Salamul de Sibiu, recunoscut la nivelul Uniunii Europene
Salamul de Sibiu a fost înregistrat ca produs de Indicație Geografică Protejată, ca urmare a unei decizii a Comisiei Europene, a anunțat, vineri, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
Datorită specificităţii produsului şi a legăturii sale cu aria geografică, România a solicitat înregistrarea Salamului de Sibiu ca Indicaţie Geografică Protejată, pentru a-l face cunoscut şi pentru a-i creşte competitivitatea la nivel european şi mondial.
Vineri, 19 februarie, s-a publicat Regulamentul CE din data de 9 februarie 2016, în cadrul căruia „Salamul de Sibiu” (IGP) a fost înregistrat ca produs de Indicație Geografică Protejată. În termen de 20 de zile, salamul de Sibiu urmează să primească denumirea de indicație geografică protejată.
Potrivit MADR, salamul de Sibiu este un salam crud-uscat, realizat din carne de porc provenită de la porci ajunşi la maturitate şi din slănină tare. Amestecul este umplut în membrane naturale şi/sau colagenice şi supus afumării cu lemn de esenţă tare, maturării şi uscării la rece. Pentru maturare se utilizează produse alcoolice – vin alb, vin roşu, vin rose, coniac, vinars, vinuri spumante, bere neagră. De asemenea, sunt folosite culturi de mucegai nobil (spori) – Penicillium nalgiovensis sau un amestec de diferite tipuri Penicillium, care conţin obligatoriu Penicillium nalgiovensis.
Sursa foto: MADR
fără comentarii
Fii primul care comentează