Miloš Zeman, preşedintele eurosceptic, pro-rus, antidemocratic şi, nu în ultimul rând, grobian, al Cehiei a câştigat un nou mandat după ce a fost votat masiv de cetăţenii din mediul rural şi din zonele defavorizate. Contracandidatul său, Jiri Drahoš, preşedinte al Academiei Republicii Cehe, cercetător reputat, european şi euroatlantist, a fost învins la limită, deşi s-a bucurat de sprijinul masiv al cetăţenilor din marele oraşe ale ţării.

Am putea spune că asistăm la o nouă ilustrare a unei situaţii arhetipale: „ştirbii”, „săracii”, „puturoşii”, „inculţii”, „analfabeţii” pun în fruntea statului un populist periculos, neţinând seama de toate argumentele raţionale ale „progresiştilor”, „globaliştilor” etc. Consecinţa: stupoare, frustrare, încrâncenare în rândul ultimilor.

Întrebarea pe care mi-o pun este până când vor mai tot fi surprinşi „progresiştii” de asemenea rezultate electorale. Cât timp vor stărui în a da vina exclusiv pe „leprele” care culcă urechea la fake news şi cât le va lua până să îşi asume partea lor de răspundere?

Simplificând, fără a greşi însă, globalizarea şi tehnologizarea au împărţit lumea în două clase diferite. Una este cea a câştigătorilor din marile oraşe, cu venituri mari, mobilitate crescută, acces rapid la educaţie şi informaţie de calitate, nenumărate şanse de construire şi reconstruire a propriilor destine. Cealaltă este cea a perdanţilor din unele zone rurale, din oraşele mai mici, cu venituri scăzute, mobilitate redusă, acces mult mai dificil la educaţie şi informaţie de calitate, şanse mai puţine de dezvoltare personală.

Între cele două clase, din păcate, se cască o mare prăpastie. Folosind gadget-urile lor de ultimă generaţie, cei dintâi îşi proclamă ostentativ succesul postând fotografii din călătoriile lor în destinaţii tot mai îndepărtate, tot mai exotice, şi dezbătând fineţuri în limbajul lor cosmopolit. Cei din urmă, dacă au acces la social media, rămân să îşi afişeze şi ei, cu erori gramaticale la tot pasul, lumea lor strâmtă şi gri, cu succese minuscule şi sumbre îngrijorări. Dacă nu, pur şi simplu, se afundă mai adânc, tăcuţi pentru cei din jur, în naufragiul continuu al existenţei lor.

Lipsiţi de înţelegerea şi de sprijinul „progresiştilor”, „ştirbilor” nu le rămân decât două lucruri: speranţa că o schimbare radicală i-ar putea transforma şi pe ei în câştigători şi dorinţa de revanşă faţă de succesul proclamat cu trufie al celor mai norocoşi decât ei.

Astfel se explică Trumpii, Orbanii şi Zemanii.

Câtă vreme „progresiştii” nu vor deveni demni de utilizarea fără ghilimele a acestei denumiri, coborând printre „ştirbi”, ascultându-i, sprijinindu-i material, solidarizându-se cu ei politic astfel încât cu toţii să beneficieze de şanse comparabile în noua lume globalizată şi tehnologizată, „surprizele” politice vor continua.

Dacă „progresiştii” nu vor da dovadă de acea superioritate pe care o clamează, s-ar putea să se deştepte prea târziu, într-o lume în care „ştirbii” care nu mai aveau nimic de pierdut i-au făcut şi pe ei să piardă totul.

 

Tags: , , , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu