Elita intelectuală şi mulţi dintre tinerii cu studii superioare îşi doresc cu ardoare de 25 de ani ca România să devină odată o ţară occidentală. Reformele care merg prea încet, corupţia endemică, inexistenţa spiritului civic sunt tot atâtea cauze de frustrare şi revoltă pentru adepţii modelului occidental, care nu înţeleg de ce normele şi instituţiile din Vest, aplicate şi la noi, nu au efectele scontate. Analiza comparativă a structurilor sociale şi culturale din România şi din Occident, pornind de pildă de la raportarea populaţiei la lăcaşurile religioase, subliniază un răspuns simplu: sub unele aspecte, societatea românească este profund diferită de cea vestică, prin urmare modelul politic şi economic occidental nu poate să ni se potrivească decât pe alocuri.

Unul dintre subiectele fierbinţi din ultimul timp în România este reprezentat de atacurile îndreptate împotriva Bisericii Ortodoxe Române. BOR este percepută de o parte a cetăţenilor drept o instituţie coruptă, al cărui scop este înavuţirea conducătorilor ei prin specularea intereselor electorale ale politicienilor şi a habotniciei şi ignoranţei unei părţi semnificative a populaţiei. Unul dintre principalele capete de acuzare împotriva Bisericii este ridicarea de noi lăcaşuri de cult, costisitoare şi inutile prin raport cu numărul relativ mic de enoriaşi. Ţinta emblematică a atacurilor pe acest palier este Catedrala Mântuirii Neamului, care urmează să fie una dintre cele mai mari şi opulente clădiri de acest fel din Estul Europei.

Este puţin important dacă acuzaţiile sunt fondate sau nu, dacă este „bine” sau „rău” acest lucru. Pentru ideea generală a acestui articol, important este că din 1989 până în prezent, conform Institutului Naţional de Statistică, nu mai puţin de 2000 de biserici ortodoxe (aprox. 90 de biserici noi pe an) au fost construite în România, cea mai mare parte a fondurilor venind din donaţiile credincioşilor. Construirea unor noi lăcaşuri de cult nu este însă apanajul exclusiv al ortodocşilor, fenomene similare înregistrându-se şi în rândul celorlalte comunităţi religioase din România.

În contrapartidă, în Occident, bisericile se închid, indiferent dacă aparţin cultelor protestante sau comunităţilor catolice. De pildă, în Marea Britanie, anual se închid aproximativ 20 de lăcaşuri de cult aparţinând confesiunii anglicane. În Olanda, unde doar Biserica protestantă pierde anual 60000 de credincioşi în detrimentul curentului agnostic, au mai rămas doar aproximativ 4400 de biserici la o populaţie de aproximativ 17 milioane de locuitori. Fenomenul de închidere a bisericilor, din lipsă de enoriaşi, este generalizat şi în Franţa şi Germania şi se extinde, este drept, destul de timid, chiar şi în ţări cu o viguroasă tradiţie catolică, precum Italia.

Bisericile sunt părăsite de credincioşi şi ajung pe piaţa imobiliară, fiind transformate în săli de şedinţe, centre culturale, muzee sau moschei. Inventarul mobil al lăcaşurilor de cult este mai greu de valorificat, dar există deja specialişti şi ghiduri care oferă consiliere în acest sens: de exemplu, multe dintre obiectele de cult şi chiar unele elemente arhitectonice iau calea Răsăritului, fiind reutilizate în bisericile nou construite în ţări precum Polonia. Ilustrativ pentru situaţia din Occident este cazul unei biserici din Arnhem, Olanda, unde numărul de enoriaşi care se strângeau în lăcaşul de cult scăzuse dramatic până la câteva persoane. Biserica a fost transformată într-o zonă de distracţii pentru împătimiţii rolelor şi skateboard-urilor, taxa de intrare fiind stabilită la 3.50 euro/zi. De atunci, biserica are un flux constant de vizitatori.

Cauzele acestei diferenţe nu sunt esenţiale pentru această primă parte a articolului. Important este să conştientizăm că o asemenea diferenţă între România şi Occident există. Că alături de acestea mai sunt numeroase altele. Că România nu este un stat occidental şi că modelul din Vest, aplicat întocmai asupra unei ţări de frontieră, aflată la contactul a trei mari zone geografice distincte (cea central-europeană, cea mediteraneană şi cea a stepelor nord-pontice), nu poate produce aceleaşi efecte ca pe faţada atlantică a Europei.

Să avem deci răbdare cu noi înşine, să înţelegem cine suntem şi de ce suntem aşa. Să ne hotărâm încotro dorim să mergem, dar să fim conştienţi de unde pornim şi ce înseamnă de fapt un asemenea drum civilizaţional. Vom urmări acest ultim aspect în partea a doua articolului.

 

Tags: , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu