Presa românească a acoperit foarte firav scandalul Selmayr. Politicienii români nu au comentat deloc. ONG-urile româneşti au tăcut şi ele. Este încă o dovadă a provincialismului prăfuit al României în cadrul Uniunii Europene, un colţ uitat de lume, cu oameni cu preocupări mioape şi meschine.

Promovarea mult prea rapidă şi total lipsită de transparenţă, deşi posibil procedural corectă, a germanului Martin Selmayr, mâna dreaptă a lui Jean-Claude Juncker în funcţia de secretar general al Comisiei Europene, a stârnit valuri de indignare la Bruxelles, dar şi în alte capitale europene.

Indignarea a apărut pe drept cuvânt, căci pentru promovarea lui Selmayr s-au eliberat rapid, în serie, trei posturi, publicitatea făcută concursurilor a fost o glumă, iar la unul dintre ele a şi fost aruncat în cursă un candidat fals, chiar adjuncta lui Selmayr, care s-a retras imediat după ce a fost îndeplinită formal condiţia procedurală a existenţei unei contracandidate femeie.

În mare, o asemănare izbitoare cu concursurile trucate din instituţiile de stat ale României, plaga care distruge meritocraţia. Cu o singură excepţie: spre deosebire de inapţii împinşi în faţă la noi, Selmayr este competent şi bine calificat.

Dar discuţia aici nu este depre competenţă şi calificare, Selmayr este chiar un om de admirat prin vederile sale pro-europene, prin dăruirea către viitorul proiectului european, prin capacitatea sa enormă de muncă în slujba idealului său.

Este despre principii la cel mai înalt nivel, acela care influenţează destinul Uniunii Europene.

În primul, despre faptul că legile trebuie respectate în litera şi în spiritul lor, oricât de nobil ar fi scopul urmărit de cei care le încalcă sau le abuzează.

În al doilea rând, despre raportul dintre birocraţia de la Bruxelles versus politicienii legitimaţi de votul popular, care de multă vreme este criticat de voci competente ca fiind dezechilibrat în favoarea unor tehnocraţi nesupuşi niciodată validării prin alegeri.

În al treilea rând, este despre proporţionalitatea reprezentării statelor membre în poziţiile de conducere ale UE, care riscă să fie tot mai mult încălcat de predominanţa exagerată a germanilor.

Luni, în dezbaterea din Parlamentul European pe marginea scandalului, s-au rostogolit critici dure dinspre toate grupurile politice: populari, social-democraţi, verzi ş.a. Puteţi citi principalele luări de poziţie aici, iar ca să vă daţi seama cât de aprigă a fost disputa, urmăriţi aici înregistrarea video a intervenţiei eurodeputatului olandez Sophie in ‘t Veld (ALDE).

În România a fost tăcere.

M-aş fi aşteptat la unele poziţii din partea opoziţiei politice, care proclamă că luptă împotriva corupţiei şi nepotismului şi pentru instaurarea meritocraţiei. Au lipsit.

M-aş fi aşteptat la unele poziţii din partea puterii politice, care la rândul ei proclamă că luptă împotriva abuzurilor, în special a celor făcute de funcţionarii şi magistraţii nealeşi de popor. Au lipsit.

M-aş fi aşteptat la poziţii din partea diferiţilor formatori de opinie, marii guru ai gâlcevii publice româneşti. Au lipsit.

Pro sau contra lui Selmayr şi a conducerii Comisiei, dar să apară totuşi nişte poziţii, măcar din interes, dacă nu din principiu, asta m-aş fi aşteptat. Nu au venit.

Ce să înţelegem de aici?

Că pentru elitele ţării acesteia, principiile sunt vorbe goale, pe care le agită doar când este convenabil în lupta pentru putere şi influenţă de la nivel local. Că pentru elitele ţării acesteia, Europa, de care România depinde precum fătul depinde de mama lui, contează doar sub aspectul banilor primiţi şi al sprijinului aşteptat în luptele facţionale care amintesc de răfuielile boiereşti de tristă amintire din trecutul nostru.

Vai de noi şi de micimea noastră!

 

Tags: , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu