Ministrul de externe al Luxemburgului, Jean Asselborn, a solicitat Slovaciei să accepte preluarea refugiaţilor care îi revin conform mecanismului cotelor obligatorii, pentru a nu-şi pierde credibilitatea înainte de preluarea preşedinţiei rotative a Consiliului European la 1 iulie. În replică, ministrul slovac de externe, Miroslav Lajcak, a precizat că ţara sa va acţiona ca un „intermediar onest” în semestrul în care va deţine preşedinţia, continuând în acelaşi timp demersurile de reformare a sistemului cotelor obligatorii de acceptare a imigranţilor, informează Agerpres citând Reuters.

În cadrul unei conferinţe desfăşurate joi la Berlin, Asselborn i s-a adresat omologului său slovac în sensul schimbării poziţiei intransigente de respingere a mecanismului cotelor obligatorii: „Ar fi chiar atât de dramatic să luați acești 1.500 de oameni până în septembrie 2017? Dacă acest lucru nu se întâmplă, veți intra în președinție cu un handicap care o să vă atârne greu. Și nu este bine pentru țara dumneavoastră și nu este bine pentru Europa”.

Lajcak a răspuns că între preşedinţia rotativă şi poziţia pe marginea cotelor obligatorii nu există incompatibilităţi. În privinţa mecanismului de redistribuţie a imigranţilor, ministrul slovac a arătat că opoziţia statului său va continua pentru că acest sistem nu ţine cont de realităţi.

„Dacă acești oameni bat la ușa noastră, întotdeauna le-o vom deschide. Dar dumneavoastră doriți să obligați acești oameni să meargă în țări despre care ei nici măcar nu știu că există”, a punctat Lajcak.

Mecanismul cotelor obligatorii de acceptare şi redistribuţie a cotelor obligatorii a fost adoptat în septembrie 2015, sub preşedinţia luxemburgheză a Consiliului European. Slovacia este una dintre statele europene care se opune aplicării acestui mecanism, alături de Cehia, Ungaria şi România, contestându-l inclusiv la Curtea de Justiţie a UE.

Sursa foto: news.nationalgeographic.com

 

Tags: , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu