Aflat pe poziția a opta pe lista PNL la europarlamentare, primarul Municipiului Arad își exercită în mod curent atribuțiile de primar pe durata campaniei electorale. Gheorghe Falcă a fost înlocuit de viceprimarul Călin Bibarț doar în perioada în care a solicitat efectuarea unor zile de concediu de odihnă, potrivit purtătorului de cuvânt al Municipiului Arad.

Într-o situație asemănătoare se află și primarul liberal Mircea Hava, informația fiind confirmată de către purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Alba Iulia (* update: vineri, 24 mai, ora 12.00). Mircea Hava, situat pe locul 2 pe lista PNL, a îndeplinit atribuțiile de primar în timpul campaniei electorale.

Legislația în vigoare permite persoanelor aflate în incompatibilitate să opteze între mandatul de parlamentar european și funcția care generează incompatibilitatea, demisionând din una dintre aceste funcții, în termen de 30 de zile de la data validării rezultatului alegerilor pentru Parlamentul European. În practică însă, se ridică problema modului în care sunt îndeplinite atribuțiile de primar, având în vedere implicarea în activitățile specifice campaniei electorale.

 

Tags: , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu