Interviu cu europarlamentarul Cristian Preda, coordonator al afacerilor externe al grupului Partidului Popularilor Europeni și prim-vice-președinte al sub-comisiei pentru drepturile omului din Parlamentul European despre politica externă a UE, Ucraina, Moldova, Rusia, viitorul Uniunii Europene și al frontierelor sale.

Claudia Postelnicescu: Plecați în Ucraina, ca membru al PPE și coordonator al afacerilor externe al grupului popularilor europeni. Ce priorități are Uniunea Europeană în privința crizei din Ucraina și a relației viitoare cu Rusia?

Cristian Preda: Este o vizită a grupului PPE, în care sunt implicați președintele Partidului Popularilor Europeni, dl. Joseph Daul și președintele facțiunii parlamentare a PPE, dl. Manfred Weber, va veni și șeful comisiei de politică externă, colegul meu Elmar Brok și vom avea întâlniri cu oficialii ucraineni, cu președintele Poroșenco, de asemenea cu prim-ministrul Arseni Iațeniuk, cu primarul capitalei Vitali Klitșko, cu doamna Iulia Timoșenko și cu un număr de parlamentari, pentru a vedea împreună căile pe care le au în vedere autoritățile de la Kiev în rezolvarea, în primul rând, a conflictului din estul Ucrainei, unde este o situație care este foarte tensionată, cum se știe deja. Discutăm de fapt la câteva zile după o criză majoră deschisă de doborârea unui avion de linie, în zona separatistă, în zona de graniță dintre Ucraina și Rusia și în condițiile în care, pe de altă parte, de luni bune este evidentă o situație de blocaj în gestionarea relației dintre Rusia și Ucraina, în ciuda faptului că în ultimele săptămâni s-au întâmplat lucruri semnificative în Ucraina: avem autorități legitime, alegerile prezidențiale care s-au ținut în aceeași zi cu alegerile europene au fost organizate impecabil, au fost alegeri libere și corecte, deși au existat îngrijorări importante în privința lor. Pe de altă parte, Ucraina a semnat la sfârșitul lunii iunie, împreună cu Moldova și Georgia Acordul de Asociere, în cazul ucrainean erau de fapt părți restante din acest acord foarte important pentru relația dintre Ucraina cu Uniunea Europeană în viitorii ani. Sunt, cu alte cuvinte, lucruri bune care s-au întâmplat, din perspectiva politică și a relației cu Uniunea Europeană. Ceea ce nu a avansat deloc este un deznodământ în această criză produsă de relația cu Rusia, creată de faptul că Rusia sprijină forțe pro-separatiste din estul Ucrainei, iar planul de încetare a focului pe care l-a prezentat președintele Poroșenco nu a avut un deznodământ, am discutat dealtfel și în Parlamentul European această situație, chiar cu o zi înainte de prăbușirea avionului, iar concluzia a fost că mai este mult de făcut până să se ajungă la o soluție negociată în această privință, din nefericire. Având posibilitatea de a discuta direct cu autoritățile ucrainene, voi înțelege sper mai bine ce poate să facă Uniunea Europeană în acest moment. Spun asta și pentru că există un război propagandistic din toate părțile, în primul rând în partea rusească, din perspectiva Moscovei, s-a văzut dealtfel și din felul în care rușii au tratat episodul prăbușirii avionului malaiezian, pentru care Moscova vede vinovăția tot la Kiev, asta este evident culmea, cu atât mai mult cu cât este vorba despre o tragedie care privește direct cetățenii europeni, să fim conștienți că au picat victime ale acestei tragedii cetățeni europeni olandezi, belgieni, britanci, este o tragedie pentru Europa, nu este doar o parte din conflictul ruso-ucrainean ceea ce s-a petrecut acolo.

Claudia Postelnicescu: Bun, dar cum credeți că va acorda Uniunea Europeană sprijin Ucrainei în aceste condiții, pentru că știm foarte bine că abordarea față de Rusia este divizată: sunt interese naționale, sunt interese economice, Uniunea în sine este constituită pe o bază economică, nu putem ignora asta; lucrurile se schimbă acum puțin, dar nu știm exact cum. Toată lumea este revoltată, rebelii nu respectă nici măcar dreptul la demnitatea umană, târăsc cadavrele acolo, cum abordează totuși europenii toată povestea asta?

Cristian Preda: Sunt două lucruri de spus aici: există un curent în politica externă a Uniunii Europene care spune că esențial în acest moment este aducerea tuturor părților la masa dialogului; există, pe de altă parte, un alt curent care spune că singura modalitate de a rezolva acest conflict este descurajarea Moscovei, deci nu aducerea rușilor la masa negocierilor, iar asta se poate face prin sancțiuni, sancțiuni în trepte. Au existat deja două etape de sancțiuni care au vizat în mod precis persoane, entități, care sunt implicate în decizia politică la Moscova; la nivel european se combină, de fapt, în formule diferite de la o lună la alta, dacă nu uneori de la o săptămână la alta, aceste două abordări, abordarea bazată pe sancțiuni și abordarea bazată pe speranța unei negocieri. Și Moscova a reacționat diferit, pentru că au existat semne foarte brutale, pornind de la decizia Consiliului Federației de a îngădui agresiunea armată, la retragerea acesteia. Au existat și episoade în care Vladimir Putin a lăsat impresia că ar fi gata de discuție și dialog. Suntem, pe de altă parte, lipsiți la nivel european de toate mijloacele care ar putea îngădui o rezolvare a conflictului, pentru că în mod fundamental Uniunea mizează pe calea diplomatică, pe diminuarea tensiunii și pe o filozofie a negocierii raționale. Vedem însă că ne aflăm în fața unor situații care sunt diferite și de ceea ce însemna războiul rece, în care Uniunea era mult mai restrânsă și mai puțin ambițioasă, un rol în care rolul cancelariilor din statele membre era mult mai important decât rolul Uniunii în ansamblu. Suntem și în situația în care serviciul de acțiune externă este abia la început, chiar dacă au trecut aproape cinci ani din clipa în care el a început să fie constituit, fără ca – exceptând câteva puncte, dialogul Serbia –Kosovo, în special – să se fi obținut rezultate diplomatice semnificative. Suntem într-o situație în care Uniunea nu este dotată cu toate instrumentele care să-i dea voie să răspundă la o situație atipică, o situație în care Rusia nu asumă un conflict pe care îl încurajează în mod vădit pentru toti observatorii neutri și probabil că va exista în continuare o perioadă în care cele două abordări vor coexista, abordarea bazată pe sancțiuni și abordarea bazată pe speranța așezării la masa negocierilor și se vor combina.

Claudia Postelnicescu: Uniunea Europeană nu este echipată, dar în același timp este obligată să fie un pic mai tranșantă și cum poți fi cu un om care dă pe mâna unor rebeli echipament militar de ultimă generație și după aceea neagă? Eu cred că acum Uniunea este obligată să aibă o altă abordare.

Cristian Preda: Cea mai dură abordare de până acum mi se pare cea a australienilor care au spus că îi vor interzice viza lui Putin. Mai mult decât atât, în toată gama de reacții înregistrate de la terminarea Olimpiadei de la Soci încoace, ca să folosesc un termen cunoscut de toată lumea, s-au întâlnit tonuri și tonalități diferite în abordarea relației cu Moscova. Trebuie să constatăm lucrurile și să vedem cum anume serviciul de acțiune externă poate fi consolidat, nu trebuie să pozăm în ceea ce nu suntem, nu e nici o perioadă la fel de clar configurată din punctul de vedere al forțelor în dispută, precum erau în timpul războiului rece. Sigur că nu putem deplânge situația războiului rece, dar în același timp trebuie să vedem ce înseamnă Uniunea, iar uniunea este bazată în mod fundamental pe o idee pacifistă, pe o idee non-războinică, cu speranța că negocierile pot rezolva orice conflict, fie că e vorba de un conflict la granițele sale, fie că e vorba de un conflict într-o altă parte a lumii. Uniunea Europeană a încurajat întotdeauna calea diplomatică și a făcut din ea soluția, cu S mare. Din nefericire, vedem că în contextul crizei ucrainene această soluție nu a produs efecte în acest moment. Eu personal cred că trebuie să găsim acel dozaj, foarte fin, foarte greu de obținut în acest moment, între sancțiuni și speranța așezării la masa negocierilor. Nu cred că o altă soluție este la îndemâna oricui, din punct de vedere strict realist vorbind.

Claudia Postelnicescu: Revenind, totuși Uniunea nu s-a confruntat până acum cu genul acesta de crize, iar ele încep să se înmulțească, vor mai apărea. Remarc că doamnei Catherine Ashton i s-a reproșat tocmai faptul că a avut un mandat pe afacerile externe extrem de slab – de ce, nu știu, poate ne spuneți dvs. mai multe. Acum urmează să fie numit un nou Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pe afacerile externe și se discută despre italianca Federica Mogherini; înțeleg că Polonia, Lituania și alte state nu doresc această candidatură, e clar că este nevoie de o nouă abordare și se pare că Rusia și abordarea viitoare față de Rusia ar fi criteriul determinant pentru numirea noului înalt reprezentant.

