Preşedintele american Barack Obama a declarat sâmbătă, în cadrul unui discurs susţinut cu ocazia summit-ului NATO de la Varşovia, că toţi membrii alianţei sunt de acord că schimburile comerciale cu Rusia nu pot fi reluate în condiţiile în care Moscova nu îşi îndeplineşte angajamentele prevăzute în acordul de la Minsk, privind finalizarea războiului din estul Ucrainei, relatează Radio Europa Liberă. Declaraţia survine cu doar o săptămână înainte de reuniunea Consiliului NATO-Rusia.

„Cele 28 de naţiuni [ale NATO] sunt unite în viziunea comună că nu poate exista business ca de obicei până ce Rusia nu îşi va îndeplini complet obligaţiile de la Minsk” este declaraţia preşedintelui Obama care consfinţeşte practic intenţia blocului aliat de a prelungi sancţiunile economice împotriva Moscovei.

Obama a mai arătat că prin invadarea Crimeei şi susţinerea separatiştilor din Donbas, Moscova a violat integritatea teritorială şi suveranitatea unui stat european independent şi s-a angajat de asemenea într-un comportament provocator la adresa unor membri NATO.

Preşedintele american a mai menţionat că summit-ul de la Varşovia este un „moment de referinţă pentru alianţa noastră” şi a subliniat că angajamentul Washingtonului pentru „securitatea şi apărarea Europei” este „de nezdruncinat.”

 

Tags: , , , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu