Românii din stânga Prutului sunt obişnuiţi cu vizitele providenţiale ale unor personaje care au ajuns în planul secund al sectoarelor care le-au adus faima, de la muzică la politică şi înapoi. I-am avut pe Boney M, pe Toto Cutugno, iar de ceva vreme şi pe Traian Băsescu, care a devenit ieri preşedinte de onoare al Partidului Unităţii Naţionale. Evenimentul este cu siguranţă unul important. Până la urmă, nu în fiecare zi un fost preşedinte de ţară europeană devine liderul simbolic al unui partid dintr-un pseudostat cu regim autoritar, locuit, ce-i drept, de o proporţie comparabilă de etnici români precum este în prezent România. Până acum, deşi au existat şi au funcţionat parteneriate dintre partidele din RM şi România, o integrare operaţională la nivel de conducere, program şi imagine nu a existat. Iar pentru asta, echipele celor două partide, sau echipa comună, nu ştiu cum ar fi mai precisă exprimarea, merită să fie felicitate de către toţi unioniştii. Ca să nu mai vorbim de gestul atipic pentru politica prutonistreană, pe care l-au făcut Anatol Şalaru şi Ana Guţu, renunţând la un proces unul împotriva celuilalt, respectiv la un conflict public, de dragul colaborării. Şi a Unirii, zic ei.

Sub aspect politic este la fel de semnificativ ce se întâmplă, pentru că imaginea pe care o are Băsescu în stânga Prutului este incomparabil mai bună decât cea pe care o are în România. Şi există o serie de motive rezonabile pentru această stare de fapt, pe care, sunt sigur că cei mai mulţi dintre cititorii mei le cunosc. Unul dintre acestea şi cel mai important este că ex-preşedintele, care are meritul de a fi devenit primul politician important din România devenit unionist cam de când a realizat că există nişte potenţiali cetăţeni în stânga Prutului gata să-l voteze pe oricine le redă cetăţenia şi le mângâie rănile provocate de criminalii sovietici, a tutelat o reţea de corupţi comparabilă cu cea pe care o tutelează azi Plahotniuc. Faptul că cei doi tutori de scheme declară azi că nu se au la inimă n-ar trebui să ne oprească din a compara nişte personaje ca Udrea, Videanu, Ridzi, Solomon, Mircea Băsescu sau Berceanu cu Botnari, Ţuţu, Cebotari, Buliga, Diacov sau Glavan.

Aşadar, care ar putea fi plusvaloarea pe care ar putea să o aducă Traian Băsescu în politica moldovenească, mai ales că el însuşi a fost implicat în dosarele Flota, Nana şi a pierdut, la urma urmelor, orice credibilitate în ochii celor care l-au votat, pentru că a ales să aplice măsuri de austeritate în loc să stârpească propria caracatiţă care a abuzat de resursele statului? Integritate, onestitate, competenţă, viziune, eficienţă? Mai degrabă nu. Şi totuşi, anume aceste valori sunt cele care lipsesc cel mai mult din politica de peste Prut. De unde, atunci, acest entuziasm disperat al unor oameni rezonabili cu aspiraţii unioniste şi totodată proeuropene, de a saluta ceva de care n-au nevoie? Probabil din necesitatea lor tragică de a se afilia la cineva care nu s-ar sfii să-i zică vreo două lui Putin. Lucru pe care l-a şi făcut în stilul său caracteristic la congresul PUN, bătându-şi joc de (ne)preşedintele Dodon, pe care l-a numit “pudelul lui Putin”. Dar oare de asta ducem noi lipsă în RM? De zeflemea, miştocăreală şi praf? Sau poate de un tun agresiv şi totodată distractiv al frustrărilor şi neputinţelor noastre împotriva agresiunilor imperiale ruseşti? Mă îndoiesc.

Pe lângă toate acestea, e de remarcat şi atacul lui Băsescu la adresa proeuropenilor de la Chişinău, pe care i-a făcut mincinoşi pentru că proiectează viziunea unei posibile aderări a RM la Uniunea Europeană. Sigur, am putea să fim îngăduitori şi să accentuăm că Anatol Şalaru şi-a reafirmat dorinţa de a colabora cu PAS-ul Maiei Sandu, dar îi va permite, oare, proaspătul preşedinte de onoare al PUN să se alieze cu nişte “mincinoşi”? Din nou, mă îndoiesc. Mai degrabă întregul partid va îmbrăţişa discursul conservator, netolerant, naţionalist şi chiar xenofob, având în spate un garant cu o experienţă vastă într-ale jignirilor în notă naţionalistă, conform modelelor Vadim Tudor sau Bogdan Diaconu, care i-au lăsat nişa liberă în politica românească. Pe de altă parte, moldovenii trebuie să se întrebe dacă această cale a populismului este cea pe care vor să o urmeze din nou, opunând-o unei viziuni mai sustenabile de apropiere treptată de singura noastră sursă de progres, care este Uniunea Europeană. Viziune proiectată, după cum ziceam, de partide ca PAS. De aceea, dincolo de valoarea de început de integrare a politicii româneşti de pe ambele maluri a ştirii, dar şi de cea de can-can datorită declaraţiilor la mişto, nu văd cu ce ar putea îmbunătăţi Traian Băsescu, din 2017 încolo, viaţa românilor şi a celorlalţi cetăţeni moldoveni din stânga Prutului.

Articol apărut pe blogul autorului http://www.tudorcojocariu.eu/.

Sursa foto: Facebook/Partidul Unităţii Naţionale

 

Tags: , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu