Alegerile parlamentare: România, înapoi în 2000

O situație internațională dificilă, cu însăși prosperitatea UE, nu doar a României, pusă sub semnul întrebării, un președinte indolent și încrezut, partide tradiționale arogante și corupte, puse doar pe scheme electorale în ultimii doi ani, principala variantă reformistă mainstream gălăgioasă, radicală și fără înțelegerea realităților sociale ale României și iată-ne iar în anul 2000, ba chiar încă ceva mai rău, căci pe atunci Partidul România Mare avea doar 26% din mandate, acum AUR-SOS-POT vor avea circa 37%, după redistribuirile procentelor. De asemenea candidatul suveranist și populist a câștigat turul I, spre deosebire de situația din 2000, când Corneliu Vadim Tudor se clasa pe locul al doilea (este drept însă, cu 28,34%, față de numai 22,94% obținute de Călin Georgescu; pe de altă parte, Ion Iliescu obținea 36,35%, față de Elena Lasconi doar 19,17%).

Câteva alte observații.

1. Rolul probabil al CCR. Cel mai probabil, decizia Curții Constituționale a României de luni va conduce la validarea rezultatelor din primul tur de scrutin al prezidențialelor și la consfințirea duelului Călin Georgescu – Elena Lasconi, în cea de a doua rundă. În acest caz, nu cred că decizia inițială a CCR va avea rezultate negative. Dimpotrivă, va arăta că rezultatele alegerilor sunt credibile și va întări încrederea cetățenilor în sistemul electoral. Care să fi fost scopul inițial politic, nu doar constituțional al renumărării? Probabil că ideea a fost că trebuie neapărat găsită o formulă de amânare a validării până dincolo de alegerile parlamentare, iar renumărarea era singura soluție credibilă pentru o asemenea întârziere. De ce amânare? Cu speranța unui tur I care s-ar putea repeta, toate partidele au avut posibilitatea de a-și mobiliza și mai intens electoratul pentru parlamentare, ceea ce, cred eu că a avantajat îndeosebi partidele tradiționale și mai ales PSD. De asemenea, pentru a câștiga timp și de a se evalua mult mai bine cât de mare este ascensiunea reală a partidelor suveraniste.
2. Unde au fost suveraniștii în ultimul sfert de secol? Putem în sfârșit înțelege că întotdeauna în România au existat între 25 și 35% dintre cetățeni care nu au fost de acord cu actualul curs european și democratic al țării, din varii motive, dar care după 2000, odată cu prosperitatea și siguranța adusă de aderarea la NATO și UE nu și-au mai găsit reprezentare în partide cu poziții clar împotriva acestei direcții. Fie s-au încolonat la un moment dat în urma PSD, atunci când partidul reușise să atragă în cea mai mare parte mișcarea suveranistă sub steagul său (acel memorabil 45% la alegerile parlamentare din 2016), fie, într-un un procent mult mai mic, s-au alăturat valului violent de contestare a PSD în perioada 2017-2020. Decuplarea PSD de principalul filon suveranist a fost principala cauză a ascensiunii a AUR și a SOS, la care s-a adăugat și nemulțumirea multor conservatori din USR față de degringolada partidului după 2020: protestul lor față de partidele tradiționale s-a mutat în rândurile AUR.
3. PSD este pivotul scenei politice românești. Deși a pierdut destul de mult la parlamentare și catastrofal la turul I al prezidențialelor, PSD este indispensabil prin rezultatul la Camera Deputaților și la Senat pentru a stăvili actualul val suveranist în cadrul unui guvern al forțelor pro-europene. De asemenea, este indispensabil pentru asigurarea votării Elenei Lasconi în turul al doilea al prezidențialelor. Deși nici el nu are marjă mare de negociere – orice aliniere cu suveraniștii, fie și prin omiterea anunțului sprijinului pentru Lasconi în turul al doilea ar însemna decredibilizarea sa totală la Bruxelles, ceea ce este de neacceptat – USR și PNL trebuie să dea dovadă de flexibilitate și să accepte în mare condițiile pe care social-democrații le vor pune pentru sprijinirea candidatului dreptei moderate la turul al II-lea și constituirea guvernului. Ba chiar și ca PSD să dea prim-ministrul coaliției guvernamentale, dacă își va dori acest lucru (posibil să nu dorească, mai ales anul viitor).
4. Turul al doilea va fi complicat. Matematica de la alegerile parlamentare nu se va potrivi cu cea din turul al doilea al prezidențialelor. Greu să convingi un votant PSD, umilit de atâtea ori în discursul public de USR, să o aleagă pe Lasconi. Cam la fel de greu ar fi fost și invers, un usr-ist să voteze pe Ciolacu. De aceea, forțele și alegătorii pro-europeni trebuie să fie foarte bine mobilizați și înțelepți în cum vor acționa în perioada următoare.
5. Să își vadă fiecare mai întâi bârna din ochiul său. Degeaba urlă acum unii și alții, pe la PSD, PNL și USR împotriva extremismului: ei înșiși au dat tonul la această creștere a violenței verbale după 2016. Observam încă de atunci că sunt inadmisibile etichetările de felul „ciuma roșie” (sintagmă folosită de propagandistul-șef al lui Hitler, Goebbels, pentru a se referi la comuniști), utilizate de USR și PNL la un moment dat, precum și cele de tipul „manifestație nazistă”, cu care răspunsese un oficial PSD la adresa protestatarilor din Piața Victoriei. La fel cum într-o încăpere gălăgioasă se face liniște dacă vom vorbi mai încet, nu mai tare, și în acest caz, dacă vrem reducerea extremismului în societatea noastră, trebuie noi înșine, cei care ne considerăm mai moderați, să reducem exprimările radicale în vorbirea noastră. Nu ar fi rău dacă Elena Lasconi ar sublinia acest lucru într-unul din discursurile sale de până la turul al doilea și poate chiar ar arăta cât de greșite au fost sintagmele „ciuma roșie” și „m..e PSD” ca abordare politică. De asemenea, nu ar fi rău să ne temperăm pornirile de a-i jigni pe votanții de rând ai lui Călin Georgescu. Or fi mulți care chiar vor un stat dictatorial, alții cu vederi pro-ruse ș.a.m.d., dar sunt totuși suficienți care fie au fost naivi, fie pur și simplu sunt exasperați de partidele mai vechi și de zbaterea dezordonată a USR în tentativa sa de reformare a sistemului. Aceștia din urmă trebuie recâștigați pentru o cale mai puțin extremistă de reformare a societății și statului.
6. Mitul diasporei superioare votanților din țară s-a destrămat. În diaspora, suveraniștii au câștigat alegerile parlamentare cu 55%, cam aceleași procente pe care le strânseseră laolaltă Călin Georgescu și George Simion în turul întâi. Este spulberat astfel mitul întreținut abil de PNL și USR în ultimul deceniu că diaspora este superioară ca înțelepciune politică votanților din țară, într-o formă de lingușire politicianistă și de autovalidare. De fapt, singura chestiune care se poate observa în legătură cu diaspora este că reprezintă o variantă mai amplificată și mai radicală a nemulțumirilor din țară. Ea este explicabilă de altfel destul de simplu. Mulți dintre diasporeni sunt oameni dezrădăcinați, nu se regăsesc nici în România, nici peste hotare, suferă adeseori neajunsurile din ambele părți. Mai mult decât atât, în Vest este expusă de mai multă vreme valului de suveranism și populism care afectează și societățile de acolo. Să avem înțelegere deci și față de diaspora și față de cetățenii rămași în România și să nu mai facem judecăți de valoare artificiale.
7. România nu este pregătită de un progresism accentuat. Toate partidele politice trebuie să bage bine în cap această lecție. Deși deficitul bugetar este de 8% (imens!), deși inegalitatea în România este în creștere, deși lumea este zguduită de ciocniri geopolitice, în campanie se discută majoritar despre … gay. Da, este și problema minorităților, inclusiv a celor sexuale, una importantă, dar nicidecum într-atât de relevantă să fie capul de afiș al dezbaterilor electorale. În general ar trebui să înțelegem că populația românească, în această generație nu este pregătită de o sumedenie din chestiunile de pe agenda woke (care le mai și duce la extrem, ceea ce a generat reacții opuse puternice nu doar la noi). Hai să ne concentrăm pe educație serioasă cu 6% din PIB minim, pe cultură și cercetare publice finanțate suficient și curățate de pilele de partid, și să vedeți că următoarea generație va fi mult mai tolerantă. Până atunci, orice pedalare prea tare pe temele acestea sunt contraproductive.
8. Globalism și progresism versus suveranism și conservatorism. Ambele curente de gândire sunt la bază respectabile și importante pentru că răspund provocărilor cu care se confruntă omenirea în prezent. Important este totuși să nu le ducem în derizoriu și să nu fie acaparate de populiști, inculți, șarlatani, nebuni și ticăloși.
9. Circumspecție cu privire la viitor. Din păcate, lipsa măsurii și a valorii umane a indivizilor implicați în politica de vârf românească face ca aceasta să nu evolueze nici măcar cât de cât predictibil. Tot timpul mai apare câte o șobolăneală făcută de unul de altul, ori câte o prostie care se întoarce chiar împotriva celui care a comis-o. De aceea putem avea parte în continuare de numeroase „lebede negre”, precum victoria lui Călin Georgescu în turul I. Primul astfel de posibil eveniment – sperăm să nu fie cazul – o decizie explozivă a CCR, dincolo de evidențe și de raționalitate – care să dinamiteze cu totul situația politică a țării.

Sursa foto: Veridica.ro