Despre kippah Muftiului sau prevenirea radicalizării musulmanilor din România

Întâmplător sau nu, cu certitudine însă în continuarea unor polemici care durează de ani buni, după tragedia de la Charlie Hebdo și înainte de alegerile de pe data de 26 martie 2015 ale conducătorului spiritual al comunității musulmanilor din România, domnul Iusuf Muurat, actualul Muftiu al României, a redeschis problema controlării legislative și, simultan, din interiorul comunităților de musulmani, a diseminării unor interpretări islamice extremiste. Sintetizez astfel argumentele domniei sale: peste 80% dintre musulmanii din România aparțin comunității turco-tătare – cu o relativ recent inclusă secțiune albaneză ‒ care aderă la islamul tradiționalist, de inspirație hanefită, mulat, în urma unei exemplare conviețuiri multietnice cu o tradiție îndelungată de peste opt secole, pe realitățile și prioritățile spațiului dobrogean, extins, românesc. Instituția Muftiatului este recunoscută și susținută de către statul român și a reușit să asigure o practică liberă a religiei islamice în contextul respectării nenegociabile a legilor și prevederilor unui regim democratic, secular. Problema Muftiului o reprezintă incapacitatea legislativă de a supraveghea ceea ce se petrece la nivelul comunităților de musulmani imigranți, veniți la studii în anii ’70 sau cu afaceri, după 1990, și a convertiților, categoriile principale care alcătuiesc restul de 20% dintre musulmanii din România. Mai precis, anumite organizații neguvernamentale, înregistrate ca asociații sau fundații culturale și/sau umanitare, desfășoară activități religioase specifice moscheilor, proliferând învățături islamice prin intermediul predicilor regulate, a cursurilor sau a cărților publicate, învățături care, legal, ar trebui să primească autorizarea Muftiatului. Unele dintre acestea funcționează ca organizații diferite, dar au la bază aceiași membri fondatori și aceeași orientare ideologică dezavuată de către Muftiu, considerată a fi incompatibilă cu islamul autohton; de semnalat că alte ONG-uri conduse de persoane venite din țări cu populație musulmană au reușit să colaboreze cu Muftiatul. Dat fiind că Muftiul nu cunoaște cine și ce anume predică, prin ce finanțare, în aceste moschei camuflate de activitățile umanitare și culturale realizate, discursuri, în termenii domnului Iusuf Muurat, „ideologice” despre islam, influențate de alte spații culturale și puternic politizate, pot facilita radicalizarea musulmanilor din România. Exemplele recente oferite de către Muftiu pentru a-și argumenta poziția vizează o serie de cărți cu conținut problematic, „care pot dăuna bunei conviețuiri” a musulmanilor cu creștinii, publicate de aceste ONG-uri și distribuite chiar și în școli, precum și o plângere adresată Muftiatului de către comunitatea egiptenilor din România în relație cu politizarea moscheilor și a predicilor mai ales în 2013, pentru a se câștiga susținere în favoarea Fraților Musulmani din Egipt în numele întregii comunități musulmane din România.

Pe de altă parte, reprezentanții ONG-urilor incriminate, într-adevăr cele mai active și prolifice din spațiul islamic românesc, ripostează și își delimitează poziția: activitățile asociațiilor și fundațiilor puse în discuție au apărut pentru a răspunde unei cereri venite din partea comunității musulmanilor din România. Au fost trimise regulat donații și ajutoare în zone musulmane izolate și extrem de sărace din Dobrogea, au fost realizate numeroase activități umanitare, au fost reconsolidate moschei vechi. S-au organizat activități culturale și religioase în care să fie implicați tinerii din comunitate, s-au publicat cărți în limba română, necesare educației islamice fundamentale, au fost susținute cursuri de limba arabă, de citire a Coranului și învățare a islamului. Muftiul este acuzat de corupție, dezinteres, ineficiență administrativă și neglijare a educării celorlalte categorii de musulmani: imigranții și convertiții. Diplomele de teologie musulmană obținute în Iordania și în alte țări arabe de către o parte dintre fondatorii acestor asociații nu au fost recunoscute în România din cauza intervenției Muftiului Iusuf Muurat, un obstacol legislativ care nu le-a permis acestor absolvenți să profeseze oficial ca imami sau să predea islamul în școli sau să candideze la funcția de Mufti. Ideologic, musulmanii reprezentanți ai acestor ONG-uri acuză Muftiul de necunoaștere a religiei islamice „pure”, de perpetuare a unor invenții / bidah și tradiții, obiceiuri locale eretice, de anacronism al învățăturilor calchiate după predicile din Turcia secolului trecut și, extrem de paradoxal, de excesivă toleranță în relațiile cu nemusulmanii, toleranță interpretată drept diluare sau anulare a identității musulmane.

Conflictul remarcat în România între două viziuni islamice concurente, una tradiționalistă, bine integrată, uneori ‒ adevărat ‒ asimilată spațiului autohton, alta de inspirație externă, mai agresivă și centrată pe puritatea manifestărilor islamice conform unui calapod construit de alte coordonate culturale, este reiterat și în alte țări sud-est europene, exhibând acuzații similare de ambele părți. Declarațiile beligeranților despre propria interpretare islamică asumată sunt ineficiente și irelevante. Și Muftiul, și reprezentanții ONG-urilor consideră că promovează „islamul pur, în conformitate cu Coranul și sunnah Profetului”, formulă islamică spiritual taumaturgică de validare automată a propriilor opinii. Dacă ne gândim că și Statul Islamic sau Frații Musulmani tot islamul pur pretind că îl urmează, înțelegem că sloganul evocat mai sus nu dă seama decât de diversitatea reală a interpretărilor islamice existente, explicabile prin raportarea la surse textuale identice, dar plurisemantice și, în cazul hadith-urilor, diferit autentificate și contextualizate. Voi ignora similitudinile și discrepanțele teologice abstracte sofisticate și mă voi concentra asupra acelor aspecte relevante în interacțiunea socială, decelând, în această schemă limitată prezentată aici, două modalități de înțelegere a islamului care prezintă diferențe notabile la nivelul a patru variabile esențiale ce determină drastic coloratura ideologică a interpretării islamice diseminate: relația cu nemusulmanii, relația cu alte grupări islamice, statutul femeilor, raportarea la legislația seculară. Muftiul are relații excelente cu reprezentanții altor religii și un discurs în mod consistent înrădăcinat în acceptarea pluralismului religios și toleranță internalizată, practicată; atitudinea nesectară este de apreciat (ar fi invitat vreun reprezentant al ONG-urilor un șiit și progresist, pe deasupra, la o conferință și să îl felicite că a explicat islamul adevărat? Muftiul a procedat astfel cu ocazia vizitei celebrului intelectual musulman Abdulaziz Sachedina), la fel și deschiderea mai mare față de libertățile femeilor înțelese conform supozițiilor egalitariene contemporane (Muftiul nu oficiază niciodată căsătorii poligame, respectând legile statului român; în cadrul ONG-urilor este însă o altă situație, cultura diferită impregnând practicile islamice curente) și aderarea lină la o variantă a islamului care nu intră în contradicție cu principiile democratice.

Două exemple vor ilustra perfect divergențele sus menționate, dincolo de retorica discursurilor oficiale. Ca reacție la atacurile Muftiului asupra ONG-urilor discutate, unul dintre exponenții lor importanți a postat o poză a Muftiului purtând o kippah în cadrul unei întâlniri cu membrii comunității evreiești din România. Comentariile sarcastice denunțau actul Muftiului de a purta kippah drept unul neislamic (Profetul a spus că aceia care imită un neam vor fi reînviați alături de el, așadar excluși din paradis), o dovadă a lașității și ipocriziei perverse a Muftiului care „simulează toleranța” și se aliază cu „dușmanii”, compromițându-și identitatea islamică, așa cum de fapt procedează și atunci când face poze alături de bradul de Crăciun în biserică sau în alte contexte. Faptul că un act simbolic extrem de impresionant, frumos și salutar ‒ să ne amintim că musulmanii și creștinii din Malmo au participat la un protest tăcut, purtând cu toții kippah, tocmai pentru a-și exprima solidaritatea față de evreii agresiv discriminați în orașul suedez ¬‒ a fost interpretat într-un registru peiorativ de condamnare a toleranței „excesive”, manipulând, în loc de a contesta, prejudecăți nocive referitoare la evrei, tratați aici ca o categorie omogenă a inamicului suprem, are drept sursă indubitabil o altă modalitate de raportare la învățăturile islamice decât cea adoptată de către Muftiu. Un alt episod asupra căruia a insistat direct Muftiul Iusuf Muurat a fost acela al publicării cărții „Islamul și Celălalt” de către unul dintre ONG-urile aduse în discuție. Muftiul a avut rafinamentul intelectual de a remarca orientalismul inversat, ierarhic și ofensator din titlu. Conținutul cărții implică, de asemenea, o raportare selectivă, discriminatoare și injustă la tradiția iudaică și creștină, în linia prozelitismului islamic grobian: pune în contrast cele mai pozitive și admirabile aspecte ale propriei religii cu cele mai abjecte interpretări sau accidente ale religiei altora, într-un discurs apologetic și conspiraționist. Reprezentanții ONG-urilor totuși au continuat să recomande cartea cu mândrie, și după admonestarea Muftiului, nepercepând nimic ideologic deviant sau periculos în textul propus.

Radicalizarea cunoaște diferite forme și etape, criteriul definitoriu stabilit de către cercetător este cel care trasează nuanțele. Raportat la ceea ce se petrece în unele țări cu populație musulmană dominate de variantele cele mai sumbre, literaliste și violente ale wahhabismului, islamul neotradiționalist construit în contextul realităților colonialiste și postcolonialiste ale secolului trecut, marcat de tafsir-uri / exegeze islamice precum cele ale lui Sayyid Qutb și Mawdudi, promovat de exponenții ONG-urilor criticate, pare o variantă ceva mai aerisită de interpretare. Dacă Muftiul înțelege prin pericolul extremist ideologia specifică adepților Statului Islamic, nu, ONG-urile respective nu participă la acel set de învățături, nu la nivelul doctrinar expus sistematic. Indivizi care să promoveze aleatoriu idei de origine salafită există și în cadrul acestor organizații; salafismul a infuzat maladiv mare parte a gândirii islamice actuale. Pe de altă parte, absolvenții de teologie musulmană care activează în cadrul acelor ONG-uri nu posedă cunoștințele și subtilitatea metodologică islamică necesară de a combate perspectivele wahhabite adesea expuse crud în discuții în care sunt implicați, așadar ignoră complice, tăcând, opinii extremiste care ar fi trebuit demontate public și intransigent. Problema este una epistemologică, mult mai complexă; nu poți discredita opinii care se întemeiază pe supoziții comune celor împărtășite de tine; între retorica Statului Islamic și cea progresistă există multe nuanțe intermediare care se luptă cu structuri doctrinare medievale, fără a le putea exclude integral. Muftiul nu se îngrijorează de complezență; germenii anumitor atitudini ostile față de nemusulmani sau extremiste sunt prezente, iar transformarea potențialităților în act depinde de interacțiuni ulterioare și factori sociali și politici favorabili. Supravegherea și corijarea constantă se impune; critica Muftiului poate fi una constructivă și benefică. Discursul sectar mai agresiv sau potolit, în funcție de circumstanțe, și publicarea unor cărți cu conținut sectar discriminator și nefast în contextul problemelor politice actuale iarăși descalifică raportarea la islam specifică acestor ONG-uri și evidențiază, prin contrast, deschiderea genuină a abordării specifice Muftiatului care a reușit să evite astfel de încrâncenări dogmatice violente. Nu e de mirare, în concluzie, că hanefismul autohton, stabilit drept centru de analiză și referință, traduce interpretările neotradiționaliste exportate recent în România în interpretări evident mai radicale decât cele locale și care trebuie controlate, dovadă fiind și politizarea indezirabilă a moscheilor manifestată în timpul primăverii arabe.

Muftiul Iusuf Muurat pare sincer atașat de acest model islamic dobrogean funcțional și testat istoric, cu toate acestea turbulențele contemporane dramatice impun perfecționarea și ajustarea sa la necesitățile actuale. Musulmanii și nemusulmanii trebuie să aibă acces la alternative interpretative islamice detaliate și complexe. Cele cinci, șase broșurele publicate de Muftiat despre islam și declamarea ocazională: acesta – islamul violent și criminal promovat de grupările extremiste ‒ nu este islamul nostru, au devenit insuficiente. Deși reprezintă un procent infim în cadrul comunităților musulmanilor din România, convertiții, ignorați de către Muftiat până acum, au influență în spațiul virtual și domină oferta de traduceri ale materialelor islamice. Dacă o persoană își dorește să afle informații despre islam în limba română, motoarele de căutare nu vor trimite la nici una dintre cărțile Muftiatului, ci doar la materialele traduse de ONG-uri sau la diferite blog-uri care promovează textele și verdictele unor savanți musulmani extrem de controversați. Orientarea și principiile generale promovate de către Muftiat sunt în admirabilă consonanță cu preceptele islamice universale și coordonatele locale impuse de dezvoltarea contemporană a drepturilor omului, însă o alianță cu metodele actuale ale interpretărilor islamice progresiste poate oferi analizele complexe și convingătoare de care este nevoie pentru a formula o alternativă islamică viabilă în fața ispitelor radicalizării. Invitarea lui Abdulaziz Sachedina în România sper că a reprezentat un pas în acest sens și nu un accident miraculos.

Articol preluat din LaPunkt.ro