De 157 de ani aşteptăm Unirea cu Moldova
Astăzi, 24 ianuarie, sărbătorim unul dintre marile succese politice şi diplomatice ale poporului român. Într-un moment ce poate fi depăşit în istoria României doar de cel din 1 decembrie 1918, românii au reuşit să speculeze contextul internaţional favorabil, în speţă înfrângerea Imperiului Ţarist în Războiul Crimeii, şi, cu susţinerea Franţei, să reuşească Unirea Principatelor Române.
Mica Unire avea să fie dublată de obţinerea Independenţei în Războiul ruso-turc din 1877, fapt ce a permis înfăptuirea ulterioară a unui stat al tuturor românilor la 1 decembrie 1918.
Şi totuşi, astăzi, la 157 de ani de la momentul istoric în care Alexandru Ioan Cuza a fost numit domnitor al ambelor Principate, românii trăiesc în două state, unul mai sărăcit ca altul de corupţie şi proastă administrare. Premierul Dacian Cioloş a vorbit la Iaşi, cu ocazia manifestărilor ocazionate de Mica Unire, despre susţinerea pe care o avem pentru fraţii noştri de peste Prut, în contextul unei crize politice profunde la Chişinău. Discursul a fost rostit inclusiv în faţa a câtorva sute de basarabeni prounionişti aflaţi în „capitala de facto” a Moldovei.
Sunt convins că discursul domnului Cioloş este unul fără motivaţii politicianiste, spre deosebire de cuvântările altor oameni politici care vorbesc de Unirea cu Basarabia doar în campania electorală. Totuşi, cum putem să discutăm despre o refacere a României Mari când, între zonele istorice care au creat primul stat român, există un decalaj atât de mare, sesizat chiar şi de preşedintele Iohannis cu ocazia aceleiaşi serbări de la Iaşi?
Anul trecut, Victor Ponta promitea că la 100 de ani de la Marea Unire va fi inaugurată o autostradă care va lega Transilvania de Vechiul Regat. Pînă atunci însă, trebuie observat că nu există o autostradă care să lege cele două Principate unite de Cuza în urmă cu mai bine de un secol şi jumătate.
Dacă Bucureşti-Ilfov este singura zonă din România cu un PIB pe cap de locuitor mai mare decât media europeană, zona din Nord-Est este pe locul 3 ca cea mai săracă din comunitatea europeană, iar celelalte părţi ale României care corespund estului României se află în top 20.
De altfel, în contextul acestei asfixieri economice, multe dintre fabricile „multilateral dezvoltate” ale Moldovei au dispărut. De exemplu, fosta fabrică de pantofi din Bacău este acum mall, în timp ce fosta fabrica de confecţii a ajuns hipermarket. Pe de o parte, de această situaţie este responsabilă emergenţa pieţei libere şi a importurilor pe care deschiderea economică postcomunistă a făcut-o posibilă. Pe de altă parte, a fost vorba însă şi de corupţie, de incompetenţă sau, pur şi simplu, de nepăsare.
Acest decalaj al Moldovei nu este explicabil doar prin lipsa unei infrastructuri mai de Doamne ajută. Este drept că DN2, care leagă Bucureştiul de Moldova, are pe multe porţiuni ale sale doar două benzi, semănând din multe puncte de vedere cu un drum judeţean din Ungaria vecină şi că a contribuit la o decădere economică vădită faţă de restul României, dar pe lângă acest aspect este evident şi un semnificativ decalaj socio-demografic.
Mare parte dintre tinerii din Moldova au profitat de oportunităţile de mobilitate aduse de integrarea europeană şi au încercat să îşi facă un viitor mai bun în Occident. Tinerii bine pregătiţi din Moldova, când nu aleg să meargă la Universitatea din Iaşi, ajung la Bucureşti, Cluj sau în străinătate. Fie că studiază în Iaşi, în capitală sau peste graniţă, rareori aleg să se întoarcă în comunităţile de baştină pentru a aduce un plus de valoare acelor regiuni. Tinerii care nu aleg calea educaţiei superioare şi rămân în satele natale ajung protagonişti ai ştirilor de la ora cinci. Mii de copii din Moldova sunt crescuţi în familii monoparentale sau chiar de către bunici sau alte rude, pentru că părinţii lor sunt plecaţi în ţară sau în străinătate. Bătrânii de la sate nu îşi mai pot lucra pământul şi nici nu mai beneficiază de vreun sprijin în acest sens.
Moldova de pe malul drept al Prutului, cu excepţia relativă a Iaşiului şi a Galaţiului, este ţinută în comă de clasa politică românească postcomunistă.
Discursul simbolic al premierului Cioloş despre fraţii noştri de peste Prut este extraordinar. Gazoductul Iaşi-Ungheni, libera circulaţie pentru românii basarabeni, susţinerea acordată în parcurgarea drumului lor proeuropean, chiar în dificilul context geopolitic actual, sunt gesturi normale, de solidaritate, cu oameni care poartă acelaşi nume şi vorbesc aceeaşi limbă. Dar, înainte să discutăm despre Unirea cu Basarabia, ar fi cazul să ne asigurăm că am reuşit să ne unim complet cu Moldova.
fără comentarii
Fii primul care comentează