Prima reacție pe care am avut-o văzând imaginile din Piața Marii Adunării Naționale a fost ”Ăsta-i un miting demn de București!”, amintindu-mi de manifestările de civism împotriva abuzurilor lui Băsescu și Boc (amenințarea lui Arafat, corupția endemică, aroganța fără margini), apoi împotriva abuzurilor lui Ponta și Dragnea (Roșia Montana, votul din afara granițelor la prezidențiale, protejarea corupților) și nu numai. Anii recenți au arătat că românii știu să se mobilizeze, indiferent de tabăra politică de la guvernare și de vacuumul în care funcționează mass-media privată și de stat.

S-a vorbit foarte puțin despre protestul organizat de Platforma civică Demnitate și Adevăr, promovarea fiind gestionată în primul rând de trustul Jurnal. Au existat și relatări adiacente, dar insuficient de puține pentru ca să se poată spune că manifestația va fi una de amploare. Exista posibilitatea ca aceasta să treacă precum a trecut și prima, adică marșul din 5 aprilie, nemeritat de neobservat. S-a întâmplat, altfel însă. PMAN s-a umplut cu oameni, astfel încât circa 50.000 de oameni s-au arătat solidari cu următoarele solicitări ale organizatorilor:

– anchetarea pe bune a crimelor din aprilie 2009

– lupta pe bune împotriva corupției

– investigarea hoțiilor de la 2001 încoace

– recuperarea prejudiciilor cauzate de atacurile raider și jaful de la Banca de Economii, Banca Socială și Unibank

– demisia factorilor de decizie care au orchestrat și/sau tolerat toate aceste acte antinaționale

– pedepsirea, conform legii, a tuturor vinovaților.

Sigur, mai sunt și alte solicitări care derivă din acestea, toate scrise în cheia aspirațiilor democratice și europene. Sigur, se poate spune orice despre organizatorii acestei manifestări, despre presupusele lor interese, anturajul lor sau trecutul fiecăruia dintre ei. Chiar dacă dracul ar fi într-atât de negru încât zic unii (dar el nu e chiar negru, ci gri), tot n-am putea ignora faptul că protestul de astăzi este cel mai mare din aprilie 2009 încoace, împotriva unei găști împrăștiate în 3 partide, care țin captivi sute de mii de oameni alături de ei, inclusiv colegi de partid. Sigur, protestul de astăzi le va aduce beneficii electorale partidelor deja existente, adică PL, PPE (în primul rând, judecând după profilul celor prezenți) PSRM și PN (indirect, apreciind înverșunarea participanților împotriva PLDM, PD și PCRM).

Dar ceea ce contează astăzi mai mult decât orice, este că reverberațiile protestului nu se vor rezuma doar la cele câteva zeci de mii de participanți din republică și la sutele din diaspora, ci la cercul lor de rude, prieteni, colegi, cunoștințe, dar și la sutele de mii de concetățeni solidari cu ei din fața televizoarelor, a ziarelor, site-urilor și posturilor de radio. Multiplicând exponențial cele 50.000 de suflete din Piață, ajungem la niște cifre imense, care le pot da frisoane inclusiv celor care astăzi se cred veșnici. Prin urmare, ședințele urgente de partide se vor face, opinia publică va suferi modificări, următoarele alegeri (inclusiv cele locale) vor amenda actuala coaliție, iar următorii delegați în funcții de conducere se vor gândi mai bine înainte de a pune mâna pe ceea ce nu le aparține.

Tocmai de aceea, protestul civilizat de astăzi trebuie să fie salutat. Restul sunt elemente ale unei democrații.

Articol preluat de pe blogul personal al autorului, http://www.tudorcojocariu.eu/.

 

Tags: , , , , , , , , , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu