Prima zi de Bruxelles, primul contact interesant. Radu Nicosevici este președintele Academiei de Advocacy și este din Timișoara. Ne întâlniserăm în aeroport și mi-a spus ca vrea să ne vedem, deseară. M-am simțit onorat să ies la o șuetă cu Radu.

Radu este reprezentantul societății civile în Comitetul Economic și Social European, unul din organismele consultative ale UE. Alături de el sunt alți 14 romani care reprezintă grupuri de interese diferite din domeniul patronatelor, sindicatelor și societății civile.

Pe Radu îl știu de prin 2008 când, în Germania fiind, am intrat în direct într-o dezbatere televizată cu el. Mi-a sugerat să ne întâlnim în ţară și să vorbim mai multe despre acel subiect. Era vorba despre unul din proiectele mele pentru administrație. Cu timpul, am avut o relație faină cu el și cu Academia de Advocacy, organizația pe care o reprezintă.

Acest material nu este un interviu propriu-zis. Este o discuție pe care am avut-o cu Radu, la cina. Am vorbit despre UE, despre rolul UE în politica externă, despre ce se întâmplă cu Uniunea ca și construcție, despre slaba comunicare – care se adâncește – între UE și cetățenii ei, despre România și viitorul ei, despre reforma clasei politice, despre cum ar trebui sa se facă politică și despre transparenţă și bună guvernare.

Ce se întâmplă cu UE?
E vorba de o criză de identitate, o criză de leadership la nivel politic si administrativ. Inclusiv partea asta de administrație, foarte stufoasă, care există în Bruxelles, creează această discrepanţă și nemulțumire la nivel de cetățean simplu al UE, dar și la nivel de locuitor al orașului Bruxelles. Crezi că ăștia care sunt băștinași ai locului, le convine că există atâția funcționari cu salariile astea mari și tot felul de bonusuri și reduceri de taxe,  facilități pentru sănătate și alte chestii?

Acum 10 ani, UE avea aceleași probleme, iar după 10 ani acestea s-au accentuat? De ce există acest “gap” mare între cetăţeni şi instituţiile UE?
Există un efort care se face în permanenţă pentru a atenua aceste discrepanţe.

Poate ar trebui sa coboare nivelul comunicării la înțelegerea cetăţeanului simplu şi să nu mai folosească un limbaj instituţionalizat şi să se muleze pe nivelul de înţelegere al unui simplu cetăţean.
Într-adevăr, există o anumita „specie” a funcționarului european, care s-a creat. E un fel de castă. Poți să îi distingi pe stradă, de la distanţă. E o lume a lor, însă din păcate lumea asta a lor nu emite decizii majore. Și revenim la criză de personalitate și leadership a decidenților europeni.

O să vezi Vinerea asta, la jocurile care se fac între Putin si Lavrov. Putin e un tip cu „cojones” ce „se” joacă cu liderii europeni. Nu inţeleg de ce a trebuit Merkel să zboare până la Washington pentru a-l întâlni pe Obama?!?

E păcat că Europa își prelungește criza asta economică care acum, în 2015 – odată cu alegerile din Grecia și cine știe ce rezultate vor fi în curând în Spania – poate deveni și politică. Rezultatele europarlamentarelor din 2014 arată trendul xenofob ascendent al Europei. Plus criza din Ucraina. E nasol.

Ce se intamplă acasă? Se schimbă lucrurile?
E foarte greu. Eu sunt mai sceptic, nu sunt aşa optimist ca tine. Nu există oameni competenți care să vină din 2016, nu există oameni politici buni. Chiar dacă justitia își face datoria, mi-e frică de faptul că, în 2016, o să avem o  clasă politică slabă.

De ce spuneți asta? N-ați văzut ce fac cei de la Politica fără Bariere? Dacă se reușește democratizarea sistemului politic?
Tot timpul am militat pentru partide regionale. Cred în ele și avem exemplul Germaniei, care este un stat federal. Cred totuși că cetățenii din Vestul României ar fi altcumva reprezentați la București dacă ar fi reprezentați de Partidul Bănățenilor. Ok, vechile partide să rămână, dar sunt ferm convins că un astfel de partid dacă s-ar înființa, ar fi undeva pe locurile 2-3 ca număr de votanți la noi în zonă.

Problema e că nu avem oameni. Spre deosebire de Babes-Bolyay sau SNSPA la București, ce politicieni mari a dat Universitatea de Vest? Nu avem oameni politici spre deosebire de Cluj sau București şi asta e într-un fel și vina facultăţilor  sau Universității.

Si ce ar trebui făcut?
Două chestiuni care țin de activitatea societății civile. Societatea civilă trebuie să controleze decizia politicianului, să ii dea pe tavă date, cifre, idei și politici, pentru a rezolva probleme, dar să și pună presiune pe el când e vorba de decizii.
Societatea civilă românească e vanitoasă, din păcate, mai ales cea din București și, în unele zone, ea lipsește cu desăvârșire. Clujul se mișcă bine, puțin la Iasi, puțin Timisoara, în rest, e varză. Sudul României e varză. Am traininguri prin diferite programe, mă duc, le explic în Dolj, Vâlcea, Teleorman, chiar și în Prahova. Se uită prin mine și nu înțeleg ce le povestesc.

Deci, soluțiile ar fi….
Implicarea cetățeniilor în deciziile decidenţilor locali și regionali, fie că e vorba de primărie, fie că e vorba de președinte de CJ. Cetăţeanul trebuie să știe cum sunt alocați banii și ce investiții se vor face și trebuie să urmărească aceste decizii.

Autoritățile sunt obligate, prin lege, să facă consultări publice. Atunci când nu se fac, aceștia trebuie sancționați, dar e și penibil să facă și să nu se prezinte nimeni la ele. Trebuie să existe oameni din societatea civilă implicați în problemele comunității și care sa aibă informații tehnice minime despre domeniul respectiv, fie că vorbim de mediu sau cultură.

Politicianului nu-i pasă dacă nu există presiune din partea alegătorului. Dacă cineva crede că un primar sau un parlamentar o sa facă ceva, aşa, din propria inițiativă, se înșală. De aceea trebuie să existe în societatea civilă specialişti și experți, oameni care să știe despre un anumit domeniu toate detaliile, analitic și academic, iar, apoi, cu acele date-rapoarte să meargă la politicianul care îl reprezintă și să spună: Poftim, asta trebuie să faci în Parlament! De aia te-am votat! Propune această lege!

Cam greu ce ziceți dumneavoastră pentru că există o lipsă de educaţie şi responsabilitate a cetăţeanului. Plus lipsa de expertiză. Ce unelte ar trebui să folosească societatea civilă pentru a pune presiune pe decident și pe politician?
E simplu. Sunt două chestii care ar trebui folosite de cetățean, în folosul său și prin care ar pune presiune pe politician. 1. Cererea 544, din 2001, folosită de jurnaliști și prin care orice instituție publică e obligată prin lege să iți răspundă în termen de 30 de zile și 2. Legea 52 care dă dreptul societății civile să ceară Primăriei, Consiliului local ori județean, cu ocazia dezbaterii diferitelor proiecte de hotărâre, să îşi spună punctul de vedere. Chiar dacă Legea 52/2003 oferă mijloacele legale de acțiune, demersurile de consultare pot depăși stadiul formal numai dacă societatea civila adoptă practici exigente și riguroase de implicare în elaborarea politicilor publice.

Radu Nicosevici este președintele Academiei de Advocacy. Prin proiectele desfășurate în ultimii 10 ani în Romania, Academia a dorit sa învețhhe cetăţenii ce înseamnă lobby şi advocacy, cum poate participa societatea civilă la dezvoltarea politicilor publice şi cum se poate dezvolta capacitatea de intervenţie a societăţii civile în relaţia cu decidenţii politici.

 

Interviu apărut pe blog-ul autorului – www.gratieluimihailescu.ro

 

Tags: , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu