Summit-ul de la Riga: o Europă slabă sau pragmatică?

Un spectru foarte larg de analişti s-a grăbit să susţină după încheierea celui de-al patrulea summit al Parteneriatului Estic, desfăşurat la Riga în perioada 21-22 mai, că acesta consfinţeşte abandonarea statelor din estul Europei în sfera de influenţă a Rusiei, consemnând renunţarea la orice plan al Uniunii Europene de a se extinde spre răsărit, din dorinţa de a nu antagoniza Moscova. Este întemeiat acest pesimism sau deciziile luate la Riga relevă de fapt o strategie mai echilibrată, mai realistă şi mai pragmatică a Bruxelles-ului faţă de vecinătatea estică a UE?

Probabil cea mai citată declaraţie de la Summitul de la Riga este cea făcută pe 21 mai de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker: „În ceea ce privește calitatea de membru al UE, trebuie să menționăm în mod clar că perspectiva europeană nu există pentru niciuna din ele [n.red. cele şase state membre ale Parteneriatului Estic – Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia Republica Moldova, Ucraina]. Nici ele nu sunt pregătite, nici noi nu suntem pregătiți”. Declaraţia a fost folosită drept cea mai bună dovadă a faptului că Parteneriatul Estic, iniţiativă lansată în 2009 de Polonia şi Suedia, în sprijinul asocierii tot mai strânse între Uniunea Europeană şi şase state ex-sovietice situate în Europa, a devenit un instrument lipsit de conţinut: Uniunea Europeană şi în special unii membrii din Europa Occidentală şi Centrală preferă să oprească procesul de integrare a ţărilor interesate din estul Europei, pentru a nu antagoniza şi mai mult Rusia după nefericitele evenimente din Ucraina.

În realitate, dacă nu ar fi existat actualul context geopolitic tensionat, nimeni nu ar fi prezentat declaraţia preşedintelui Comisiei şi summitul în general drept semne ale eşecului şi abandonării de către UE a partenerilor din fostul spaţiu sovietic. O analiză echilibrată a situaţiei politice şi economice din cele trei state care şi-au exprimat intenţia de a adera la Uniunea Europeană (Georgia, Republica Moldova, Ucraina) relevă cât se poate de clar că acestea, într-adevăr, nu sunt pregătite pentru a se alătura celor 28 de state membre ale Uniunii: statul de drept nu a fost instaurat, drepturile omului şi democraţia funcţionează şovăielnic, economia se află într-o stare dificilă, dacă nu chiar catastrofală, precum în Republica Moldova şi Ucraina.

În aceste condiţii, de ce ar trebui să existe dezamăgire sau supărare că acestor state nu le este oferită posibilitatea integrării politice?  Doar că, din cauza conflictului din Ucraina, o asemenea decizie poate fi interpretată ca o cedare în faţa Rusiei?

Fără îndoială că cei care au un asemenea interes pot propune şi o astfel de lectură a Summitului de la Riga. Propaganda rusă deopotrivă cu radicalii anti-ruşi pot vedea în rezultatele summitului o înfrângere a Bruxelles-ului în faţa Moscovei. Euroscepticii pot cânta prohodul UE zâmbind satisfăcuţi de „oboseala” construcţiei europene. Oricine este interesat poate instrumentaliza aşa cum doreşte acest summit lipsit de spectaculozitate.

O privire mai echilibrată asupra declaraţiei finale adoptată la summit (disponibilă aici) relevă totuşi hotărârea UE de a nu întoarce spatele partenerilor ei estici şi în special Georgiei, Republicii Moldova şi Ucrainei. Este drept, nu există promisiuni privind aderarea, dar există referiri concrete la susţinerea reformelor în plan politic şi la dezvoltarea relaţiilor economice (art. 9-11). Mai mult, deşi de o manieră diplomatică, este afirmat sprijinul împotriva imixtiunilor externe în politica statelor estice, cu referire clară către Federaţia Rusă (art. 3).

Cele trei state care îşi manifestă dorinţa de a adera la UE sunt departe de a fi pregătite, iar Rusia este dispusă să folosească mijloace dintre cele mai violente pentru a bloca acest proces. În aceste condiţii nu este niciun motiv pentru a grăbi lucrurile: extinderea prematură, chiar şi prin simpla acordare a statutului de candidat, înseamnă slăbiciune, nicidecum întărire, şi conflict deschis, pentru care Uniunea nu este pregătită.

Extinderile reuşite în istorie sunt cele minuţios planificate. Integrarea politică este cu adevărat încununată de succes când este precedată de realizarea compatibilităţii la nivelul normelor şi valorilor şi de integrarea economică. Mai mult, ea are şanse mai mari de reuşită atunci când contextul geopolitic este favorabil.

Niciuna dintre condiţiile de mai sus nu sunt întrunite. Pentru realizarea lor se poate însă lucrs încet, cu răbdare şi temeinic. Căile de comunicare cu partenerii estici trebuie lăsate deschise şi multiplicate. Legăturile economice trebuie stimulate, iar obstacolele logistice şi instituţionale trebuie înlăturate pas cu pas. Schimburile de orice fel trebuie încurajate. Adoptarea normelor, instituţiilor şi valorilor europene trebuie sprijinite. Situaţia de securitate nu trebuie tensionată suplimentar pentru ca societăţile estice să fie divizate iremediabil, punând în pericol integrarea treptată a lor la marea comunitate europeană.

Summitul de la Riga creează premisele necesare pentru acest progres lent, puţin spectaculos, dar adecvat actualei situaţii. El nu blochează integrarea politică, ci o pregăteşte. Este cazul oare să îl calificăm drept un eşec doar pentru că nu răspunde dorinţelor noastre imediate?