Cristian Preda: Am asistat în Parlamentul European la nașterea acestui serviciu de acțiune externă, încercând alături de ceilalți colegi din Parlament, în primul rând alături de ceilalți colegi din PPE care au lucrat în ultimii 5 ani în Comisia de Afaceri Externe să ajutăm la instituirea acestei noi instituții europene, serviciul european de acțiune externă, dar nu a fost ușor. Îmi amintesc că la prima audiere a doamnei Ashton în Parlament, pentru că a fost audiată de două ori, în calitate de înalt reprezentant, dar și în calitate de vice-președinte al comisiei. La prima audiere, doamna Ashton, prinsă cu lecțiile nefăcute a promis că până la viitoarea audiere pregătește mai bine dosarele. De ce spun asta? Era o persoană care nu venea din politica externă, venea din comerțul internațional, cu o experiență politică foarte bună în Marea Britanie, locul ei a fost negociat pentru Marea Britanie; la un moment dat, în acea vreme s-a vorbit despre Tony Blair care era o vedetă a politicii externe și a politicii europene, dar nu a fost până la urmă pentru cine s-a pregătit, ci pentru cine s-a nimerit, cum se spune. Doamna Ashton a făcut un lucru important, o spun chiar dacă nu este din familia politică din care fac și eu parte, ci este din familia socialistă, a pus cărămizile acestui serviciu de acțiune externă și nu a fost simplu să construiești o diplomație europeană, în condițiile în care există o foarte importantă și solidă tradiție diplomatică în multe dintre capitalele statelor membre și în condițiile în care există diferențe de abordare în cancelariile din statele membre. Nu a fost ușor să găsești acest acord fin între rolul cancelariilor externe în politica europeană și o viziune comună de politică externă. Nici din punctul de vedere al personalului nu a fost ușor; am avut în ultimii ani, între 2009 – 2014 posibilitatea de a audia, de pildă diferiți ambasadori, șefi ai misiunilor diplomatice în diferite capitale și am văzut acolo cât de grea a fost construirea tabloului de resurse umane cel mai potrivit pentru a reprezenta interesele europene în capitalele dintre cele mai diverse, din Orientul Apropiat sau din Africa, din America Latină sau din America de Nord, sau din Orientul Îndepărtat. Nu este ușor atunci când ai resurse foarte importante, cum sunt cele de care dispune Europa să construiești un serviciu coerent. S-au făcut pași importanți, acum toate grupurile politice așteaptă ca în poziția de Înalt Reprezentant să vină cineva care are deja o experiență în politica externă, asta a fost exigența care a fost exprimată de mai multe grupuri politice, am exprimat-o și eu în întâlnirea pe care am avut-o cu liderul nostru de grup, dl. Jean-Claude Juncker, înainte de votarea lui în Parlamentul European ca șef al Comisiei. Grupurile politice așteaptă această experiență tocmai pentru că după construcția instituțională a serviciului de acțiune externă și în condițiile climatului actual, nu doar relația Uniunii cu Ucraina, sunt multe alte crize, este nevoie de o persoană cu experiență. Sunt multe alte crize pe care acum 5 ani nici nu le bănuiam. Câți dintre cei care vorbeau despre politica externă acum 5 ani anticipau uriașa transformare produsă de revoluțiile din lumea arabă și nemaipomenitele tensiuni create în urma acestor revoluții. Nu mai vorbim de faptul că avem situații extrem de instabile în țări precum Libia sau Egipt, avem, pe de altă parte, în zona sub-sahariană o dezvoltare a unor rețele teroriste care erau abia la început în urmă cu 5 ani și care reprezintă provocări pentru politica europeană, pentru politica externă și nu doar pentru politica externă a Uniunii. De asta se așteaptă în acest moment ca propunerea pe care o va face Jean-Claude Juncker pentru poziția de Înalt Reprezentat pentru Politică Externă și Securitate să fie o persoană care să fi lucrat deja în această zonă a afacerilor externe. Mai este ceva aici: sigur că se speculează foarte mult, asta se întâmplă de fiecare dată, unii spun că în capitalele mari europene s-ar prefera un Înalt Reprezentant ceva mai modest tocmai pentu a putea profita în continuare de pe urma experienței acumulate de secole în unele cazuri, în capitalele europene în domeniul politicii externe; alții spun că nu este deloc nevoie de acest pas suplimentar. Am argumentat și eu, cred în nevoia de a face o sinteză folosind resursele pe care le pot pune la dispoziție statele membre pentru a defini o politică externă europeană în sensul tare al termenului și pentru a nu amâna acest proiect care mie mi se pare că este astăzi altceva decât se putea bănui în urmă cu 10 ani. Cred că este posibilă o politică externă comună, coerentă și care să producă rezultate mult mai bune decât în acest stadiu incipient. Eu nu vreau să uităm de dimensiunea instituțională a discuției, au fost foarte mulți, foarte grăbiți zic eu, care au pus verdicte, în sensul că Uniunea este un eșec din punctul de vedere al politicii externe, însă eu nu cred că există un răspuns mai coerent, cu toate dificultățile pe care eu însămi le-am semnalat, decât cel dat de Europa și cred că aici sunt resursele cele mai importante în continuare, nu în alte părți ale lumii.

Claudia Postelnicescu: Totuși să ne gândim că, din punct de vedere executiv, Înaltul Reprezentant pentru Politică Externă și Securitate este al doilea om după președintele Comisiei. Pe cine va sprijini România, dacă vor și alte nominalizări, decât cea vehiculată până acum a italiencei Magherini?

Cristian Preda: Da, odată numit președintele Comisiei, Jean-Claude Juncker trebuie să facă niște nominalizări. Numele Înaltului Reprezentant și numele președintelui Consiliului au fost deja obiectul unor discuții în cadrul Consiliului European, dar nu s-a ajuns la un rezultat convenabil pentru toate statele membre, pentru că asta ar fi facilitat foarte mult lucrurile. Jean- Claude Juncker ar fi trebuit, în principiu, dacă se găsea un acord săptămâna trecută pentru Înaltul Reprezentant și pentru președintele Consiliului, succesorul lui Herman van Rompuy și succesorul d-nei Ashton. Dacă acest lucru s-ar fi întâmplat, Jean –Claude Juncker ar fi trebuit ca până la sfârșitul lunii iulie să prezinte lista tuturor portofoliilor și a propunerilor venite din statele membre pentru a ocupa diverse portofolii și am fi avut acum un tablou complet. Decizia privind numirea unui nou Înalt Reprezentant și al unui nou președinte al Consiliului a fost amânată până la sfârșitul lui august, ceea ce va modifica și calendarul în Parlamentul European pentru audieri și pentru votul care va fi dat pentru întreaga Comisie după aceste audieri. Decizia privind aceste două numiri importante va fi luată spre sfârșitul lui august, este timp până atunci pentru consultări, astfel încât să se găsească un echilibru între experiența de care vorbeam și influența marilor capitale experte în politică externă și gestionarea afacerilor externe, pentru că nu poți să pui în poziția de președinte al Consiliului pe cineva care vine dintr-o țară în care experiența europeană este la început, să fim rezonabili. E firesc ca în aceste poziții să fie numiți oameni care vin dintr-o cultură a colaborării în plan european, care să fie ceva mai solidă, cum avem din păcate în țările foste comuniste intrate, în cel mai bun caz, de un deceniu în Uniunea Europeană. Așa stau lucrurile și nu trebuie să ne facem că nu vedem cât de diferită este abordarea politicilor europene la Paris și la Budapesta. Spun lucrurilor pe nume, așa cum sunt, avem încă, noi esticii, foarte multe de făcut până vom intra în logica pe care europenii mai vechi o îmbrățișează atunci când este vorba de interesul comun european, pentru că prea adesea suntem legați de o perspectivă națională, dacă nu chiar naționalistă asupra chestiunilor europene și asta sigur că ne împiedică să construim în mod durabil. Din fericire, în privința portofoliului european, noi am avut șansa unei perioade de 5 ani, în care comisarul susținut de România Dacian Cioloș a ocupat o poziție foarte importantă, portofoliul agriculturii este unul dintre cele mai râvnite la nivelul Comisiei pentru că este un portofoliu foarte bogat ca buget,  iar Cioloș a făcut o treabă foarte bună acolo și a căpătat respectul șefului comisiei, Jose Barroso și a celorlalți comisari. În alte chestiuni, în alte privințe, sigur am fost foarte departe de acest nivel foarte înalt al ministrului Cioloș.

