Comisia Europeană (CE) a propus, miercuri, 27 mai, un buget al UE în valoare de 143,5 miliarde de euro în credite de plată pentru 2016, aproape jumătate din buget urmând să fie dedicat măsurilor de stimulare a creşterii economice şi creării locurilor de muncă.

Potrivit Reprezentanţei CE în România, cele mai importante elemente ale bugetului UE propus pentru anul 2016 sunt:

  • aproape jumătate din credite (66,58 miliarde EUR) vor fi alocate pentru măsurile de stimulare a creșterii economice, a ocupării forței de muncă și a competitivității;
  • 1,67 miliarde EUR pentru sprijinirea priorităților politice ale CE, precum uniunea energiei și piața unică digitală, prin intermediul unor programe precum Mecanismul pentru interconectarea Europei;
  • 1,8 miliarde EUR (în creștere cu 30 % față de 2015) vor fi alocate pentru Erasmus+, programul european pentru educație, formare, tineret și sport, care va ajuta peste 4 milioane de persoane să lucreze și să studieze în UE în perioada 2014-2020;
  • 10 miliarde EUR (în creștere cu 11,6 % față de 2015) pentru competitivitate sporită prin cercetare și inovare, prin intermediul unor programe precum Orizont 2020;
  • 2 miliarde EUR în credite de angajament și 500 milioane EUR în credite de plată sunt destinate fondului de garantare al FEIS, pentru a debloca investiții în valoare de 315 miliarde EUR;
  • 42,86 miliarde EUR pentru agricultori;
  • 0,8 miliarde EUR pentru Fondul pentru azil, migrație și integrare (AMIF) și Fondul pentru securitate internă (ISF);
  • 9,5 miliarde EUR destinate capacității UE de a răspunde la crizele externe precum cele din Ucraina și Siria.

Proiectul de buget va fi transmis Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene, urmând ca bugetul final să fie adoptat împreună de cei doi co-legislatori.

 

 

Tags: ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu