Cândva, Democrit a spus că ar prefera să fie sărac într-o democrație decât bogat într-o dictatură. Am mai scris despre Democrit, dar niciodată mai pe larg. Ce voia el să spună cu acea maximă? Că, pe termen lung, ar prefera libertatea, în detrimentul beneficiilor primite pe termen scurt de la un „călău” și un dictator ce vrea să-și asigure, astfel, ascensiunea la putere. Și eu aș alege la fel, acum, că sunt conștient cât de importantă este libertatea pentru om, cât de necesară este ea pentru democrație. Este o trăsătură ce face parte din însăși natura umană.

În România, însă, „călăii” încă sunt văzuți ca salvatori. Chiar dacă ei arată o atitudine persiflantă și batjocoritoare pentru demnitatea oricărui om. Ei promit pâine, atrăgând atenția că s-ar putea să nu mai fie, dacă ei dispar. Oligarhi îi numesc eu, iar sistemul politic numit oligarhie înseamnă guvernarea statului de către un grup, pervertită prin abuzul de putere. Oligarhia reprezintă o formă de guvernământ în care cea mai mare, sau întreaga putere politică este deținută de un mic segment al societății, în general cel mai reprezentativ din punctul de vedere al puterii, segment care se caracterizează fie prin avuție, înrudire, putere militară sau influență politică. Asta sunt ei, de fapt. Se ascund sub ideologii și instrumente politice și economice. Dar ei nu au ideologie. Etatizarea sau liberalizarea sunt instrumente folosite pentru a le servi tot lor. Iar eu nu pot decât să zic: „O să vă ia pe voi dracu’, într-o zi…”

Cât despre cei ce le dau votul… eu nu îi învinovățesc. Partidele acestea ce reprezintă clasa politică apărută după 1990 au făcut tot ce au putut ca să semene între ele, cu mici excepții, probabil. Cred că fiecare dintre cei care au votat unul dintre vechile partide a crezut că face ceva bine, a sperat că alege pe cineva de treabă, care nu o să facă aceleași măgării. Din păcate, însă, se pare că sunt toți înțeleși între ei. Așadar, nu pot, oricât se enervează și se smiorcăie unii care au ifose de superioritate, să îi consider vinovați pe cei care au ales să-i susțină pe oligarhi prin voturile lor. Aceștia le-au promis siguranța, oamenii nu știau ce era aceea libertate, ce putea să iasă bine din asta? Nu aș fi cu nimic mai bun decât oligarhii care le-au promis și le-au dat cu țârâita, tocmai pentru a le lua libertatea și a-și baza puterea pe senzația lor de siguranță.

Setea de putere îi face pe mulți să se înscăuneze în poziții din care au impresia că nu vor pleca în veci și pe care au impresia că le vor lăsa copiiilor lor. Dar, vedeți voi, întotdeauna vor apărea anticorpi pentru asemenea specimene. Iar acei anticorpi nu vor fi neapărat eroi, deși așa vor fi considerați. Nu, acei „eroi” vor face tot ce vor putea pentru a fi liberi. Însă, pentru a fi liberi, vor trebui să fie solidari unii cu alții. Capetele hidrei sunt multe și greu de tăiat…

 

Foto: Leon-Alexandre Delhomme, Democrit meditând asupra locului sufletului (1868)

 

Tags: , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu