Fortăreaţa Europa: deschidere sau izolare?

Polonia va construi turnuri de observare de-a lungul frontierei care o desparte de exclava rusă Kaliningrad, unde se presupune că Moscova ar fi dislocat rachete balistice Iskander, cu încărcătură nucleară, care ar putea atinge de pildă Berlinul. Cele şase turnuri se adaugă unor alte sisteme de „fortificaţii” construite în ultimul timp la hotarele Uniunii Europene şi care certifică existenţa unei concepţii defensive specifice unei anumite faze a dezvoltării marilor construcţii politice şi civilizaţii.

Turnurile construite de Polonia vor avea 50 metri înălţime şi vor fi utilizate pentru a oferi imagini de înaltă rezoluţie de pe cuprinsul întregii graniţe, care are o lungime de 200 de kilometri. Finanţate în proporţie de 75% din fonduri europene, finalizarea turnurilor este programată pentru luna iunie a anului curent.

Turnurile poloneze sunt îndreptate împotriva uneia dintre marile provocări cu care se confruntă în prezent Uniunea Europeană: expansionismul şi imprevizibilitatea Rusiei. Acestor turnuri de pe graniţa estică li se adaugă însă în sud zidurile întărite cu sârmă ghimpată de la graniţele Greciei şi Bulgariei cu Turcia, precum şi vasele militare care patrulează în Mediterana, îndreptate pentru stăvilirea fluxului de imigranţi din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, cea de-a doua mare provocare pentru Europa. Treptat, frontierele Uniunii sunt acoperite de „fortificaţii” împotriva „atacurilor” moderne.

Situaţia nu este una nouă în istorie. Dimpotrivă, ea poate fi considerată drept una tipică, dacă luăm în considerare exemplele limes-ului imperial roman împotriva barbaricum-ului, a marelui zid chinezesc ridicat împotriva hoardelor mongole, a sistemelor de fortificaţii austro-spaniole şi veneţiene din secolul al XVI-lea construite împotriva otomanilor şi vasalilor lor musulmani. Şi în prezent, situaţia europeană îşi găseşte o paralelă foarte potrivită în barierele instituite de SUA de-a lungul graniţei cu Mexicul, pentru stăvilirea fluxului de imigranţi hispanici.

La modul general, situaţia redă tiparul societăţii avansate, care şi-a oprit expansiunea sau şi-a direcţionat-o în alt sens geografic şi care alege metoda cea mai comodă şi mai economică pentru a rezista presiunilor militare şi/sau demografice ale vecinilor mai slabi dezvoltaţi. Pentru societatea mai avansată care adoptă o asemenea strategie, scenariul ideal se prezintă adeseori drept întreruperea totală a oricăror contacte necontrolate strict cu vecinii, în vreme ce aceştia din urmă sunt în continua căutare a contactului, indiferent de natura lui.

Cazurile istorice particulare indică însă imposibilitatea adoptării unei splendide izolări controlate exclusiv în zona de contact. Imperiul roman s-a prăbuşit sub presiunea triburilor germanice, China a fost cucerită în mai multe rânduri de popoarele stepei. A te limita la construcţia unei fortăreţe nu este suficient. Este necesar ca în permanenţă să existe un dialog şi o cooperare veritabilă, fie ea şi limitată, cu vecinii ameninţători militar şi/sau demografic. Este nevoie de flexibilitate în receptarea fluxurilor de imigranţi, precum şi de un echilibru inteligent între forţă şi negociere în relaţiile cu vecinii militarişti.

Deocamdată, Uniunea Europeană îmbină fortificarea graniţelor cu menţinerea dialogului şi a cooperării cu vecinii care constituie în acelaşi timp provocări, ceea ce este un fapt îmbucurător. Pe de altă parte, strategiile de abordare sunt confuze şi nu se bucură în niciun caz de sprijinul unanim al membrilor, ceea ce face ca valoarea evitării splendidei izolări să fie în mod considerabil scăzută. Întrebarea „deschidere sau izolare?” rămâne deschisă oricărui răspuns.