Ipocrizia dreptei radicale în raport cu corupția de la Bruxelles

Condamnarea în primă instanță a liderului partidului de extremă dreapta Frontul Național din Franța, Marine Le Pen, cuprinzând doi ani de închisoare la domiciliu, doi ani de închisoare cu suspendare și cinci ani de interdicție de a candida la funcții publice a stârnit o adevărată furtună politică nu doar în propria sa țară, ci în întreaga lume occidentală. Pe diferite tonalități, liderii dreptei radicale, începând cu Viktor Orban din Ungaria și Giorgia Meloni din Italia și sfârșind cu Elon Musk și Donald Trump din SUA deplâng această decizie, care în opinia lor, ar bloca dreptul legitim al Marinei Le Pen de a candida la președinția Franței în 2027. Unele luări de poziție au acuzat inclusiv o conspirație anti-democratică împotriva politicianei franceze.

În realitate, încă din 2017 au început demersurile în vederea urmăririi penale a lui Le Pen și a altor colegi de partid din Parlamentul European, acuzați că în perioada 2006-2016 ar fi plătit cu fonduri primite din partea forului european colaboratori care ar fi trebuit să funcționeze drept consilierii lor la Bruxelles și la Strasbourg, dar care în fapt se ocupau exclusiv sau în mare parte de acțiuni pe linia organizării interne a Frontului Național în Franța. Chiar dacă aceasta este o practică relativ curentă în cazul Adunării Naționale a Franței și care până acum, în mod tacit, nu a condus la acțiuni în justiție, ea nu este permisă în Parlamentul European. De altfel, nu doar politicienii Frontului Național s-au confruntat cu procese de lungă durată și condamnări pentru o asemenea speță, ci și cei ai Mișcării Democratice, partid condus de aliatul președintelui Emmanuel Macron, actualul prim-ministru François Bayrou.

Prin urmare, acuzația venită din partea extremei drepte globale a unui proces politic și a unei împiedicări neloiale a lui Marine Le Pen de a candida la președinția Franței pare a fi total nefondată. Dacă judecătorii au decis că Marine Le Pen, în calitatea sa de europarlamentar și de președintă a partidului a avut un comportament de o gravitate ridicată, solicitând canalizarea sistematică a banilor europeni în acest mod pentru consolidarea și promovarea Partidului Național, astfel încât este normal ca ea să fie pedepsită nu doar prin măsuri privative de libertate, ci și de restrângere a dreptului de a fi aleasă, ar trebui să le dăm credit. Este firesc ca cei care se folosesc într-o manieră gravă de autoritatea și fondurile instituțiilor publice pentru a obține pe nedrept beneficii private să plătească și cu libertatea și cu dreptul de a fi aleși în funcții publice, pentru o vreme, deoarece este rezonabil să presupunem că înscăunați în funcții și mai înalte, ar urma să perpetueze același comportament.

Mai mult decât atât, acuzațiile venite din partea dreptei radicale relevă un grad înalt de ipocrizie al acesteia în raport cu Uniunea Europeană, ale cărei mecanisme instituționale le denunță sistematic ca fiind corupte și folosite imoral și chiar ilegal de partidele mainstream. Condamnarea Marinei Le Pen, dacă se va păstra și după apel, ar dovedi fără tăgadă că, în fapt, dreapta radicală se face vinovată întocmai de aceleași manevre de care își acuză competitorii mai moderați și mai tradiționali de pe eșichierul politic, încercând de asemenea să evadeze de responsabilitatea politică și penală pentru utilizarea pe nedrept a beneficiilor pe care UE le aduce inclusiv partidelor politice din țările membre.