Anatolie Coșciug, cercetător al Universității Babeș-Bolyai/ Influxul de refugiați în Europa este de așteptat să continue încă o lungă perioadă de timp

Vladimir Adrian Costea: Îmi puteți prezenta o imagine de ansamblu asupra fenomenului migraţiei în spaţiul Uniunii Europene, identificând cauzele migraţiei, evoluţia numărului imigranţilor şi al emigranţilor, precum şi consecinţele generate asupra societăţii. În ce măsură Uniunea Europeană reprezintă o atracţie pentru imigranţi?

Anatolie Coșciug: La nivel global se vorbește despre o creștere continuă a numărului de migranți în ultimele decenii. În 2015, s-a ajuns la peste 240 milioane de migranți, ceea ce constituie aproximativ 3.5 % din populația globală sau jumătate din populația Uniunii Europene (UE). Daca toți migranții ar fi cetățenii unei singure țări, ar fi probabil situată undeva între a patra (Indonezia cu 260 milioane) și a cincea (Brazilia cu aproximativ 210 milioane) țară din lume după mărimea populației. UE este una dintre principalele destinații de imigrare, numărând în 2013 aproximativ 51.4 milioane de migranți (din prima și a doua generație) dintr-un total de 501 de milioane de rezidenți. Situația este totuși diferită de la un stat membru la altul: unele țări au mai mult de 15 – 20 % din populație cu background de migrație (de obicei cele din vestul Europei – Austria, Irlanda etc.) dar și țări unde proporția este în jur de 1 – 2 % (de obicei în centrul și estul Europei – România, Polonia etc.). Mai mult, deoarece migrația se concentrează în jurul marilor centre urbane și zonelor cu un grad de dezvoltare economică mai mare, există diferențe semnificative chiar și în cadrul aceluiași stat de la o regiune la alta.

Foarte diverse sunt și motivele pentru care se migrează. Probabil principalul motiv este legat în continuare de piața forței de muncă (nevoia de forță de muncă, salarii mai mari, condiții de muncă mai atractive etc.). Cu toate acestea, există și alți factori importanți care explică o bună parte din fluxul migratoriu: UE este unul dintre cei mai implicați actori în programe umanitare la nivel global și oferă, de exemplu, azil unui număr mare de persoane; multe dintre țările membre sunt foste imperii globale (Spania, Portugalia, Belgia, UK etc.) care acordă un statut special cetățenilor fostelor state colonii; existența unor fluxuri migratorii istorice – de exemplu „întoarcerea” etnicilor germani în Germania din țările fostului bloc comunist (numită și Aussiedler); țările membre UE au sisteme de educație bune, ceea ce atrage un număr mare de studenți; mediul de afaceri este mai atractiv decât în alte regiuni și atrage numeroși antreprenori. Este de asemenea important să distingem între migranții care provin din afara UE și cei care sunt cetățeni a unor state membre UE. Cele două grupuri se disting în principal prin drepturile/beneficiile la care au acces în societatea de destinație.

Consecințele asupra țărilor în care se migrează masiv sunt în general pozitive în ciuda dezbaterilor la care asistăm în ultima perioadă. Nu doar că imigranții tind să lucreze de multe ori în domenii și condiții pe care populația autohtonă nu le-ar accepta, dar aceștia suplinesc deficitul de forță de muncă și contracarează efectele îmbătrânirii populației cu care se confruntă aproape toate statele membre UE. Dincolo de acest aspect, mai multe studii arată că imigranții tind să beneficieze mai puțin de serviciile sociale în comparație cu localnicii, tind să aibă un spirit antreprenorial mai dezvoltat, cresc și diversifică capitalul uman disponibil la nivel local, facilitează internaționalizarea firmelor, se implică activ în dezvoltarea societăților de origine etc.

Totodată, care este profilul imigrantului, respectiv al ţării de emigraţie/imigraţie?

Este foarte greu de proiectat un portret general al imigrantului sau al țării de destinație/origine din mai multe motive: diversitatea mare a felului în care se migrează (legal, iregular etc.), a motivelor pentru care se migrează (voluntar, involuntar etc.), a scopului pentru care se migrează (reîntregirea familiei, pentru muncă, studii etc.), a duratei migrației (permanentă, sezonieră etc.). Cu toate acestea, se poate afirma că în general cei care migrează sunt mai degrabă din „clasele sociale de mijloc” și, contrar a ceea ce se crede, mai puțin din grupurile sociale sărace sau marginale cărora de obicei le lipsesc resursele necesare pentru a migra. Într-o logică similară, mai multe studii argumentează că cei care migrează tind să aibă o aversiune față de risc mai mare în comparație cu cei care nu migrează. Nu în ultimul rând, aș remarca faptul că tot mai multe femei tind să fie implicate în procesul migratoriu, o feminizare a migrației putând fi observată în tot mai multe contexte. În ceea ce privește țările de origine/destinație, aș argumenta că două lucruri determină în mare măsură care sunt țările de unde se migrează și cele unde se migrează: poziția geografică și conexiunile culturale și istorice.

Privind migraţia drept variabilă dependentă, consideraţi că dimensiunile acesteia sunt influenţate de tipul de regim democratic (variabilă independentă), în care migraţia se „manifestă”?

Nu cred că există o legătură între cele două variabile, sau, mai bine spus, nu în forma pe care o asumați în întrebare. Există numeroase cazuri de țări pe care le considerăm mai puțin democratice, dar care, totuși, atrag un număr foarte mare de imigranți. Două exemple îmi vin în minte automat – Federația Rusă (cu migrație puternică din zona statelor CSI și a doua țară după SUA considerând numărul imigranților) și Arabia Saudită (cu o migrație puternică din zona Orientului Îndepărtat și a patra țară după numărul de imigranți). Aceste state atrag un număr foarte mare de imigranți în ciuda sistemelor politice mai puțin democratice. În aceeași logică, există state care au regimuri democratice consolidate, dar care au o proporție de imigranți relativ scăzută. Primele exemple care îmi vin în minte – Coreea de Sud și Japonia care au un nivel de dezvoltare economic și politic ridicat, dar o politică de migrație restrictivă.

Ca o notă de fundal la discuția de mai sus, în cercetarea academică se vorbește despre două mari fluxuri migratorii: unul pe ruta Sud (Global South) – Nord (Global North) și unul pe ruta Sud – Sud. Chiar dacă de obicei atunci când ne referim la marile fluxuri migratorii ne gândim la cele care au loc din țări mai puțin dezvoltate către cele mai dezvoltate (ruta Sud – Nord), în ultimele decenii volumul migrației între țările în curs de dezvoltare (ruta Sud – Sud) a crescut foarte mult și se apropie de valori similare rutei Sud – Nord.

Invers, privită ca variabilă independentă, dimensiunile migraţiei pot influenţa tipul de regim democratic al statului în care acestea ating valori ridicate?

Foarte interesantă întrebarea și de mare actualitate. Aș răspunde că, mai degrabă, nu influențează tipul de regim. Voi da câteva exemple în acest caz. Țările la care ne gândim automat atunci când ne referim, astăzi, la regimuri democratice (SUA, UK, Germania, Franța etc.) au avut toate parte de migrații masive în istoria lor recentă fără ca acest lucru să le afecteze calitatea democrației. Din contră, migrația pare a fi în multe cazuri un element central care duce la întărirea sistemului politic. În aceeași ordine de idei, unele țări care au un regim politic mai puțin democratic experimentează fluxuri migratorii masive fără a ca acest lucru să se reflecte asupra calității guvernării (cazul Rusiei, Arabiei Saudite, Emiratele Arabe Unite etc.).

Privind lucrurile într-o logică inversă, există țări unde calitatea democrației s-a înrăutățit în ultima perioada fără a exista fluxuri migratorii semnificative sau fără legătură directă cu acestea (de exemplu, Polonia, Ungaria, Italia). Cu toate acestea, nu pot să nu remarc două lucruri. Unul, migrația este una dintre acele teme de dezbatere care chiar reușesc sa polarizeze/scindeze o comunitate după cum putem observa în ultima vreme că se întâmplă în toată Europa. În legătură cu primul aspect și doi, ascensiunea multor partide populiste sau de extrema dreapta este pusă pe seama sensibilității pe care publicul o are pentru acest subiect.

În contextul emergenţei terorismului şi al deplasărilor masive de refugiaţi în spaţiul European, ce modificări consideraţi că se produc asupra regimurilor democratice din statele Uniunii Europene?

După cum spuneam mai sus, mai degrabă migrația/migranții ca subiect de dezbatere decât imigranții per se produc modificări asupra peisajului politic. Aici cred că exemplul României este interesant: deși există foarte puțini imigranți în România comparativ cu oricare alt stat membru UE și realist vorbind șansele ca foarte mulți refugiați să-și dorească să vină în România sunt extrem de mici, criza refugiaților a devenit peste noapte o temă intens dezbătută. O inflamare publică similară se întâmplă în mai toate statele membre UE, unde nu neapărat imigranții sau refugiații în sine sunt o sursă de tensiune ci felul în care aceștia sunt portretizați în mass-media și felul în care anumite partide politice se relaționează la acest subiect. Pe scurt, criza refugiaților este folosită în diverse scopuri politice de diverși actori politici: de la a oferi încă un argument pentru „Brexit” în cazul Marii Britanii, până la a argumenta nevoia de schimbare a establishment-ul politic din partea partidelor extremiste în Franța, Germania, Olanda, sau chiar la legitimarea așa numitului „illiberal turn” in Ungaria și Polonia.

Cum evaluaţi reacţia Uniunii Europene şi a statelor membre faţă de prezenţa refugiaţilor sirieni pe teritoriul european?

Cred că trebuie menționate de la început câteva aspecte care să ne ajute să înțelegem situația actuală. Primul, faptul că această criză a refugiaților este foarte complexă, aș spune chiar mai complexă decât alte crize prin care a trecut UE până acum și cu un potențial de polarizare ridicat. Doi, a fost clar chiar de la începutul crizei că Uniunea Europeană nu a avut un cadru legislativ sau instituțional pregătit să îi facă față. Deoarece statele membre și-au dorit foarte mult să-și păstreze autonomia în ceea ce privește politicile de migrație și azil pe teritoriul lor, UE nu a putut să dezvolte instituții și politici funcționale care să poată ajuta la rezolvarea crizei. Principalele instituții și politici care ar fi trebuit să se ocupe de această criză (spațiul Schengen/Acordul de la Dublin și FRONTEX/Biroul European de Sprijin pentru Azil) au fost gândite nesustenabil și mai degrabă să joace un rol auxiliar, să asiste statele membre. Trei, criza refugiaților a apărut într-un moment istoric foarte nefavorabil: partidele extremiste erau deja pe un trend crescător în multe state membre, economia stagna după ce o lungă perioadă a fost în declin, încrederea între liderii statelor membre era la un nivel foarte scăzut după criza euro etc. Patru, spre diferență de alte crize, în acest caz impactul asupra actorilor implicați este asimetric. Dacă de exemplu în cazul crizei euro efectul a fost sau ar fi putut fi puternic resimțit de toate statele din zona euro/membre UE, în cazul crizei refugiaților un impact puternic imediat a fost resimțit de un număr scăzut de state membre: țările de tranzit, aflate de pe ruta migranților – Italia, Grecia, Ungaria – și cele unde au ajuns predominant migranții – în special Germania, Franța, statele Benelux, Suedia. Cinci și ultimul aspect, există diferențe majore între țările membre în ceea ce privește atitudinea față de migrație în general și față de refugiați în particular. Principala diviziune este între țările din est și cele din vest, dar și între cel din sud și nord. Luând în calcul aspectele pe care le-am menționat, cred că reacția statelor membre a fost puternic limitată în aceste realități. Chiar dacă dă impresia că reacția UE la criza refugiaților a fost un eșec până acum, au fost făcuți deja pași importanți în rezolvarea ei: redistribuirea refugiaților care au primit drept de azil prin sistemul de cote, acordul cu Turcia, acordarea de ajutor umanitar țărilor de tranzit, stabilirea unor centre de procesare  a cererilor de azil în afara EU, implicarea unor instituții internaționale etc.

Ce trebuie să facă Uniunea Europeană şi statele membre pentru a implementa o strategie eficientă de rezolvare a problemei refugiaţilor?

Înainte de a discuta ce trebuie să facă UE și statele membre în privința crizei refugiaților, este important să înțelegem două aspecte. Unu, influxul de refugiați în Europa este de așteptat să continue încă o lungă perioadă de timp. Zona din care provin cei mai mulți dintre refugiați – Orientul Mijlociu – este în continuare destabilizată: războiul din Siria nu dă semne că s-ar apropia de sfârșit; mai mult de 6 milioane de persoane sunt dislocate în interiorul Siriei din cauza războiului; în țările din jurul Siriei – Iordania, Turcia – sunt dislocate alte câteva milioane de persoane; în alte state din regiune, precum Afganistan sau Irak, situația se înrăutățește și se destabilizează; alte regiuni devin tot mai puțin stabile, în special în zona de est a Africii. Ceea ce vreau sa spun prin aceste exemple este că numărul potențialilor refugiați care ar dori să ajungă în Europa în perioada următoare este cu mult mai mare decât cei peste un milion care au ajuns până acum. Doi, ținând cont de natura crizei refugiaților nu ne putem aștepta ca o serie de decizii luate individual de o parte dinte țările membre (și în lipsa unor măsuri comune / coordonate) să dea un rezultat pozitiv și sustenabil. Din contră, ceea ce se obține este un efect de pauperizare relativă a celorlalte state membre / vecine (efectul beggar-thy-neighbour) care adâncește și mai mult criza.

În acest context, este evident că este nevoie, în primul rând, de o soluție comună din partea statelor membre UE la criza refugiaților care ar trebui să cuprindă următoarele aspecte: o politică comună la nivelul UE privind migrația și azilul, susținută și implementată de instituții cu atribuții clare și finanțate corespunzător, care are la bază un mecanism de distribuire a refugiaților corect și sustenabil, lupta împotriva traficului de persoane, contracararea atacului mediatic din partea Rusiei pe această temă, implicare mai mare în rezolvarea situației din Siria și stabilizarea zonelor de unde provin refugiații.

Anatolie Cosciug este doctorand în sociologie în cadrul Universitatii Bielefeld din Germania cu o cercetare pe tema migrației și a schimbării sociale în țările din Centrul si Estul Europei. El este de asemnea cercetător debutant în cadrul Universitatii Babes-Bolyai, fiind implicat în mai multe proiecte pe teme precum antreprenoriatul informal, migrație, dezvoltare socială și tineret. Email: anatolie.cosciug@fspac.ro