În perioada 16-17 octombrie 2014, la Milano se desfăşoară al zecelea summit al iniţiativei de cooperare Asia-Europa (ASEM – The Asia-Europe Meeting), la care participă aproximativ 40 de şefi de state şi de guverne de pe cele două continente, precum şi înalţi oficiali europeni. Summit-ul propriu-zis din acest an va rămâne însă în umbra întâlnirii dintre preşedinţii Rusiei şi Ucrainei, precum şi a întâlnirilor bilaterale dintre conducătorii principalelor state europene şi Vladimir Putin.

Se aşteaptă ca în cadrul unei întâlniri dintre Vladimir Putin şi Petro Poroşenko, la care vor participa şi Angela Merkel, cancelarul Germaniei, François Hollande, preşedintele Franţei, Matteo Renzi, premierul Italiei, ţară care deţine în acest semestru preşedinţia Consiliului European, David Cameron, prim-ministrul Marii Britanii, şi Herman van Rompuy, preşedintele Consiliului European, să se ajungă la nişte acorduri de principiu privind soluţionarea conflictului armat din estul Ucrainei şi a problemei furnizării de gaze naturale de către Moscova Kievului în această iarnă. Pe de altă parte, Vladimir Putin va avea o serie de întrevederi bilaterale cu Angela Merkel, Matteo Renzi, Giorgio Napolitano, preşedintele Italiei, Werner Faymann, cancelarul Austriei, şi, posibil, cu David Cameron.

De bună seamă că nu ştim la ce hotărâri se va ajunge în urma discuţiilor şi fără îndoială că nu vom afla toate amănuntele nici la mult timp după încheierea întâlnirilor. În definitiv însă, aceste aspecte legate de conţinut nu contează. Ceea ce contează este forma, iar aceasta arată că statele mai mari din Europa le exclud pe cele mai mici de la discuţiile dintre Poroşenko şi Putin, Evident, s-ar putea replica prin faptul că celelalte state membre ale UE sunt reprezentate de Renzi şi Rompuy, dar totuşi, de ce liderii europeni se înghesuie să obţină întrevederi bilaterale cu Vladimir Putin? Şi de ce printre cei care vor participa la întâlnirea dintre preşedintele rus şi preşedintele ucrainean nu se află niciun lider al unui stat est-european, precum Polonia, România sau ţările baltice, mult mai apropiate de criza ucraineană decât orice stat occidental?

Nu este cazul să speculăm mai mult decât trebuie şi să prevestim un compromis înjositor al principalilor lideri europeni, care ar sacrifica unitatea europeană pentru interesele naţiunilor pe care le conduc. Fiecare va încerca să îşi maximizeze beneficiile pentru statul pe care îl reprezintă, fără a acţiona însă prea departe de o linie medie europeană (este drept, foarte ambiguă), măcar şi numai pentru a nu-şi atrage suspiciunea omologilor şi dezavuarea unei largi părţi a publicului.

Cu toate acestea, imaginea pe care o lasă forma acestor întâlniri este defavorabilă, departe de a crea încredere în unitatea europeană în general şi pe marginea problemei ucrainene, în special. Este exact ceea ce îşi doreşte Vladimir Putin. Putem considera deci summit-ul de la Milano drept o victorie a liderului de la Kremlin, încă înainte de începerea întâlnirilor propriu-zise?

 

Tags: , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu