Donald Trump este de bună seamă un lider de care cetăţenii Statelor Unite nu pot fi mândri. Mie unuia nu îmi evocă decât imaginea unui cocalar infatuat, grobian până la Dumnezeu, la fel de dispus spre înţelegeri cu marele business şi marile finanţe, în detrimentul oamenilor de rând, ca acuzaţiile pe care i le aducea lui Hillary Clinton. Suspect fără doar şi poate în privinţa relaţiilor apropiaţilor săi cu Rusia, este un preşedinte în care cu greu ţi-ai putea pune încrederea.

Aceasta nu înseamnă însă că, din start, tot ce spune şi tot ce face Donald Trump este greşit.

Remarc cu surprindere cât de atacat este Trump în Europa pentru că a cerut europenilor să îşi îndeplinească angajamentul făcut în 2006 de a cheltui 2% din PIB pentru apărare.

Fără îndoială, stilul şi insinuările solicitării sale sunt lipsite de tact şi par a avea mai mult de-a face cu ce doreşte să audă electoratul său acasă – în sfârşit, America nu se mai lasă prostită de europenii vicleni. Însă pe fond, cererea lui Trump este profund justificată, atât juridic, întrucât aliaţii europeni s-au angajat de bună voie să cheltuie atât în domeniul apărării, cât şi principial.

Securitatea se plăteşte întotdeauna. Cu bani.

Cel puţin asta am învăţat eu din istorie. Şi tot din istorie am învăţat că, în alianţe precum aceasta în care este alăturat un mare hegemon mai multor aliaţi mai mărunţi, cei din urmă ar face bine să nu abandoneze în niciun caz propria lor înarmare, lăsând întreg efortul militar pe seama fratelui mai mare.

Nu doar că în acest caz aliaţii mai mici vor fi obligaţi întotdeauna să dea curs fără crâcnire politicii externe a hegemonului, dar treptat, ajung să plătească oricum pentru securitatea acordată de acesta. Cine nu investeşte în propria armată, ajunge să plătească tribut, oricare ar fi formele acestui tribut, fie chiar şi aceea de amenzi usturătoare pentru propriile companii.

Cine nu crede să se uite în istorie, de pildă la Liga de la Delos, formată de zeci de cetăţi greceşti în jurul Atenei (un fel de SUA), pentru a lupta împotriva Imperiului Persan (un fel de URSS) şi care, treptat, s-a transformat într-un imperiu atenian, tocmai pentru că aliaţii mai mici au refuzat să investească în propria lor apărare.

De bună seamă că este mai înţelept să îţi păstrezi o oarecare autonomie, investind în propria armată, decât să îţi elimini singur un important atu în negocierile internaţionale şi să plăteşti oricum sume importante de bani pentru propria-ţi securitate. Cu atât mai mult cu cât te-ai obligat printr-un tratat să faci asta.

Să îi mulţumim deci lui Donald Trump că, în populismul său, arată Europei care este calea corectă.

 

 

Tags: , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu