Mă prind în vorbe, pe pagina lui Mîndruță, iritat ușurel de dubla măsură aplicată.

Era vorba despre cei 3 milioane de cetățeni care au semnat – și prin asta asumat o poziție – legata de nici nu contează ce.

Opinia mea era că cei care au semnat s-au constituit într-un grup de forță, care prin număr are și cere niște drepturi.

Întrebarea mea, plecată de la țâfna lui Mîndruță (secondat de o sumă de corifei mai mărunți), era dacă pe bazele democratice știute, e corect să renegăm dreptul acestor 3 mil. de a crede/susține ceva, iar ce susțin ei este mai acceptabil decât ce susțin alți 2,9 mil.?

Matematic și democratic adică.

Discuții, pase. Pagina mustea oricum de de anti-religioși, așa că polemizam cumva în defensivă, atent să nu intru în homofobii, ci să păstrez direcția discuției spre principiile democrației. Unul fiind acela că cei mai mulți decid cum devine treaba. Nu era și nu este treaba mea dacă unii își transformă sistemul digestiv într-unul sexual, deși e preferabilă o discreție decentă în acest caz.

La un moment dat sare unul din tufiș, aproape lătrând. Dincolo de faptul că nu s-a prins (sau n-a vrut?) că discutăm altceva, epilatul a ridicat tonul și a chițăit o vreme pe partitura lui pro-căsătorii unisex, pro-americanisme etc. etc.

L-am cam ignorat, cât se putea, dar mi-au atras atenția argumentele lui sau mai precis lipsa lor și desigur mersul alăturea de drum, tema discuției fiind alta.

În discursul lui se regăseau chestii de genul „linșaj” aplicat celor care nu-s de acord cu el (în primă fază la nivel mediatic), apoi asocierea automată a opiniilor contra cu politicile iraniene, rusești și invitația expresă a celor care nu-s favorabili schimbărilor de a emigra rapid spre acele zări. Răzbătea vizibil din vociferarea lui nerăbdarea de a pune în aplicare politicile americanoide, cu orice preț și că drepturile și principiile democratice se aplică doar când convin, nu și când contravin. Cu alte cuvinte, aplicăm decizia majorității când ce propune ea se potrivește cu interesul, când nu se potrivește, democrația (și principiile ei) devine rapid un moft.

Mîndruță plecase la țară și lăsase potaia dezlegată, așa că am plecat și eu din discuție, amintindu-mi că, la fel cum a fost comunismul, și democrația e o utopie și un instrument.

Noi avem utopia, alții instrumentul.

 

Tags: , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu