizându-vă atenția asupra procesului de construire şi utilizare a stereotipurilor cultural-politice, considerați că contrastul dintre Vest şi Est a produs o fragmentare a electoratului?

Acest model de clivaj Vest-Est este omniprezent, simptomatic, principial pentru electoratul din Republica Moldova. Important, însă, este faptul că mesajul cu substanță geopolitică, practic, nu a fost exploatat de candidatul dreptei politice în turul al doilea. Mesajul acesteia a fost construit, preponderent, pe ideea de demolare a unui sistem corupt, compromis și resetarea clasei politice. Mesajul pro-Vest a fost unul implicit, subliminal, dacă vreți. Or, cele peste 48% care i-au acordat votul de încredere  Maiei Sandu, cu certitudine, sunt cei cu opțiuni de modernizare occidentală și, desigur, printre ei – și cei care consideră unirea Republicii Moldova cu România, o soluție rezonabilă.

Apropo, despre Unire. Eșecul electoral al liberalului M. Ghimpu în acest scrutin (1,8% din sufragii) denotă faptul că electoratul unionist își pierde liderul.  Ghimpu repetă soarta lui I. Roșca. Liderii politici de pe eșichierul de dreapta, cei cu șanse, ar trebui să țină cont de această cristalizare a situației. Din perspectiva alegerilor parlamentare, cred că cineva din liderii „fresh” pe piața politică moldovenească ar trebui să-și adune în bazinul electoral anume acest segment. Nu mă pripesc să spun cine ar trebui sau ar putea fi acesta, dar, dacă în alegerile parlamentare (ordinare sau posibil anticipate) vor fi două partide puternice de dreapta – unul trebuie să-și asume realizarea „visului unirii”. Primul exercițiu la acest capitol, cred îl va executa ex-președintele României, în alegerile parlamentare din decembrie. Traian Băsescu poate fi un bun „dozator” și nu doar promotor al acestei oferte electorale.  Și asta, desigur, dacă președintele ales, Igor Dodon, nu va promova vreo inițiativă legislativă în vederea interzicerii partidelor  unioniste.

Unde considerați că au greșit cei doi candidați în ceea ce privește strategia de promovare î n timpul campaniei electorale?

Ambii candidați au comis greșeli – care mai mici, care mai impardonabile. În acest context, aș vrea să invoc o nouă paradigmă în științele politice – „post-adevărul politic” (post-truth). Noțiunea se referă la acele circumstanțe, în care faptele obiective au o influență mai redusă în formarea opiniei publice, decât apelurile bazate pe emoție sau credințe personale. Astfel, în campaniile electorale, îndeosebi,  conceptul de adevăr a devenit neimportant sau irelevant. În aceasta campanie din Republica Moldova s-a mințit, s-a manipulat, s-a persuadat.  Nu în zadar, post-factum, înțelegem, deseori, că votul este, de fapt, ţinta iluziilor noastre.

Candidatul stângii a exagerat cu retorica agresivă electorală, provocând și unele mici „incomodități diplomatice”, care ar putea escalada în cazul în care nu va fi ajustată o comunicare politică temperată.

Vreau să constat, totodată, că strategia managementului de imagine a fost una bine elaborată – pas cu pas, mobilizatoare, dar și costisitoare, bănuiesc. Candidatul dreptei nu a reușit să mobilizeze în jurul său anumite categorii ale intelectualilor pe criterii profesionale. Am văzut doar oamenii de cultură și artă  mobilizați în turul doi, dar ar fi fost oportun și suportul rectorilor, cadrelor universitare, inclusiv în domeniul jurisprudenței constituționale etc., Maia Sandu fiind ex-ministru al Educației. Desigur, s-a simțit lipsa experienței politice și personalizarea mesajului, mai cu seamă, în timpul dezbaterilor. Candidatul dreptei nu a avut elaborate cele mai plauzibile argumente pentru unele întrebări sau provocări predictibile.

Cu toate acestea, Maia Sandu a devenit o marcă politică, un simbol al schimbării, pe care o așteaptă jumătate din cetățenii acestei țări. Asta nu înseamnă  că trebuie să neglijăm 50% din electoratul candidatului stângii politice.

Concluzionând, am văzut că mai important decât liderul poate fi numai ideea.

Ideea electoratului din Republica Moldova a fost axată pe sancționarea unui  sistem corupt. Atât doar, electoratul favorabil liderilor de stânga și celor de dreapta văd în mod separat, distinct căile de „salubrizare” a structurii elitei politice naționale. Votul consistent pentru candidatul dreptei politice a fost, de fapt, un vot împotriva sistemului corupt, împotriva justiției controlate, împotriva statului captiv și în așteptarea unei clase politice, pentru care moralitatea să fie o normă și să însoțească actul de guvernare.