Știam că trăim prost. Vedeam, simțeam că a fi bolnav însemna aproape invariabil a muri. Nu erau bani, medicamentele și tratamentul erau și sunt scumpe. Medicii plecau pe capete aiurea-n lume, aici fiind plătiți mizer. Spitalele erau niște leprozerii mascate.

Știam că singura șansă de a trăi o aveai dacă erai norocos să nu fii bolnav.

Ce se întâmplă acum depășește orice am citit despre civilizații, fie că am citit istorie, fie că am citit science-fiction.

Peste mizeria endemică din sistemul public de sănătate s-au suprapus dezvăluirile dezinfectanților diluați. Ramificațiile afacerii sunt atât de complexe, numărul și pozițiile actanților atât de mari încât mă mir sincer că Tolontan respiră fără aparate. Nimeni nu poate și nici nu a încercat să ne lămurească de ce medicii au tăcut. E imposibil să nu fi știut.

Producători de medicamente, în cârdășie cu unii medici, fac experimente cu medicamente neomologate pe pacienți, fără nici cea mai mică umbră de deontologie sau de profesionalism. Acceptul sau informarea pacienților, a aparținătorilor ori a autorităților e un moft. Informarea publicului e utopie.

Afacerile managerilor de spital ating paroxismul. Unii sunt milionari în euro.

Cum-necum, sunt investite alte milioane bune în secții moderne, aparatură, clădiri noi. Dar care sunt nefuncționale, deși li s-au tăiat panglicile și de câte 3 ori, ca-n povești.

Cardul de sănătate e o idee parazitată de căpușe aflate în simbioză cu sistemul. Același sistem în care nu doar politicienii, ci chiar medicii nu mai au încredere și pleacă să se trateze în străinătate. Șobolanii părăsesc corabia primii, în iminența naufragiului.

Haite mari de medici mimează participarea la congrese profesionale, dar de fapt totul e o afacere de plasare de medicamente oncologice. Nici urmă de specializare sau de progres.

Vorbind de afaceri, unii medici declară, mai mult sau mai puțin vârtos, că și medicamentele sunt diluate, substanțele active din acestea sunt aproape inexistente, iar efectul lor doar un pic mai bun decât agheasma. Fabricanții sar ca opăriți în presă, mimând lezarea cruntă a imaginii. După care se așează din nou pe ouă, așteptând să treacă emoția proștilor.

Fără a generaliza culpa medicilor, sistemul medical e în metastază cu complicații și, ca niciodată, nu se mai poate da vina (doar) pe alții. Sistemul medical e bolnav de el însuși. Globulele în halate albe îl devorează. Șpaga e endemică. Se bat recorduri demne de o lume absurdă. 2 plicuri pe minut. Medicii sunt complici. Unii vor spune că s-au adaptat, că au încercat doar să se descurce. Dacă e așa, Hippocrate e un mit. N-a existat și n-a cerut reperele morale fundamentale pentru un medic. Sau poate a existat dar acele repere erau valabile în Antichitate, nu și azi. Altfel cum am înțelege practica mengeliană a unui medic care hotărăște cine trăiește și cine nu!

E absurd și dincolo de drama generală, eu mă simt stupid, conștientizând amploarea a ceea ce trăim. Suntem niște morți vii în drum spre crematoriu. Să nu se mai mire nimeni că facem cruci pe noi, dese și mari, cu orice prilej. Să nu ne mirăm că ridicăm biserici peste biserici. Nu e misticism, e prevedere, e pregătire. Noi nu suntem din lumea asta, aici e doar un purgatoriu în care noi toți, ca într-un cor funebru, recităm sacadat un prohod milenar:

„Și de-o fi să mor

tu să le spui lor

să le spui curat

că m-am însurat

c-o mândră mireasă

a lumii crăiasă„

Trăim visceral sub semnul morții atât de evident că ne mai mirăm că trăim, uitând convenabil că nicăieri nu se spune că ciobanul din Miorița a și murit de fapt, iar că legendarul defetism al baciului e doar o chestie literară prost înțeleasă. Uităm laș că trebuie să căutăm soluții la noi, nu la arhangheli, nici la ruși sau americani. La noi trebuie căutate, în noi. Altfel murim de-adevăratelea, toți, cum o facem deja prin spitale, pe post de subiecți în experimente fantastice.

Sursa foto: Luca Signorelli, „Condamnaţii aruncaţi în iad”, 1499-1504 (detaliu), Catedrala din Orvieto

 

Tags: , , , , , , ,

 

1 comentariu

  1. Marian spune:

    Tot ce-ati scris este adevarat,dar la ce asistam acum nu reprezinta sfarsitul ci lupta ultimelor celule sanatoase cu cele bolnave. Cel putin asta sper caci de aceasta lupta depinde viitorul nostru. Totusi,nu celulele in alb sunt cele ce au cangrenat sistemul ci politicienii cum bine spune Constantin Cucu. Cunosc un medic care vindea morcovi in piata ca sa poata supravietui… N-a rezistat si a emigrat in Franta pt 7 000 euro pe luna…. True story.

Lasă un comentariu