Analiștii politici britanici își petrec mult timp, zilele acestea, duelându-se pe problematica ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit); deși salută pasiunea și verva taberei pro-ieșire, consensul lor pare să fie că britanicii sunt prea pragmatici ca să treacă peste status-qvo-ul european.

Iată de ce analizele sunt greșite, iar Marea Britanie va vota pentru părăsirea Uniunii Europene la viitorul referendum, cerut de prim-ministrul David Cameroon, potrivit Politico.eu:

Marea Britanie are o istorie diferită

Marea Britanie nu a fost invadată sau ocupată, nu și-a pierdut suveranitatea la nicio putere străină, timp de secole.

Când oameni ca Alexander Stubb, ministrul finlandez de finanțe, declară pentru BBC că UE a adus „pace, prosperitate și securitate, iar acest lucru este de neprețuit”, acest tip de retorică poate juca un rol bun, însă în țări care au fost cândva ocupate de naziști sau sovietici. Pentru britanicul de rând, asta sună prea îndepărtat și continental.

Nicio prosperitate în zona euro

Marea Britanie a fost pro-Europană din anii `50 până în anii `80, când Europa continentală a cunoscut creșteri economice duble sau chiar triple față de Regatul Unit. De la introducerea monedei unice, însă, economia Uniunii Europene a fost foarte lentă în comparație cu economia globală, confortabilă, dar depășită de America de Nord și țările BRICS (Brazilia, Rusia, India, China și Afica de Sud), care au cunoscut un avânt economic extraordinar provenind din motoare economice ca Silicon Valley, Singapore, Apple, Samsung și „Made in China”.

Universitățile europene oferă doar motive de introspecție filosofică

Proprietarii de media off-shore ai Marii Britanii

Marea Britanie este unică pentru faptul că permite ca ziarele importante să fie deținute de oameni care nu plătesc niciun fel de taxe, ceea ce displace Uniunii Europene. Într-adevăr, este dreptul lor, însă, genul acesta de politică, în Europa ultimilor 25 de ani, a dus la propagandă și dezinformare.

De exemplu, chiar The Guardian publică regulat rubrici întregi pro-Brexit, completate de importanți ziariști ca Simon Jenkis sau Owen Jones – tânărul de stânga în continuă ascensiune. Pe când BCC l-a transformat pe extremistul Nigel Farage în eroul național, oferindu-i acces liber la toate dicuțiile importante pe diferite programe politice.

Tony Blair

Fostul prim-ministru laburist era pro-european, dar a reușit să fenteze toate deciziile europene dificile. A propus un referendum privind aderarea la moneda euro, care a dus la concluzia că lira nu se va contopi niciodată cu moneda unică.

Tot el a propus un alt referendum cu privire la Constituția UE, ceea ce l-a forțat pe Jacques Chirac să facă același lucru și, prin urmare, cu ajutorul unui Partid Socialist Francez divizat, a dus integrarea europeană într-o stagnare absolută în 2005.

Cameron nu a făcut decât să îl copieze pe Blair când a propus un referendum pe tema Brexit-ului. A câștigat timp cu invocarea unui referendum, dar acesta nu a avut loc niciodată cu adevărat.

Partidul Conservator

De la discursul lui Churchill cu Statele Unite ale Europei, din 1946, la euro-entuziastul Edward Heath, cu aderarea din 1973, până la adoptarea sistemului de vot majoritar în Consiliu a lui Margaret Thatcher, care a dus la partajarea suveranității Actului Unic European din 1985 – inițiative contestate de către Laburiști –  Conservatorii au fost singurul partid pro-European din Mara Britanie.

Astăzi, toți consevatorii fruntași se proclamă eurosceptici. Ba chiar este imposibil, în momentul de față, ca un conservator să fie selectat parlamentar fără să-și fi jurat euroscepticismul în fața militanților partidului

Campaniile pro-europene sunt o harababură

Napoleon desconsidera Anglia numind-o o națiune de negustori, așa că Marea Britanie chiar a găsit unul: Stuart Rose. Acesta a început prin a vinde lenjerie Marks and Spencer ajungând astfel negustorul numărul 1 al Marii Britanii. Ulterior, acesta a devenit principalul pilon al campaniei anti-Brexit.

Ironia este că, înainte cu câteva luni de a-i fi încredințată misiunea anti-Brexit, fusese prezentat drept celebritate susținătoare a organizației „Afaceri pentru Marea Britanie”, astfel, mesajul dublu a devenit foarte derutant.

Bruxelles și Strasbourg

Nu este vina lor, însă „granzii” de la Bruxelles și oratorii de la Strasbourg nu au niciun efect asupra a ceea ce se întâmplă în Marea Britanie. Aceștia sunt percepuți ca prea plini de ei și prea lacomi.

Nigel Farage s-a lăudat la TV, în 2009, că a strâns 2 milioane de lire sterline ca europarlamentar și, de atunci, europarlamentarii sunt percepuți, în Regatul Unit, că beneficiază cu ușurință de foarte mulți bani. De atunci, la fiecare întâlnire pe tema Brexit, cineva trebuie să ridice întotdeauna problema de ce Marea Britanie ar trebui să aparțină unei structuri care nu poate să își gestioneze nici măcar propriile finanțe.

Majoritatea liderilor de top europeni vorbesc fluent „engleza UE”. Este perfect inteligibilă. Dar o  țară care a fost învățată de Shakespeare să ia în derâdere orice accent străin, când i se spune de către non-nativi să iubească Europa, asta nu ține!

Încă 5 motive găsiți pe site-ul politico.eu

Sursa: POLITICO

Sursa Foto: globecartoon.wordpress.com

 

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu