Miercuri, preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker a ţinut în faţa Parlamentului European deja tradiţionalul discurs privind Starea Uniunii. Dincolo de umorul şi ironia deja recunoscute ale intervenţiilor lui Juncker – vorbind despre lupta împotriva schimbărilor climatice a precizat că, „în faţa scăderii nivelului de ambiţie al Statelor Unite, Europa va asigura faptul că vom face planeta din nou mare (make the planet great again)”, impresia comună a comentatorilor a fost aceea că discursul s-a remarcat prin optimism şi îndrăzneală: optimismul generat de depăşirea principalelor crize cu care s-a confruntat Uniunea Europeană în trecut şi de revenirea creşterii economice şi, ca o consecinţă, îndrăzneala propunerilor de reformare a Uniunii Europene.

Juncker are dreptate. Pentru moment, ce a fost mai greu pentru Europa – criza refugiaţilor, criza datoriilor Greciei, impactul iniţial al Brexit – a trecut, oferind o perioadă de timp, probabil destul de scurtă,  în care Uniunea Europeană se poate reforma. Preşedintele Comisiei a subliniat că asemenea şanse trebuie fructificate la maximum, pentru ca, atunci când crizele vor reveni, mecanismul instituţional al Uniunii Europene să fie mai solid. Prin urmare, Juncker propune o reformare profundă, în multiple planuri ale UE, într-o direcţie de integrare accelerată, ceea ce el însuşi a numit „al şaselea scenariu”, „scenariul său personal”, faţă de celelalte cinci pe care Comisia Europeană le-a lansat în această primăvară spre dezbatere.

Probabil că puţină lume se aştepta ca acest scenariu să fie atât de îndrăzneţ, invitând de pildă la crearea unei singure preşedinţii europene prin reunirea preşedinţiei Consiliului cu cea a Comisiei, la transformarea mecanismului european de stabilitate într-un Fond Monetar European, la extinderea jurisdicţiei procurorului european asupra cazurilor de terorism şi chiar, într-un viitor deocamdată neprecizat, la alegerea eurodeputaţilor pe liste transnaţionale.

Printre elementele foarte importante ale acestui scenariu se numără referirile la relaţia cu statele membre din estul Europei.

Este de salutat că, printre principiile fondatoare ale acestui scenariu, Juncker a menţionat egalitatea între statele membre, precizând răspicat că în Europa nu trebuie să existe „cetăţeni de mâna a doua”, „muncitori de măna a doua”, „consumatori de mâna a doua” şi excluzând din capul locului ideea mai multor viteze în Europa. Pe de altă parte, a subliniat că toate statele membre trebuie să respecte un alt principiu fondator al UE şi al scenariului său, domnia legii, un avertisment clar, dar politicos, adresat statelor est-europene că nu poate fi vorba de egalitate cât timp democraţia şi statul de drept sunt puse în pericol în estul Europei de guverne iliberale.

Aceste principii, transpuse asupra marilor dosare ale UE de la momentul de faţă, se traduc astfel:

Dosarul alimentelor diferite sub branduri identice. Juncker a susţinut în cea mai mare parte poziţia est-europenilor privind obligarea companiilor să vândă sub aceeaşi etichetă, acelaşi produs.

Dosarul lucrătorilor detaşaţi. Aici, Juncker a dat satisfacţie ţărilor occidentale, preluând principiul plăţii egale a muncitorilor detaşaţi cu cea a muncitorilor locali – „the same pay for the same work in the same place”, aparent o chestiune de dreptate socială, în fapt o tentativă mascată de a diminua avantajul competitiv al firmelor înregistrate în estul Europei.  Înfrângerea statelor est-europene în acest punct nu ar fi atât de usturătoare, dacă în contrapartidă s-ar înfiinţa şi ar funcţiona adecvat o Autoritate Europeană pentru Muncă şi un Pilon European al Drepturilor Sociale. Oricum, probabil nu va dura mult până ce statele occidentale vor cere ele însele o diluare a principiului mai sus enunţat din cauza creşterii preţurilor care va urma revizuirii directivei lucrătorilor detaşaţi. Dacă sacrificarea competitivităţii pe pieţele occidentale a companiilor din estul Europei este preţul care trebuie plătit pentru obţinerea de avantaje în alte domenii mai stringente la acest moment, atunci merită luată în considerare plătirea lui.

Dosarul Schengen. Juncker a cerut acceptarea imediată a României şi Bulgariei în zona de liberă circulaţie Schengen, ceea ce ar constitui fie şi în ceasul al doisprezecelea, o reparare a unei mari nedreptăţi. Dincolo de avantajele concrete ale unei asemenea măsuri, atât pentru economie, cât şi pentru cetăţeanul de rând, care la fiecare călătorie trebuie să piardă încă o jumătate de oră faţă de ceilalţi europeni, ar fi şi îndepărtarea unui stigmat politic extrem de ruşinos.

Dosarul euro. Juncker a respins categoric ideea unui Parlament separat pentru zona euro, vehiculată de Emmanuel Macron şi, în schimb, a insistat pe sprijinirea tehnică şi financiară a tuturor statelor, printr-un Instrument de Aderare, pentru ca toate statele membre UE să treacă la moneda comună într-un viitor cât mai apropiat. Din punct de vedere economic, România nu este pregătită de aderare, şi atât timp cât uniunea monetară nu va fi reformată, nici nu ar fi bine să accedem în ea. Dar sprijinul pentru apropierea de convergenţa economică cu celelalte state europene este binevenit şi, cine ştie, poate zona euro va fi reformată, astfel încât să fie util cu adevărat, economic şi politic, să ne alăturăm şi aici Europei.

Dosarul Centenar. O mare surpriză! Juncker a precizat că în 2018 va acorda o atenţie specială sărbătoririi a 100 de ani de existenţă a Estoniei, Lituaniei, Letoniei şi României (în forma lor actuală). În ce fel se va concretiza această atenţie, nu este clar, dar simpla menţiune a aniversării este importantă pentru a diminua din avântul acelor cetăţeni români care consideră că nu au nimic de sărbătorit la 1 Decembrie 2018 (valabil şi pentru unii etnici ruşi din ţările baltice).

Dosarul Summit European la Sibiu. Că ulterior finalizării Brexitului în martie 2019 ar urma să aibă un summit european în România pentru a discuta despre viitorul României nu este o surpriză atât de mare pe cât o consideră unii. Era de aşteptat, având în vedere că şi după referendumul britanic din iunie 2016, s-a ţinut un astfel de summit la Bratislava. Interesantă este opţiunea lui Juncker pentru Sibiu ca loc de desfăşurare. Oricare ar fi fost motivaţia pentru care Juncker şi-a exprimat această opţiune, cineva dintr-un anumit birou de la Bucureşti ar trebui să simtă o palmă foarte usturătoare pe obraz.

Cam acestea au fost referirile lui Juncker la principalele dosare privind România şi Europa de Est şi principiile după care ar trebui să se desfăşoare relaţia Est-Vest în cadrul UE.

Concluzia nu poate fi decât una singură: acum că majoritatea crizelor cu care s-a confruntat Europa au trecut sau sunt destul de uşor gestionabile, există o mai mare flexibilitate pentru acceptarea unor transformări. România poate bate acum cu mai mult aplomb şi cu mai multe şanse de reuşită la porţile cancelariilor celorlalte state membre şi instituţiilor europene pentru a cere ce îi dictează interesele naţionale. Este clar că, în acest demers, dacă suntem destul de abili, vom găsi din start câţiva aliaţi.

La fel ca în prima jumătate a deceniului trecut, când am reuşit să finalizăm negocierile de aderare la UE, există o conjunctură favorabilă pentru România. Rămâne să vedem dacă vom reuşi să trecem peste luptele interne şi vom şti să exploatăm oportunităţile care apar.

Dacă nu ştii să îl struneşti cum trebuie, chiar şi vântul care îţi suflă în pânze te poate răsturna.

Sursa foto: ec.europa.eu

 

Tags: , , , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu