„Atât Kosovo şi Serbia, dar şi UE, devin ostaticii politicii de a nu recunoaşte Kosovo” – Interviu cu Samet Dalipi, decanul Facultăţii de Relaţii Internaţionale şi Diplomaţie, Universitatea Iliria din Priştina

Liviu Iancu (L.I.): În prezentarea pe care aţi susţinut-o în cadrul conferinţei aţi afirmat că în prezent Kosovo nu mai poate progresa pe calea europeană dacă nu îi este recunoscută independenţa de către toate statele membre ale UE. Care sunt principalele argumente în sprijinul afirmaţiei dvs.?

Samet Dalipi (S.D.): Kosovo nu mai poate progresa deoarece nu este recunoscut de cinci state membre ale Uniunii Europene. Într-un asemenea context, Kosovo nu poate fi implicat în aranjamente contractuale cu Uniunea Europeană, ceea ce este fără îndoială un mare obstacol. În această situaţie, atât Kosovo şi Serbia, cât şi Uniunea Europeană, devin ostaticii politicii de a nu recunoaşte Kosovo.

L.I.: Principalul argument al celor cinci state membre care nu recunosc independenţa Kosovo este că aceasta ar putea fi utilizată ca un precedent în dreptul internaţional de către mişcările separatiste din întreaga lume. Cum combateţi acest argument?

S.D.:  În această privinţă consider că nu putem vedea Kosovo ca pe un precedent, fiind un caz special. Nicio situaţie de până acum nu are aceeaşi istorie ca cea pe care o are Kosovo.

În primul rând, caracterul particular derivă din violenţa structurală şi fizică exercitată continuu de către guvernele sârbe de aproape o sută de ani încoace. Permiteţi-mi să vă prezint un fapt ilustrativ: după cel de-al doilea război mondial, albanezii din Kosovo au primit sentinţe care totalizează 666,7 secole de detenţie. Raportat la populaţia albaneză din ex-Iugoslavia sau din Serbia, aceasta este cu adevărat o perioadă imensă de detenţie.

Un alt fapt important este că populaţia kosovară este compusă în proporţie de aproximativ 95% din albanezi sau, să zicem, între 92 şi 95%. O situaţie similară nu mai poate fi identificată şi, din această cauză, Kosovo trebuie privit ca un caz special.

L.I.: Cum aţi descrie actualele relaţii dintre Serbia şi Kosovo?

S.D.: În prezent ne aflăm într-un proces de negociere. Se negociază pe marginea unui număr foarte mare de probleme tehnice. Desigur, rezolvarea problemelor tehnice este  grevată de faptul că atunci când se negociază cu Serbia există întotdeauna probleme politice. Dar discutăm şi acest lucru este pozitiv.

Probabil că vom putea găsi cele mai bune soluţii pentru comunitatea sârbă din Kosovo. De altfel, prin comparaţie cu minorităţile care locuiesc în statele din jur, sârbii din Kosovo au cele mai multe drepturi. De exemplu, chiar dacă sârbii reprezintă doar 5%  din populaţia totală din Kosovo, limba sârbă este limbă oficială atât la nivel local, cât şi la nivelul instituţiilor centrale din Kosovo.

L.I.: Care este cel mai important obstacol care împiedică Serbia să recunoască independenţa Kosovo?

S.D.: Consider că naţionalismul sârb este cel mai mare obstacol, întrucât în Serbia naţionalismul este încă foarte puternic. Sârbii ar trebui să nu mai acorde atâta importanţă mitului istoric care face din Kosovo leagănul Serbiei întrucât nu se poate progresa prin vehicularea unor asemenea mituri. Noi vom încerca să găsim soluţii ca oamenii să trăiască împreună.

Un al doilea obstacol în calea recunoaşterii independenţei kosovare de către Serbia este reprezentat de constituţia statului sârb. Serbia ar trebui să adauge amendamente sau să îşi modifice constituţia astfel încât să fie anulată prevederea prin care se păstrează Kosovo.

Aceste două elemente sunt în opinia mea cele mai semnificative obstacole în calea recunoaşterii independenţei Kosovo de către Serbia.

L.I.: Menţionaţi unele aprecieri pe marginea acestei conferinţe. Care credeţi că este utilitatea ei pentru evoluţia situaţiei din Balcanii de Vest şi cum ar trebui să continue o asemenea iniţiativă?  

S.D.: Această conferinţă este binevenită în primul rând pentru că a fost organizată în Bucureşti, într-o ţară care nu a recunoscut până la momentul de faţă Kosovo. Prin urmare, este o bună ocazie pentru a schimba puncte de vedere pe această temă.

Cred că opinia publică din România ar trebui să facă ceva mai mult faţă de chestiunea kosovară. Pentru că iată, sârbii discută, fac ceva pentru o mai bună relaţie cu Kosovo, de ce nu ar face şi România ceva în aceeaşi direcţie? Prin urmare, jurnaliştii, formatorii de opinie ar trebui să fie prezenţi mai mult în Kosovo, să discute cu oamenii de acolo, să prezinte opiniei publice din România lucrurile care se petrec acolo.