Claudia Postelnicescu: Din ceea ce spuneți înțeleg că România, sau dvs. personal, nu vedeți ca posibilă – sau fezabilă – candidatura polonezului Sikorski la acest portofoliu al afacerilor externe, în ciuda a ceea ce se spune că avem nevoie de cineva ca el, pentru că a coordonat bine precedenta criză din Ucraina. Vedeți mai degrabă un francez, un englez, un olandez.

Cristian Preda: Vom vedea ce propun polonezii, ce propun ceilalți europeni, ce vrea Juncker; ceea ce este foarte clar este că va fi o comisie în care vom vedea un echilibru de gen, vor fi tot atâtea femei în poziții de comisar câte au fost în trecutul mandat, totul a fost foarte clar în această privință, este o filozofie europeană pe care și PPE o îmbățișează: din ce 10 vice-președinți ai grupului nostru, 5 sunt femei, există aici niște cote care sunt respectate la nivelul grupurilor politice și la noi, în grupul PPE, chiar se aplică acest lucru, pentru că aceasta este o dimensiune importantă. România deocamdată a avansat în mod formal această candidatură a lui Dacian Cioloș, s-a discutat în culise și în presă în ultimele zile și despre candidatura domnului care conduce Agenția Națională de Integritate. Deocamdată suntem în limita propunerii pe care au susținut-o și președintele și premierul, Dacian Cioloș, vom vedea ce urmează în săptămânile următoare, pentru că sunt 27 de poziții, în afară de cea de acum, Luxemburg, care evident nu va mai putea propune un candidat, pe care președintele Comisiei Jean -Claude Juncker va trebui să le pună mai întâi sub forma unei liste de portofolii, președintelui Comisiei îi revine sarcina de a deschide portofoliile și, pe de altă parte, tot președintelui Comisiei îi revine sarcina de a negocia cu fiecare stat membru poziția pe care o poate asocia candidatului venit din țara respectivă. Să sperăm că nu vor fi refuzuri, să sperăm că nu vor fi candidați picați la audieri. De ce spun asta? Pentru că în acest an, calendarul politic european a fost devansat și alegerile europene s-au ținut mai devreme decât ar fi trebuit, la sfârșitul lunii mai și nu la începutul lui iunie când s-ar fi împlinit 5 ani de la trecutele alegeri și mandatul Parlamentului European a fost scurtat cu două săptămâni, iar mandatul noului parlament a început la 1 iulie, în loc de 15 iulie, pentru a avea o Comisie numită mai repede decât cea numită în precedentul mandat, când din pricina alegerilor făcute, din pricina discuțiilor de atunci, din pricina refuzului de a accepta candidatura venită din Bulgaria, numirea Comisiei a întârziat foarte mult și s-a intrat în 201o. Acum ideea era să avem o Comisie în toamnă ca să se facă cât mai repede posibil această trecere, astfel ca la 1 noiembrie, în mod ideal să avem nouă comisie. Să vedem, nimic nu este exclus, cu un Parlament tot mai conștient de forța pe care o reprezintă, dacă vom avea candidați slabi, vor fi comisari picați, dacă sunt oameni care nu sunt bine pregătiți, dacă  nu respectă  ceea ce tratatele cer, și anume să aibă un adevărat angajament european, sau care nu vor fi competenți pe portofoliul lor, vor fi refuzați la audieri, și nu îl văd pe Jean- Claude Juncker asumând o candidatură care este refuzată de vreuna dintre comisii. Am participat la respingerea primei candidate bulgare, înainte ca dna Gheorghieva să fie propusă în 2009 și nu a fost deloc ușor pentru guvernul bulgar să facă o altă recomandare, cum nu a fost ușor în 2007 pentru România când, după refuzarea lui Vosganian, a trebuit să fie găsită o altă candidatură acceptabilă pentru președintele de atunci al Comisiei. Parlamentul European este însă acum mult mai gelos pe propria putere, pentru că după adoptarea tratatului de la Lisabona, Parlamentul vrea cu tot dinadinsul să-și arate forța politică și repet: mă aștept ca la fiecare candidat în parte să existe discernământ și inteligență politică astfel încât să fie trimise candidaturi solide și pentru portofoliile pe care Juncker le va desemna, dar și din punctul de vedere al angajamentului european, acesta este un lucru scris expresis verbis în tratate, ori asta este ușor de testat la nivelul comisiilor în funcție de subiectele pe care le va aborda fiecare comisar în parte.

Claudia Postelnicescu: Pare precis, dar în același timp vag: cum evaluezi un candidat dacă are sau nu angajament european?

Cristian Preda: E foarte simplu: dacă într-o problemă de concurență, sau de politică externă, sau de transport, sau de mediu, abordarea este una care ține seama de ansamblul european sau este o simplă traducere a unui interes național. Este foarte simplu, este lucrul pe care îl vezi cel mai ușor și la fel competența generală: nu poți să trimiți pe cineva pentru a ocupa un portofoliu, fără ca în trecutul lui profesional să aibă vreo legătură cu domeniul respectiv, cum și în viața obișnuită nu poți să transformi într-un medic de succes un inginer metalurg, în acest ansamblu în care competențele birocratice sunt decisive trebuie să funcționeze, nu ai cum, pentru că responsabilitatea pe care o are Comisia din perspectiva stabilirii agendei legiferării este uriașă. Sigur că decizia referitoare la legiferare este luată în Consiliu, și de-acum într-un număr semnificativ de cazuri în Parlament, dar competențele comisarilor trebuie să fie foarte clare, iar asta se testează la nivelul comisiilor, există proceduri interne ale comisiilor din Parlamentul European care țintesc foarte clar competențele despre care vorbim și nu este o audiere formală, sunt oameni care se pregătesc pentru audieri, iar experiența pe care o găsim la nivelul comisiilor este o experiență semnificativă, există mai puțini oameni care lucrează în secretariatele tehnice ale comisiilor din Parlamentul European, decât avem la nivelul Comisiei sau la nivelul Consiliului, în diversele departamente și structuri ale acestor construcții, dar este o experiență semnificativă la nivelul Parlamentului European, sunt parlamentari cu foarte multe experiențe relevante și audierea este un test extraordinar de greu. Cineva ca Dacian Cioloș ar trece, sunt convins.

Claudia Postelnicescu: Dar cineva ca doamna Federica Mogherini, propusă pentru Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe ar trece? Condiția de gen o îndeplinește.

Cristian Preda: Nu vreau să fac speculații. Îmi pare rău că nu mai pot fi atât de liber ca în vremea în care eram comentator la revista 22, mai ales că suntem chiar la sediul Grupului pentru Dialog Social și nu voi face un comentariu atâta vreme cât nu există propuneri asumate de vreun stat membru în această privință a politicii externe pentru că, deocamdată, la ora la care discutăm, niciunul dintre statele membre nu a avansat o propunere pentru acest portofoliu.

Claudia Postelnicescu: Ok, să discutăm puțin situația rusească, atunci. Cum vedeți integarea Rusiei la masa negocierilor despre care vorbiți, se tot discută de câteva luni ce facem cu Rusia, sunt propuse diverse abordări,  administrația americană își schimbă sau nu poziția de la o lună la alta, evident că trebuie să există o abordare comună europeano-americană. Cum vedeți toată dezvoltarea aceasta din ultima vreme, care nu este deloc pozitivă.

Cristian Preda: N-am să spun mai multe decât am spus mai devreme, pentru că în acest moment important este cât de puternice sunt sancțiunile, cât de atrăgătoare este perspectiva negocierilor pentru Rusia, pentru că există un cost al efortului politico-militar în Ucraina, există un cost al angajamentului rusesc în Ucraina în plan internațional și o lectură care poate să ducă la decredibilizarea Moscovei în relația cu Europa. Să nu uităm că înainte de criza ucraineană, Uniunea Europeană era angajată într-un parteneriat strategic cu Rusia, mi-e greu să mă pronunț ce se mai întâmplă cu el astăzi.

Claudia Postelnicescu: S-a discutat foarte mult și despre integrarea Ucrainei în contextul acestei crize; pe de altă parte sunt foarte mulți experți și analiști pe probleme europene care spun că extinderea s-a terminat, Europa aceasta este, nu va mai intra niciun stat membru, e suficient, e mult prea greu să conții atât de multe state.  

Cristian Preda: În acest moment, în foarte multe state membre, mă tem că într-o majoritate a lor, nu se mai dorește extinderea. Există de-acum și celebra oboseală a extinderii în foarte multe capitale importante, există și percepția, și trebuie să o spunem, că ultima extindere de state 10 +2, din 2004 – 2007 a fost facută prea repede. Acesta nu mai este doar un discurs al politicienilor a devenit, și prin discursul politicienilor, o lectură care este îmbrățișată de părți importante ale opiniei publice europene și asta a făcut ca la ultimele alegeri europene, multe partide euro-sceptice, multe partide anti-europene, să capete din partea alegătorilor un sprijin semnificativ. Cred că în acest moment suntem într-o perioadă în care extinderea este pusă la frigider, cum se spune, sentimentul general al Parlamentului European, chiar și al celor care sunt favorabili extinderii, este acela că în următoarea perioadă o extindere este puțin probabilă, mă refer la următorii 5 ani. Avem țări care au condus foarte bine negocierile de aderare, cum este Islanda, de care m-am ocupat, apoi au blocat continuarea negocierilor și nu mai doresc închiderea lor, alte țări, în special cele Balcanii de Vest sunt foarte departe de un final al negocierilor, dacă le-au început, nu vorbesc de cele potențiale. Este deci foarte greu de identificat, în acest moment, la nivel european, o majoritate care să poată spune că până în 2019 vom avea un alt stat membru; cu atât mai greu este de identificat o majoritate care să susțină noi candidaturi.

Claudia Postelnicescu: Care este atunci situația Moldovei?

Cristian Preda: Sigur ca în cazul României există un consens, creat în ultimii câțiva ani, în privința Moldovei, există un consens semnificativ, dar care e departe pentru a fi suficient ca la Chișinău să se declare oficial această dorință de a candida, au existat câteva semnale, pe de-o parte, iar pe de altă parte, pentru ca la nivelul Comisiei și, respectiv, al Consiliului European, să se poată ajunge la definirea unui asemenea statut. Sigur că suntem într-o situație bizară: Serbia lui Miloșevici, în fond, este astăzi, după eforturi importante ce-i drept, stat candidat, în timp ce Moldova, stat care la fel ca și Serbia a fost masiv influențat de ce s-a întâmplat în timpul comunismului este doar în Parteneriatul Estic, dar așa stau lucrurile. În acest moment, Partidul Comuniștilor  din Moldova a fost un adversar mai puternic al drumului european al Republicii Moldova, decât a fost Miloșevici nu doar pentru Serbia, ci pentru toate statele care au însemnat fosta Iugoslavie.

În aceste condiții, sigur că și despre Ucraina, o țară mult mai mare și ca teritoriu, și ca populație, se discută din ce în ce mai puțin în termenii unei perspective europene certe.  Paradoxul face ca în Parlamentul European să se fi putut obține un consens referitor la invocarea art. 49 din perspectiva integrării europene, mai ușor înainte de EuroMaidan și demonstrațiile care au dus la schimbarea lui Ianukovici, decât după aceea. Astăzi este mult mai multă suspiciune, tocmai datorită presiunii care vine din opiniile publice despre vorbeam mai devreme, e mult mai multă suspiciune în Parlamentul European decât în urma cu 1 an. E dramatic că lucrurile stau așa. Evident că în România, cei care știu cât de greu a fost parcurgerea acestui drum european pentru noi, e cutremurător să vezi că o țară care a trecut printr-o experiență tragică, așa cum este Ucraina, experiența din toamna trecută, experiența de la începutul acestui an, care înseamna și angajarea Ucrainei într-un conflict militar, este privită cu suspiciune din perspectiva integrării europene. Mă tem că în acest moment suntem departe de a avea o majoritate în Parlamentul European care să susțină un parcurs european al Ucrainei și care să fie anticipabil pe termen scurt. Vreau să descriu cum stau lucrurile in Parlamentul European, nu cred că trebuie să ne înșelăm în privința acestui peisaj. Cred că nu este exclus ca în perioada următoare să fie redeschisă discuția despre tratate și despre felul în care poate fi aprofundată uniunea existentă, cum nu exclud posibilitatea de a fi redeschisă discuția despre frontierele Europei. E posibil ca presiunea despre care vorbeam, de la nivelul multor state membre, presiune anti-extindere, să conducă la o dezbatere și la o proiecție mai clară asupra frontierelor ultime ale Europei, o discuție care n-a fost deschisă, lărgirea a fost văzută ca o politică de success și este o politică de success, dar o politică al cărei capăt nu este de stabilit, nu este pre-stabilt si nu trebuie stabilit. Nu este exclus ca acum, acest lucru să se poată întampla și să se caute un consens mai degrabă asupra acestor frontiere.

Claudia Postelnicescu: I-ați menționat pe euro-sceptici; credeți că opoziția despre care vorbeați cu privire la extindere are de-a face și cu fluxul de migranți, unii cu acte, unii fără acte, probleme au fost și cu românii, pentru extinderea acestui discurs anti-imigrație? Sunt foarte multe conflicte în Orientul Mijlociu, vor mai veni imigranți, Europa vrea să se protejeze, în același timp să protejeze drepturile omului, e un conflict permanent, o tensiune între aceste două necesități. Cum vedeți aceste lucruri, mai ales că sunteți și prim- vicepreședinte al sub-comisiei pentru drepturile omului?

Cristian Preda: Presiunea euro-sceptică asupra Europei, iată că vorbim în acești termeni, dar sunt perfect adecvați pentru a descrie ceea ce se întâmplă în unele dintre statele membre, vine de la partide care au fost inițial partide radicale sau de extremă, fie de extremă stângă, fie extremă dreaptă și din păcate ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani, în ultimul deceniu aș spune, este următorul fenomen politic foarte interesant: dezvoltarea unui discurs populist la partide ale establishment-ului politic, partide guvernamentale deci, nu partide care să fi fost anti-sistem sau partide marginale, care au îmbrățișat, cu speranța recuperării unei părți a electoratului, discursuri radicale, discursuri euro-sceptice. Avem astfel de fenomene și în Franța – recuperarea discursului Frontului Național și în Marea Britanie – conservatorii care au încercat – și au greșit – să recupereze o parte din discursul UKIP; în Olanda, de asemenea în Danemarca. Sunt dealtfel fenomene extrem de interesante din punctul de vedere al construcției politice, cum este în Italia partidul lui Beppe Grillo, Mișcarea Cinci Stele. În multe locuri importante din Europa, euro-scepticismul sau poziția radicală față de Europa s-a dezvoltat în aceste forme: mai întâi într-o formă pură și apoi într-o formă impură, partide guvernamentale, partide care au avut responsabilități guvernamentale, fie că erau în opoziție sau la guvern, au recuperat aceste teme euro-sceptice. De unde a pornit asta? Într-adevăr de la îngrijorări ale cetățenilor, stimulate de aceste partide și care au condus la găsirea țapilor ispășitori tradiționali: imigranții sau ceilalți europeni care intrau în ceea ce e perfect legitim și evident legal din perspectiva europeană, și anume o migrație semnificativă legată de locurile de muncă. Bun, românii și bulgarii nu sunt decât ultimele victime ale acestei  situații; acum 1o ani, figura centrală a acestei imigrații era instalatorul polonez. Au existat în trecutul recent al Europei și alte episoade de acest fel: portughezii din anii 70 si 80, ș.a.m.d. Care este remediul? Oare este înțelept să vânezi pe terenul extremiștilor pentru a recupera în folosul unor partide guvernamentale, partide ale establishment-ului voturi care să-ți permită să faci partide naționale? Eu cred că nu este o soluție bună, pentru că încet-încet partidele cu pricina, care încearcă să vâneze pe terenul extremismului  se modifică și ele, își modifică și ele natura și eu regret faptul că atracția pentru populism a condus partide serioase din Europa, de stânga sau de dreapta pe acest teren, iar rezultatul nu a fost decât sporirea scorului electoral pentru aceste partide euro-sceptice, radicale. Deocamdată nu există, din fericire, o influență la nivelul deciziei europene, care să vină din rândurile acestor partide, dar numărul lor a crescut, la fel numărul reprezentanților acestor partide și vedem asta în Parlamentul European: de exemplu, s-a modificat și cota Partidului Popular European, care este un partid în mod tradițional de centru-dreapta, așezat, moderat; s-a diminuat și majoritatrea formată în mod tradițional în Parlamentul European de populari împreună cu socialiștii. De ce? Pentru că au câștigat extrema stângă, și respectiv extrema dreaptă, cu exemplele pe care le-am menționat mai devreme, deci rezultatul pe ansamblu nu este cel pe care l-au mizat partide care au crezut că recuperează din electorat și continuă să beneficieze de un sprijin ca partide moderate și așezate. Nu, rezultatul a fost că lumea a preferat originalul, și nu copia, cum se spune. Acum, marea provocare în acest moment pentru politicile europene este definirea unei identități europene post-criză, ieșirea din trauma pe care a reprezentat-o criza economico-financiară și, cred eu, pe de altă parte, regăsirea moderației politice, pentru că a încerca să-i îngrădești pe euro-sceptici și pe adversarii radicali ai Europei împrumutând ceva din tonalitatea lor, nu este, după părerea mea, o rețetă. Cred că este nevoie de un cordon sanitar, de o izolare a extremiștilor, pentru că nu este vorba despre un viitor abstract al Uniunii Europene. Statele membre au nevoie în acest moment de uniune; niciunul dintre statele membre, oricât ar fi de puternic din punct de vedere industrial, economic nu va putea rezista în 15 -20 de ani concurenței economice pe care o fac, pe de o parte China, India, S.U.A.; din această cauză avem nevoie de o foarte bună negociere și o negociere reușită a Tratatului trans-atlantic care este acum în pregătire, s-au desfășurat deja 6 runde de pre-negocieri, de tatonări care să conducă la un tratat de cooperare comercială cu S.U.A., ceea ce ar însemna o șansă în plus pentru Europa. Revenirea la state națiuni care își joacă singure destinul economic și politic la nivel european este în acest moment o iluzie și atunci trebuie să vedem cum consolidăm Europa, ori din punct de vedere politic cred că soluția rezonabilă este cordonul sanitar în fața euroscepticilor și al radicalilor care nu au, de fapt, o alternativă, ci mizează pe fricile naționaliste și pe improvizația în termen de politici economice pe care le cunoaștem de-acum prea bine.

Claudia Postelnicescu: Vă împărtășesc opinia și cred că pilonul trebuie să fie o viziune comună despre Europa și o protecție într-o eră foarte competitivă economic și nu numai, precum și o protecție geo-politică, însă vi se va opune argumentul democrației: sunt partide care vor să fie în parlament, oamenii îi votează, deci lăsați-i să intre – avem și în România această discuție, democrația participativă, de ce nu 7 partide, fiecare cu o miză mică, de ce cordonul sanitar să fie impus, cine decide și de ce ar fi corect; este o dilemă totuși aici, deși vă împărtășesc ideea unui viitor comun, acesta vine pe un plan mai înalt, să gândești pe termen lung conform unei viziuni.

Cristian Preda: Este simplu: Grecia și euro au fost salvate de Comisie, nu de Syriza, partidul care a luat cele mai multe voturi, deci nici Grecia, nici moneda comună nu au fost salvate de extremiștii de la Syriza. Au salvat-o europenii cu un veritabil angajament și care cred că economia este mai stabilă cu o monedă comună, deci are o șansă în plus în concurența de astăzi, decât dacă ne-am întoarce la moneda națională, așadar n-au salvat-0 nici extremiștii greci, nici din alte state membre care doreau ca Grecia să plece sau euro să moară, și eu cred că este un lucru bun că  Grecia a rămas membră a Uniunii și că euro a fost salvat.

Claudia Postelnicescu: Dar cum ajung informațiile acestea la cetățenii care votează și care sunt manipulați de propaganda unor partide extremiste? Aici este problema.

Cristian Preda: Discernământul este o problemă foarte veche, nu este o problemă care să fi apărut odată cu Uniunea Europeană și cu atât mai puțin cu ultimele faze ale Uniunii Europene. Am vrut, iar în România a fost un sentiment general construit cu greu, am vrut să fim parte a Uniunii Europene, deci trebuie să plătim costurile acestei apartenențe, dacă vrem avantajele ei, iar acestea înseamnă și resurse de inteligență, și resurse umane, și resurse financiare. Repet: avem întordeauna de ales. Dacă astăzi ar exista o forță politică, la nivelul vreunuia dintre statele membre, indiferent cum s-ar cheama, care să fie capabilă să facă mai multe decât a făcut Uniunea Europeană, salvând totuși și moneda comună, și un stat important pentru identitatea noastră europeană, cum este Grecia, sigur că o asemenea forță ar fi preferată, dar nu văd asta, ci doar forme de delir la stânga sau la dreapta, care nu fac decât să complice căutarea soluțiilor bune pentru ansamblul de peste 500 de milioane de europeni. Eu personal nu vreau să trăiesc într-o Românie pre-europeană și nu cred că e bine pentru vreunul dintre statele membre care au intrat în acest efort colectiv de construcție să se întoarcă înaintea Europei comune, dar sigur că pentru a construi o majoritate europeană în jurul acestor probleme avem de înfruntat adversari. În România adversarii nu sunt expliciți, adversarii nu sunt atât de bine conturați, pentru că nu există un partid euro-sceptic sau un partid anti-european. Dacă va apărea, dintr-o perspectivă europeană, voi fi adversarul lor.

Claudia Postelnicescu: Deci nu încurajați democratizarea pieței partidelor, din punctul acesta de vedere, să avem niște partide de nișă?

Cristian Preda: Ba da, încurajez. În România îmi doresc ca întemeierea partidelor politice să se facă mai ușor, expresia să fie mai liberă, trebuie spartă cartelizarea realizată cu ajutorul a două instrumente construite la sfârșitul anilor 90 și începutul anilor 2000, și anume legea partidelor care cere un număr foarte mare de aderenți pentru a întemeia partidul și o viziune foarte birocratică asupra organizațiilor, respectiv o lege electorală care să impună un prag foarte sus. Cred în aceste lucruri, dar asta nu înseamnă că încurajez în vreun fel euro-scepticismul; dimpotrivă cred că trebuie să fim parte a acestei construcții comune, nu văd o alternativă la această construcție comună și, deși cred în parcursul democratic, cred și în angajamentul pentru cauza europeană și voi apăra această cauză, chiar dacă mâine vom avea nu doar 6 partide cât sunt astăzi, ci 36 de partide, pentru că va fi la fel de interesant, dacă nu chiar mai interesant să avem această diversitate, dar respectul pentru diversitate nu înseamnă acceptarea delirului, asta este.

Claudia Postelnicescu: O ultimă întrebare legată de relațiile Europei cu S.U.A. și în contextul noilor frământări care apar parcă de pe o zi pe alta: sunt foarte multe conflicte regionale, care nu se termină, nu sunt conținute, e nevoie de Națiunile Unite, este nevoie de mandate legale care să-ți permită să intervii, există o reticență a americanilor față de intervenții și vedem ce se întâmplă. Cum vedeți viitorul apropiat, bineînțeles din punctul de vedere al Europei, cu parteneriatul american?

Cristian Preda: Vorbeam mai devreme despre Tratatul trans-atlantic pe care sper să îl negociem noi europenii cu S.U.A. în următorii 2 ani. Nu mi-aș dori ca negocierea să dureze mai mult, astfel încât să avem efecte ale unei asemenea înțelegeri comerciale și de investiții într-un viitor foarte apropiat, se pare că nu trebuie să amânăm crearea acestei uriașe piețe americano-europene comune și că trebuie să găsim cele mai bune căi pentru ca această negociere să fie una de succes. Nu va fi ușor, pentru că sunt adversari ai acestei idei, cred pe de altă parte într-o relație politică mult mai puternică. Este regretabil faptul că președintele Obama nu a ajuns decât abia în al doilea mandat la Bruxelles și că, pe de altă parte, există încă sentimente anti-americane și în Parlamentul European și în diverse state membre, se poate constata asta. Cred că Statele Unite sunt un aliat natural al Uniunii Europene, nu există pentru Uniunea Europeană un aliat mai apropiat de valorile noastre decât SUA, așa cum pentru Statele Unite nu există un partener mai solid și mai aproape din punctul de vedere al instituțiilor și al valorilor politice decât Uniunea Europeană. De aceea voi fi o voce care să sprijine negocierea cu S.U.A. și o țesătură politică mai densă a relației politice între americani și europeni, iar asta va însemna și o politică externă mai bine sincronizată, dar și un dialog politic la nivelul Consiliului European, la nivelul Comisiei cu oficiali americani de la Casa Albă, din Congresul American de asemenea și în această privință eu prefer să fiu optimist, asta este șansa și provocarea Uniunii Europene.

Interviul a fost realizat în data de 21 iulie 2014, la sediu GDS din Calea Victoriei. 

 

Tags: , , , , , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu