Problema abandonului copiilor în România prezintă o evoluție îngrijorătoare, ca urmare a eșecului post-instituţionalizării protecției copilului. Astfel, traumele și obstacolele pe care le întâmpină copii abandonați dobândesc dimensiuni inimaginabile, punând în pericol viața și dezvoltarea acestora.

Vişinel Bălan, activist în domeniul drepturilor copiilor instituţionalizaţi, a analizat dimensiunea abandonului în România în raport cu rolul statului în protejarea copiilor abandonaţi, într-un interviu acordat lui Vladimir Adrian Costea, pentru Europunkt.

visinel

Vladimir Adrian Costea: Cum este perceput abandonul în România? Totodată, care este evoluția pe care acest fenomen a înregistrat-o în ultimii ani?

Vişinel Bălan: Abandonul există și va exista cât e lumea. Din nefericire, autoritățile refuză să accepte abandonul pe fondul interpretării legii. Ne batem joc de copii. În România, Asistența Socială/Protecția Copilului e doar pe hîrtie. Mii de copii sunt victime ale sistemului de protecție a copilului. Într-un raport numit “Eșecul Post Instituționalizare” am prezentat evoluția sistemului de protecție a copilului din ’89 până în prezent și autoritățile încă hibernează. Abuzurile sunt și astăzi de actualitate astfel că în 2015 peste 18000 de copii au fost victime ale abuzului în centrele de plasament și alte sute de mii de suflete victime ale abuzului în propriile familii.

Singura lege care reglementează și protejează copilul este Legea 272/2004, cu modificările și completările ulterioare, din nefericire implementarea acestei legi lasă de dorit. Autoritățile sfidează în fiecare secundă această lege.

S-au făcut progrese în protejarea copiilor abandonați în România, însă autoritățile locale abordează problema abandonului din perspectiva intereselor de partid și nu din perspectiva nevoii copilului aflat într-o situație de risc.

Astăzi avem peste 57000 de copii abandonați și peste 80000 de copii ai căror părinți sunt plecați în străinătate pentru o viață cât mai decentă.

Care sunt cauzele care determină o astfel de evoluție?

Abandonul e un fenomen prin care se demonstrează lipsa sau incompetența unui stat de a-și respecta copilul. Suntem țara care ne-am bătut joc de viitorul copiilor noștri. Sute de mii de copii suferă pe fondul politicilor sociale promovate de guvernele României din ’89 până în prezent. Nimănui nu i-a păsat de copil. Nici măcar organizațiile care militează “pe bune” pentru protecția copilului în România. Avem modele europene pentru protecția copilului și cu toate acestea nu facem nimic.

Nepăsarea este cauza care determină această evoluție.

Corupția, o altă cauză care determină această evoluție.

Care sunt principalele obstacole cu care se confruntă copii abandonați în România?

Lipsa de afecțiune. Dacă vrei să ucizi un copil îl privezi de afecțiune. Politicile promovate de România post-decembristă au dus la distrugerea sutelor de mii de copii în România.

Lipsa stimei de sine. În cercetarea realizată de noi am descoperit că peste 90% din tinerii instituționalizați au o stimă de sine precară. Lipsită de orice speranță. Marea majoritate se văd infractori, fără oportunități și condamnați la sărăcie. Nu au perspective!

Toate acestea duc la abandon școlar și comportament antisocial.

Care este rolul statului în protejarea acestor copii? În ce măsură statul român reușește să sprijine copii abandonați?

Serviciile cele mai sigure oferite de statul român copiilor abandonați sunt cele strict de masă și cazare. Din nefericire drama acestor copii abandonați este strict emoțională. În cercetarea realizată sute de copii mi-au spus că mai bine trăiesc pe străzi, dar cu părinții, decât într-un centru de copii.

Suntem țara care nu avem nici o politică de suport post-instituționalizare. Mă întreb, până când?

Contribuie statul român la agravarea problemelor pe care le întâmpină copii abandonați?

Absolut! Angajații nu sunt pregățiți pentru lucrul cu cei abandonați. Mii de angajați în sistemul de protecție au probleme personale, frustrări, pe care copilul le preia ca fiind parte a problemei.

Cum se situează România, în raport cu celelalte state din UE, în privința sprijinului oferit copiilor abandonați?

Incomparabil mai prost! Până și Republica Moldova ne dă clasă. Despre ce vorbim? Îmi e rușine să răspund la această întrebare. Simt că fac parte din aceeași mizerie, deși lupt pentru a reprezenta vocea copiilor abandonați, însă nu am suficientă putere. Nu renunț!

Care este schimbarea de paradigmă pe care o considerați necesară pentru a reduce efectele negative ale abandonului în România? În ce măsură această schimbare poate fi realizată?

Eu văd lucrurile foarte simplu. Familiile aflate în situație de risc să fie susținute financiar. Pe perioada finanțării, aceste familii să beneficieze de consiliere și îndrumare. Consider că statul trebuie să fie un echilibru în orice familie. Fiecare copil are dreptul la o familie.

Astăzi statul român cheltuie cel puțin 3000 lei cu un copil abandonat. Dacă ai ajuta o familie cu 1000 lei pe lună, ai salva bugetul statului cu 2000 lei. O matematică simplă ne ajută să înțelegem că abandonul e un rău necesar pentru a ajuta clientelismul politic. Corupția întreține abandonul în România.  

Vişinel Bălan s-a născut al treisprezecelea într-o familie săracă din Petrești, județul Bacău, fiind abandonat la două luni într-un leagăn din Onești. Astfel, a devenind unul dintre cei 100000 de copii instituționalizați în anii ’89 în cele 700 de centre-mamut din țară. Cu propriile puteri a devenit licențiat în drept şi teatru, lucrând pentru mai multe ministere, reușind prin intermediul proiectelor sale să reprezinte problemele copiilor instituționalizați. În 2013 a înființat ONG-ul „Desenăm Viitorul Tău”, iar activitatea sa a început să fie recunoscută pe plan național – Premiul anului în domeniul TINERET la Gală Federației VOLUM – și internațional – realizarea unei cărți de către Televiziunea Naționala din Belgia privind reprezentarea copiilor abandonați. În aprilie 2017 a fost nominalizat la Gala Forbes 30 sub 30.

 

Tags: , , , ,

 

2 Comments

  1. […] Merită să facem acest lucru măcar şi numai pentru că Finlanda este considerată un model de bune practici în domeniu, fiind luată ca exemplu de alte ţări bogate şi foarte dezvoltate, precum Elveţia. Nu acelaşi lucru se poate spune despre România, unde sute de mii de copii suferă pe fondul politicilor sociale promovate de guvernele României din ‘8…. […]

  2. […] În interviul anterior mi-ai prezentat o cifră care reflectă o realitate cruntă: în România există peste 57.000 de copii abandonați. Ce îi determină pe “părinți” să-și abandoneze copiii? […]

Lasă un comentariu