Guvernul a adoptat unele reglementări în scopul înlesnirii condițiilor de ieșire din România a cetățenilor români minori.  Executivul a modificat și completat Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, printr-un proiect de lege care va fi transmis spre dezbatere și adoptare Parlamentului.

Proiectul de lege modifică prevederea referitoare la acordul părinților pentru ieșirea din România a cetățeanului român minor, în sensul că declarația de acord a părintelui care nu îl însoțește pe minor în timpul călătoriei poate fi eliberată pentru mai multe călătorii, respectiv pentru o perioadă de până la 3 ani, fără menționarea destinațiilor. Potrivit legislației actuale, este obligatorie declarația autentificată pentru fiecare ieșire din România a minorilor sau întocmirea unei declarații pentru toate deplasările în străinătate.

De asemenea, se elimină obligativitatea menționării scopului deplasării și a rutei din cuprinsul declarației notariale  privind acordul părintelui pentru efectuarea călătoriei în străinătate de către minor, însoțit de o altă persoană. În cazul minorilor care au domiciliul/reședința în statul de destinație, nu mai este necesară prezentarea declarației părinților/tutorilor.

Scopul acestor modificări este de a găsi soluții adecvate, ușor de îndeplinit și mai puțin costisitoare, privind condițiile în care cetățenii români minori pot călători în străinătate, însoțiți de părinți/tutori legali. Modificările țin seama și de legislația mult mai permisivă, în acest domeniu, din alte țări ale Uniunii Europene. Actul normativ vizează, totodată, și regimul eliberării pașapoartelor diplomatice și de serviciu.

 

În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a acestei legi, vor fi modificate și completate Normele metodologice de aplicare a Legii nr 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, aprobate prin HG nr. 94/2006, conform noilor reglementări.

 

Tags: , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu